Pesta porcină pune stăpânire pe judeţul Ialomiţa. Zeci de focare au apărut în ultima săptămână

Pesta porcină pune stăpânire pe judeţul Ialomiţa. Zeci de focare au apărut în ultima săptămână

Pesta porcină a revenit în forţă FOTO Adevărul

Aproape 100 de focare noi de pestă porcină africană (PPA) au fost confirmate de veterinari în ultima săptămână, în 19 judeţe. Mai mult de jumătate dintre noile focare de PPA sunt în două judeţe din sudul ţării, printre care Ialomiţa.

Conform datelor ANSVSA, la data de 19 august 2021 erau active 476 de focare pestă porcină africană (PPA), din care 6 focare în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 62.516 porcine (animale afectate din focarele active).
În intervalul 13 - 19 august 2021 au fost înregistrate 98 de focare noi de PPA, 28 dintre acestea fiind în judeţul Ialomiţa.
 
Conform Direcţiei Sanitar Veterinare Ialomiţa, la începutul lunii august, în judeţ erau active 81 de focare de pestă porcină africană..
 
Virusul a intrat inclusiv într-o fermă din Urziceni, cu 1.861 de suine. Câteva zeci de porci au murit din cauza bolii, ceilalţi au fost eutanasiaţi. Autorităţile sanitar veterinare spun că în cele mai multe cazuri virusul este răspândit din cauza neglijenţei  proprietarilor.
 
"Cauzele pot fi multiple, deja DSVSA Ialomiţa a identificat ca fiind pozitive două focare în care un porc a fost aruncat în lacul de acumulare de la Dridu, altul a fost aruncat  la marginea localităţii Făcăieni, altul în localitatea Armăşeşti, în zona gării, dar din anchete putem spune că  80 la sută din focare sunt prin circulaţia persoanelor" a declarat Dragoş Păun, consilier cu atribuţii şef serviciu Sănătate şi bunăstare animale din cadrul DSVSA Ialomiţa.
 
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările