Cum a cedat autoritatea publică în faţa Bisericii. Răspuns pentru preotul care vede satanism în rock: „Vă asigurăm de o triere atentă în viitor a trupelor“

Cum a cedat autoritatea publică în faţa Bisericii. Răspuns pentru preotul care vede satanism în rock: „Vă
asigurăm de o triere atentă în viitor a trupelor“

Dark Funeral în concert la Bucovina Rok Castle. FOTO: Gicu Boboc, facebook.com/darkfuneral

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Suceava, prin managerul Centrului Cultural Bucovina, au transmis un răspuns oficial cu privire la memoriul adresat de preşedintele Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava, preotul Justinian Remus Cojocar, care viza prezenţa trupei Dark Funeral la festivalul Bucovina Rock Castle.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prezenţa trupei suedeze Dark Funeral a bulversat un grup religios din Suceava. Printr-un memoriu adresat autorităţilor, preotul Justinian Remus Cojocaru, de la Biseria Sfântu Dumitru Suceava, preşedinte al Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava, a solicitat interzicerea concertului programat de trupa rock la Festivalul "Bucovina Rock Castle", care a avut loc la Cetatea de Scaun a Sucevei în perioada 18-20 august.

Preotul Cojocaru a trimis memoriul Centrului Cultural Bucovina, din subordinea Consiliului Judeţean Suceava, finanţatorul principal al festivalului. Preotul a arătat că în videoclipul de prezentare de pe pagina de internet a formaţiei Dark Funeral, membrii trupei „ard cruci şi pentagrame, ţin în mâini cranii şi capete de porci, beau sânge de animal. Ţinuta lor este înspăimântătoare şi respingătoare”.

„Considerăm că prezenţa trupei Dark Funeral este o imensă greşeală. (...) Nu avem nevoie de această trupă satanistă la festival. (...) Oare nu se supără Dumnezeu pe noi dacă-i lăsăm să cânte pe aceşti satanişti?”, a formulat preotul Justinian Remus Cojocaru în petiţie.

Oficialii Centrului Cultural Bucovina i-au răspuns preotului:

„Festivalul de rock «Bucovina Rock Castle», eveniment desfăşurat în Cetatea de Scaun a Sucevei, în perioada 18 – 20 august (a.c.), face parte din proiectul cultural cu acelaşi nume, regăsindu-se în agenda culturală a judeţului Suceava fiind aprobat la sfârşitul anului 2015, de conducerea Consiliului Judeţean Suceava de la acea vreme, respectiv Domnul Preşedinte Cătălin Ioan Nechifor şi Managerul Centrului Cultural Bucovina din acea perioadă Domnul Viorel Varvaroi. Menţionăm că tot în acea perioadă s-au stabilit şi trupele participante la acest festival.

Ne aflăm deci, în imposibilitatea anulării acestui concert, ce urmează a fi susţinut de trupa Dark Funeral la «Festivalul Bucovian Rock Castle» din motive independente de voinţa noastră, motive ce au la bază un contract ce poate fi reziliat în momentul de faţă. Acţiunea culturală se va desfăşura conform programului stabilit de cei în cauză.

Cu credinţa că veţi înţelege imposibilitatea noastră de a opri derularea acestui eveniment, vă asigurăm de respectful nostru vis – a – vis de punctual dumneavoastră de vedere exprimat şi de o triere atentă în viitor a trupelor ce vor evolua în cadrul acestui proiect, fără a aduce atingerea valorilor creştin – ortodoxe ale poporului roman”, se arată în răspunsul celor de la Centrul Cultural Bucovina.

În replică, preşedintele Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava s-a arătat încântat de răspuns:

„Mulţumim D-lui Vasile-Sorin Filip, Manager al Centrului Cultural „Bucovina” Suceava, Instituţie subordonată Consiliului Judeţean Suceava, pentru răspunsul la memoriul nostru şi suntem încrezători că gândul bun şi intenţiile bune vor fi pentru viitor!

Mulţumim pentru faptul că nu aţi uitat de moştenirea spirituală transmisă de înaintaşii noştri pe care avem datoria să o păstrăm, să o apărăm şi să o lăsăm moştenire mai departe urmaşilor urmaşilor noştri!

Nădăjduim la Bunul Dumnezeu că nu se vor mai întâmpla asemenea derapaje grave şi sataniştii nu vor mai concerta în acest colţ de Rai - Bucovina.

Rugăm toţi organizatorii de festivaluri, concerte şi spectacole şi toate autorităţile locale şi centrale din România să fie atente la mesajul şi ţinuta trupelor care vor fi invitate!

Satanismul trupei Dark Funeral este indiscutabil. Mesajul este satanist, împotriva creştinismului“, arată preotul în mesajul de răspuns.

Trupa Dark Funeral a concertat joi seară, 18 august, la Suceava, în prima zi a festivalului Bucovina Rock Castle, eveniment care are loc anual în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Sâmbătă (20 august), pe pagina de facebook a trupei Dark Funeral a fost publicat un mesaj în care membrii formaţiei le mulţumesc fanilor pentru prezenţa la spectacol, dar este ironizat şi demersul preoţilor care au cerut anularea concertului.

„Niciun preot ortodox nu ne poate opri pe noi şi nici legiunile de fani devotaţi! A fost o plăcere să cântăm din nou în România. Mulţumim tuturor celor care aţi venit la concert, sunteţi tari! Sperăm să vă revedem curând”, a fost mesajul celor de la Dark Funeral.

Alte ştiri pe această temă:

Preoţii cer interzicerea trupei Dark Funeral la Bucovina Rock Castle: „Nu avem nevoie de această trupă satanistă. Se supără Dumnezeu pe noi!“

Replica rockerilor acuzaţi de satanism: „Niciun preot ortodox nu ne poate opri pe noi şi nici legiunile de fani devotaţi!”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările