Şofer accidentat mortal, după ce a oprit maşina pe marginea unui drum ca să cumpere miere de albine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Un bărbat de 34 de ani, din Piatra Neamţ, a murit marţi după-amiază, pe o şosea din judeţul Suceava, după ce a fost accidentat de o maşină condusă de un fost prefect. Victima a oprit autoturismul pe marginea E 85 ca să cumpere miere de albine de la un vânzător.

Tragedia s-a produs marţi după-amiază, pe E 85, între Suceava şi Fălticeni. Bărbatul de 34 de ani se afla la volanul unei maşini, iar la un moment dat a oprit pe marginea drumului pentru a cumpăra miere de albine de la un vânzător ambulant. A traversat strada neregulamentar, dar s-a asigurat în prealabil, după cum spun martorii. Deşi ar fi văzut maşina care circula pe direcţia Fălticeni – Suceava, bărbatul a continuat să traverseze. 

Atunci a fost lovit în plin de o maşină condusă de Ioan Băcescu, de 73 de ani, fost prefect de Suceava, în perioada 1992-1996. Echipajul medical sosit la locul accidentului nu a putut să facă nimic pentu a-i salva viaţa victimei. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru a stabili cine se face vinovat pentru proceducerea accidentului.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite