Cum au ascuns cronicarii adevărata origine a lui Mihai Viteazul pentru a-l îndepărta de marile puteri ale Apusului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalitatea istorică a voievodului Mihai Viteazu a fost demitizată de cronicarii Evului Mediu pentru ca marile forţe militare din acele timpuri să-şi piardă încrederea în domnul muntean. Astăzi istoricii vorbesc despre faptul că voievodul a fost victima unei diversiuni politice, practică obişnuită în acele timpuri.

Guvernată de conservatorism şi tradiţii, societatea Evului Mediu din întreaga Europă se ghida după modele puternice, demne de urmat. În secolul XVI, Ţara Românească intră din nou în atenţia Occidentului după ce tronul principatului este ocupat de Mihai Viteazul.

Între domnia lui Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul, istoricii susţin că la domnia acestui principat s-au succedat nenumăraţi domnitori, fără ca vreunul dintre ei să devină atât de popular precum Mihai Viteazul. Noul simbol al românilor avea însă să aibă de suferit şi chiar să sfârşească din cauza unei diversiuni politice care i-a afectat serios domnia fulminantă.

Boierul oltean transformat în fiu nelegitim

Aşa se face că foarte mulţi cronicari occidentali au venit în Ţara Românească şi au reuşit să creioneze o altă imagine voievodului Mihai Viteazul, cu scopul de a-l marginaliza în faţa marilor puteri de la Apus. Una dintre teoriile lansate de aceştia vizează originea domnitorului. El a fost considerat fiul nelegitim al unei hangiţe pe nume Tudora, care vindea rachiu şi deţinea un han în inima Oraşului de Floci.

„Orice domnitor trebuia să aibă în Evul Mediu o origine impecabilă, să provină din familii importante. Ori în cazul lui Mihai Viteazul precizarea referitoare la mama sa care era hangiţă şi vindea şi rachiu era un lucru greu de acceptat în acea perioadă”, explică istoricul Emilia Corbu.

În realitate, provenienţa domnitorului Mihai Viteazul ar fi fost una nobilă. Unele izvoare istorice susţin faptul că el este urmaşul Basarabilor, născut legitim în urma căsătoriei lui Pătraşcu cel Bun cu Teodora doamna. Mai mult, adevăratul loc al naşterii lui Mihai Viteazul nu este Bărăganul, ci ţinutul Olteniei.

„Există o serie de dovezi istorice care este precizată o anumită petrecere dată de Pătraşcu cel Bun în cinstea fiului său proaspăt născut, pe meleagurile Olteniei”, adaugă Emilia Corbu.
 
O altă dovadă a originilor olteneşti ale voivodului Mihai Viteazul o reprezintă impresionanta avere pe care o avea în acea zonă. Zvonurile legate de posibila sa naştere în Bărăgan au fost create după ce domnitorul ar fi avut legături comerciale la Oraşul de Floci.

Context istoric plin de controverse

„Astfel de diversiuni erau ceva obişnuit în acea perioadă. Iar toate aceste aspecte scoase la iveală despre Mihai Viteazul s-au putut observa în privinţa ajutoarelor militare pe care le-a primit. Practic, marile puteri au promis, dar prea multe lucruri nu au făcut” susţine istoricul Emilia Corbu.

Istoricii sunt de părere că în vremea lui Mihai Viteazul contextul politic extern era destul de ambiguu, iar Occidentul avea nevoie de o scânteie pentru a-l refuza pe domnitor în luptele sale antiotomane.

„Au fost trimişi în Ţările Române o serie de raportori care să ofere detalii despre situaţia din principate. Evident niciunul dintre aceştia nu a relatat aspecte care să-l favorizeze pe domnitor. Au vrut să-i creeze imaginea unui aventurier, căruia nu-i pasă de ţară”, mai spune istoricul Emilia Corbu.

Unul dintre aceştia a fost diplomatul Petru Grigorovici Armeanul care, în urma vizitei sale, preciza faptul că Ţara Românească este lăsată de izbelişte de către domnul său şi că sprijinul militar este inutil, în contextul în care principatul are bani pentru plata soldaţilor, însă îi cheltuie pe lucruri inutile.

Citiţi şi:

Adevărul despre bătălia de la Călugăreni. Mihai Viteazul a pierdut cea mai importantă luptă împotriva turcilor, iar realitatea a fost ascunsă de cronicari

Mihai Viteazul şi politica lui internă dezastruoasă: un maestru în luptele cu turcii, dar un tiran faţă de supuşii săi

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite