Profesoară condamnată la închisoare după ce a atacat doi elevi cu un spray lacrimogen, în sala de clasă

Profesoară condamnată la închisoare după ce a atacat doi elevi cu un spray lacrimogen, în sala de clasă

Sursă foto news.ro

O profesoară din judeţul Satu Mare a fost condamnată la închisoare după ce a atacat doi elevi cu spray lacrimogen. Incidentul s-a petrecut în anul 2019, când femeia preda la clasa întâi.

După mai bine de un an, magistraţii au pronunţat şi sentinţa în acest caz. Profesoara a fost condamnată la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce expertiza medico-legală a stabilit faptul că aceasta are probleme psihice şi discernământ diminuat, cu toate că iniţial a fost declarată aptă din punct de vedere medical şi psihologic.
 
Toată întâmplarea s-a petrecut în toamna anului 2019, la o şcoală din comuna Santău. Profesoara câştigase cu puţin timp în urmă concursul de profesor suplinitor la şcoală cu nota 7. Aceasta intrase la clasă pentru a-şi ţine ora, iar la un moment-dat unul dintre elevi a dorit să iasă afară din clasă pentru a merge în curte la joacă, însă profesoara nu i-a permis acest lucru, din cauza că nu se aflau în pauză.
 
După ce un alt elev a intervenit, profesoara a scos spray-ul lacrimogen, pulverizându-l în faţa copiilor. Doi elevi din clasă au fost afectaţi în mod deosebit şi transportaţi la spitalul din Tăşnad în cele din urmă, în timp ce restul elevilor din clasă s-au ales doar cu o sperietură. 
 
Şi conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului Satu Mare deschisese o anchetă imediat după producerea incidentului, anunţând încă de atunci că profesoarei îi va fi desfăcut contractul de muncă, indiferent de rezultatul anchetei.
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Profesoara care şi-a tranşat soţul şi s-a plimbat 40 de kilometri cu cadavrul. Judecătorii au pronunţat sentinţa definitivă

Profesoară de informatică, cercetată disciplinar. „Jigneşte copiii, se poartă foarte urât, nu răspunde la întrebări“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările