Povestea moşierului care a făcut din Bărăgan cea mai mănoasă câmpie a României. Ce avere fabuloasă avea

Povestea moşierului care a făcut din Bărăgan cea mai mănoasă câmpie a României. Ce avere fabuloasă avea

Dumitru N. Seceleanu, un întreprinzător care a făcut avere în Bărăgan FOTO Muzeul Agriculturiim din Slobozia

Moştenind spiritul întreprinzător al tatălui, neam de oieri Seceleni, negustori şi arendaşi, fraţii Dumitru şi Nicolae performează, la cel mai înalt nivel, în domeniul agricol. Astfel, Dumitru N. Seceleanu devine primul moşier al Bărăganului rămas în istorie prin introducerea în România a unor noi grâne şi experimentarea sistemelor de irigaţii văzute în Egipt.

„Înzestrat cu calităţi sufleteşti extraordinare, însuşindu-şi prin erudiţie cunoştinţe cu totul temeinice, muncitor neobosit, Dimitrie Seceleanu creează în Bărăganul pustiu şi misterios de odinioară un descălecat, colonizându-l şi transformându-l într-una dintre cele mai mănoase câmpii ale ţării,”  aşa scria în articolul Moartea unui plugar de seamă, publicat în ziarul „Universul”, nr.139, din anul 1932, la decesul moşierului care reuşise să strângă o avere fabuloasă.
„Neam de oieri, Secelenii au coborât în Vechiul Regat muşcaţi de patima muncii”, scrie istoricul Georgeta Filitti în lucrarea despre neamul acestor ţărani isteţi şi harnici care şi-au depăşit condiţia, „Personalităţi ialomiţene: Dumitru N. Seceleanu (1857-1932). 
 
Despre Dumitru Seceleanu, istoricul spune că avea o serie de trăsături atipice ţăranului român obişnuit: deschiderea spre nou, curiozitatea spre alte lumi, încrederea în ştiinţă. A iubit pământul, a căutat mereu noi metode de a face agricultură şi a fost un adevărat filantrop faţă de oamenii simpli ai satelor. Dumitru Seceleanu s-a orientat de tânăr spre afaceri în agricultură. A început cu arendarea moşiei Iazu din Ialomiţa, de 8.000 de pogoane, iar peste 25 de ani a ajuns la 75.000 de pogoane, exploatate în regie sau arendate. A avut astfel în grijă moşiile Călăraşi, Lichireşti, Bucu, Mărculeşti şi Slobozia, toate din Ialomiţa. A pus bazele primului sindicat agricol din Ialomiţa, în 1894, care în numai trei ani număra deja 150 de membri, „proprietari mari şi moşneni”.
 

A cumpărat 100 de iepe din Rusia

 
În 1900, a plecat în Rusia, de unde a cumpărat 100 de iepe de prăsilă, 20 de cai de muncă şi şapte armăsari din rasa pursânge englez, cu scopul de a avea cai rezistenţi la clima de câmpie, lucru care i-a reuşit: a format o herghelie de 400 de cai cu armăsari de reproducţie. A făcut adevărate experimente, aducând vite din Franţa şi Elveţia, dar nu le-a putut creşte întrucât s-au îmbolnăvit de TBC, de aceea a cumpărat vaci englezeşti din rasa Jersay, care au rezistat cu succes în Bărăgan. Dar marele succes al lui Dumitru Seceleanu a fost aclimatizarea vacilor moldoveneşti. De asemenea, era interesat de creşterea oilor, înaintea Primului Război Mondial turmele sale numărând peste 16.000 de capete de oi din rasa Ţigae.
 
 
A ameliorat rase de porci pentru zona Bărăganului, a crescut sute de stupi de albine pentru care cultiva hectare întregi de trifoi, lucernă, hrişcă şi floarea-soarelui, pe lângă liziere de salcâmi. La fel de interesat era şi de creşterea intensivă a viermilor de mătase. „În toată viaţa mea m-am gândit cum un pământ aşa fertil ca al nostru, cu soare aşa binefăcător ca al nostru se ajunge, ca de multe ori, să nu avem ce mânca? Şi atunci am vizitat Belgia, Olanda, Franţa, Italia, până în Egiptul cu vechile irigaţii din timpul faraonilor”, nota agricultorul din Ialomiţa.
 

A construit propriul sistem de irigaţii

 
După cercetările sistemelor de irigaţii străine, Seceleanu a construit propriul său sistem: mai întâi a săpat un puţ cu diametrul de 2,5 m, betonat şi adânc de peste 40 m. Izvoarele subterane ajungeau pentru irigarea a 200 de pogoane de grădină, dar temperatura apei era prea rece şi dăuna plantelor, astfel încât a adăugat un bazin cu o capacitate de 1.000 de vagoane de apă pentru încălzirea apei. A folosit pentru irigaţii şi apa din râul Ialomiţa.
 
Moşierul a întemeiat ateliere pentru şcolarizarea fetelor, unde acestea lucrau covoare, învăţau vopsitoria, prepararea mătăsii şi elemente de administrare a unei gospodării. Ţăranii din împrejurimile fermelor sale lucrau, de asemenea, la industrializarea fructelor. Când, în 1910, i-a paralizat mâna dreaptă, a urmat un tratament cu nămol de la Amara. Aşa i-a venit ideea de a fonda practic staţiunea, deşi a făcut-o într-un stadiu incipient, cu mijloacele de atunci: mai multe instalaţii, câteva barăci, corturi, cabine. Apa din lac era pompată cu motorul unei maşini de treierat, iar pentru un leu de baie, mii de oameni se tămăduiau graţie iniţiativei sale.
 

A înfiinţat Şcoala de Agricultură

 
Este importantă şi Şcoala de Agricultură întemeiată de Dumitru Seceleanu în 1924 la Mărculeşti, Ialomiţa. Acolo învăţau copiii din întregul judeţ, el fiind convins că ţăranul trebuie să muncească mai puţin şi să agoni¬sească mai mult, să trăiască mai bine. Concepţia sa modernă a transpus-o în felul în care organizase şcoala: dormitoare pentru elevi, apartamente comode pentru profesori, laboratoare, ateliere, sală de teatru şi cinema.
 

Notele unui ţăran de excepţie

 
Georgeta Filitti scria, în articolul său, dedicat marelui agricultor despre un fapt important în istoria ţării: „După propria mărturie, în 1918, ca senator, a fost rugat de regele Ferdinand, care promisese pământ ţăranilor, să explice proprietarilor necesitatea exproprierii şi s-o accepte «fără vorbe, fără scandal, fără revoluţie». Cât a reuşit D. Seceleanu să calmeze spiritele, cât au înţeles marii proprietari sacrificiul ce li se cerea este consemnat în notele acestui ţăran de excepţie printr-o menţiune amar resemnată: în Parlamentul de la Iaşi, unde erau 102 deputaţi şi 85 de senatori cu profesiunea mărturisită de agricultori, el încerca în van să-i adune în sala Seminarului „Veniamin Costache“, «să discutăm chestiile ce ne interesează ca breaslă…, dar credeţi că la astfel de întruniri luau parte 7-8, cel mult zece inşi…»”
 
 
În continuarea operei sale filantropice, în 1918, a crescut 100 de orfani de război. În 1932, la moartea lui Dumitru Seceleanu, presa vremii ¬elogia faptele bune şi reuşitele vieţii sale în articolul „Moartea unui plugar de seamă”. Câteva documente, fotografii şi obiecte ale familiei Seceleanu pot fi văzute în Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia.
 

Realizări remarcabile

După 1888, când ajunge în judeţul Ialomiţa şi ia în arendă mai multe moşii ale statului, pentru Dumitru N. Seceleanu începe o perioadă de excepţie. Permanent cu deschidere spre nou, curiozitate spre alte lumi (vizitează Belgia, Olanda, Franţa, Egiptul) şi încredere în ştiinţă (în 1908 se înscria la Institut National Agronomique din Paris, în calitate de auditor liber), moşierul introduce tehnologii agrare noi, sisteme de irigaţii, culturi noi (viţa-de-vie, legumele, pomii fructiferi).  Aduce din Rusia cai de muncă, iepe de prăsilă şi armăsari de pur sânge englez, experimentează creşterea de oi merinos, care nu rezistă însă la clima aspră din Bărăgan, şi se opreşte la rasa ţigaie, aduce rase de tauri din Franţa, Elveţia şi aclimatizează vaci moldoveneşti.
 
De asemenea, selecţionează porci, oprindu- se la rasa Mangaliţa şi este interesat de creşterea albinelor şi a viermilor de mătase. Totodată întemeiază ateliere pentru şcolarizarea fetelor (unde lucrau covoare, învăţau gospodăria, vopsitoria, prepararea mătăsii) şimontează un cuptor pentru uscarea fructelor şi produce marmelade, compoturi, rachiuri dulci ş.a. 
 
Mai multe decât atât, întemeiază o şcoală de agricultură la Mărculeşti, iar în 1894 pune bazele primului sindicat agricol din Ialomiţa şi mai târziu devine preşedinte al Uniunii Sindicatelor Agrare din România. Creează o bancă cu sediul la Bucureşti şi devine senator conservator. Participă la expoziţii agricole naţionale şi internaţionale. 
 

Domeniul de 74.000 de pogoane de pământ

 
Pentru a ne face o idee despre anvergura fraţilor agricultori D. şi N. Seceleanu, cităm câteva extrase din Economie agricolă şi de vite. Rezumat cu ocazia Expoziţiunei Jubiliare din anul 1906, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Eminescu”, 1906: „Avem moşiile Mărgineanca din jud. Buzău şi Mărculeştii din jud. Ialomiţa şi exploatăm moşiile Slobozia, Lehliu, Cioroiu şi Tonea având o întindere de aproximativ 74.000 pogoane. (...) Osebit avem pentru păşunat de oi munţii: Piatra Arsă, Jepii Mari şi Jepii Mici, cari aparţin casei regale şi: Gagu, Găguţu, Valea Rea, Doamnele şi Valea Cerbului, ai Eforiei spitalelor civile. Aceste moşii le căutăm jumătate în regie cu lucrători de la munte din Oltenia, Sârbi şi Transilvăneni, stătători pe moşie cu sezonul, iar jumătate cu locuitorii ţărani împroprietăriţi, învoiţi pe moşie. 
 
Gospodăria noastră se compune din: 500 boi de jug, 50 de care şi 40 căruţe de cai, 14 maşini de treierat, 50 de semănători în rânduri, 30 de semănătoare prin împrăştiere, 40 maşini de secerat cu aparat pentru legatul snopilor, 30 maşini de secerat simple, un plug cu aburi Fowler, 160 cai de muncă, 120 pluguri cu 1 şi 2 brazde, 50 grape de oţel cu dinţi, 20 boroane flexibile, 20 tăvălugi precum şi instrumente şi unelte agricole ca: marcatoare, vânturătoare, răriţi etc. Pe moşiile ce căutăm se cultivă pe seama noastră: 16.000 pogoane de grâu, 650 pogoane cu porumb, 3.000 pogoane cu rapiţă, 4.000 pogoane cu mazăre, 500 pogoane cu in, 1.000 pogoane cu ovăz, 1.000 pogoane cu fasole, 450 pogoane cu lucernă, 1.500 pogoane cu fâneţe naturale, 50 pogoane cu morcovi şi sfeclă de furaj; iar restul pământului de cultură se dă la locuitori după cum am menţionat mai sus. 
 

Brânzeturi şi caşcaval pentru export

 
Cerealele le desfacem direct în porturile de la Brăila şi Constanţa. (...) Herghelia noastră se compune din: 170 iepe de prăsilă, din care 90 selecţionate, 80 iepe din Ţinutul Donului (Rusia) şi aproximativ 300 cai produşi de diferite etăţi cu 6 armăsari pur sânge englez, toţi crescuţi în libertate la păşuni (...). Tamaslâcul numără 750 de vaci şi 20 tauri de reproducţie, rasă moldovenească şi ialomiţeană. Râmători ţinem până la 1.000 de capete.
 
 
Oile în număr de peste 10.000 le ţinem parte, pe timpul verii, în munţii menţionaţi mai sus. Producem lână Ţigaiă şi Poll-Spancă pe care o exportăm, când n-avem cumpărători în ţară.
 
 Brânzeturile şi caşcavalul ce fabricăm este destinat pentru consumaţia internă: o parte se fabrică pentru export. Vacile în general nu se lăptăresc, tot laptele se lasă viţeilor, vinderea şi întrebuinţarea proprie a acestor produşi fiind scopul nostru de căpetenie. Ţinem însă o grupă de 30 vaci pentru lapte, rasă moldovenească încrucişată cu rasa Simmenthal (...).” Falimentarea băncii, urmările conflictelor politice, reforma agrară de după război au afectat iremediabil moşia Secelenilor. Dumitru N. Seceleanu s-a stins din viaţă în 1932. Astăzi, din moşia imensă nu a mai rămas nimic, doar câteva mărturii pe care Muzeul Agriculturii din Slobozia le deţine.
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: