Ordin de protecţie provizoriu emis pe numele unui bărbat agresiv

Ordin de protecţie provizoriu emis pe numele unui bărbat agresiv

Femeia a reclamat că a fost victima violenţei în familie FOTO Adevărul

Poliţiştii ialomiţeni au emis ieri, 1 aprilie, un ordin de protecţie provizoriu pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Ograda, care şi-a lovit concubina.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţia Municipiului Slobozia a fost sesizată pe 1 aprilie prin apel 112 de o femeie de 35 de ani, din comuna Ograda, cu privire la faptul că este ameninţată şi lovită de concubinul ei.
 
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că între cele două persoane a izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, în urma căruia bărbatul de 34 de ani, ar fi lovit-o.  Astfel, s-a procedat la întocmirea formularului pentru evaluarea riscului iminent asupra vieţii şi integrităţii victimei, reieşind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.
 
Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. De asemenea, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 5.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: