Trupul adolescentului care s-a înecat în râul Ialomiţa a fost găsit de pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupul băiatului de 17 ani a fost găsit de pompieri după aproape 3 zile de căutări în râul Ialomiţa FOTO ISU Ialomiţa
Trupul băiatului de 17 ani a fost găsit de pompieri după aproape 3 zile de căutări în râul Ialomiţa FOTO ISU Ialomiţa

După aproape 3 zile de căutări, trupul neînsufleţit al adolescentului care s-a înecat în râul Ialomiţa, pe raza comunei Manasia, a fost găsit de pompieri.

Băiatul de 17 ani a fost dat dispărut marţi după-amiază, când se afla la scăldat. Mai mulţi martori au alertat autorităţile când au observat că acesta a fost luat de curenţi. Trei echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni s-au deplasat la faţa locului pentru căutarea victimei. 

Iniţial, militarii au intervenit cu o barcă pneumatică, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi ambulanţă SMURD, încadrate cu 9 salvatori.  Pentru căutarea posibilei persoane înecate s-au început operaţiunile de căutare încă de marţi după-amiază. La lăsarea serii, operaţiunea a fost întreruptă, fiind reluată în zilele următoare.

Abia joi, ISU Ialomiţa a a anunţat că trupul adolescentului a fost găsit. Acesta plutea pe suprafaţa apei, pe raza comunei Alexeni. Pompierii militarii l-au extras din apă, iar cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală care, în urma necropsiei, va stabili cauza decesului.

Vă mai recomandăm şi:

REPORTAJ EXCLUSIV Lumea copiilor care fac copii. „Ne mărităm şi-apoi ne-nvăţăm unul cu altul. Aşa e la noi“

 

Jocuri de culise: pe cine vrea Cîţu în conducerea partidului

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite