Cine ar fi suspecţii în cazul câinelui mutilat de o petardă care i-a explodat în gură

Cine ar fi suspecţii în cazul câinelui mutilat de o petardă care i-a explodat în gură

Căţeluşa rănită a trecut cu bine de intervenţia chirurgicală care a fost achitată de o donatoare

Suspecţii principali în cazul patrupedului rănit de o petardă care i-a explodat în gură ar putea fi un grup de copii, potrivit poliţiştilor sătmăreni care au deschis un dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Paula Gabor, citat de PresaSM, "în cercul de suspecţi se află un grup de minori, dar autorii nu au fost încă prinşi", 
 
Una din ipotezele luate în calcul de către poliţişti ar fi că patrupedul, hrănit de localnici, s-ar fi apropiat de petardă crezând că primeşte de mâncare, şi a luat-o în gură, moment în care aceasta ar fi explodat.  
 
Cazul a fost făcut public de Asociaţia Free Life care a anunţat că oferă o recompensă celor care pot ajuta la identificarea făptuitorilor. Legea românească pedepseşte o asemenea faptă cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă.
 
Potrivit Nicoletei Lontoş, vicepreşedinta Asociaţiei FreeLife Satu Mare, patrupedul rănit va fi vaccinat, sterilizat şi propus pentru adopţie. Este vorba, de fapt, despre o căţeluşă care trăia pe stradă, în vârstă de 7-8 ani.
 
Tudor Ionescu, consilier general în Primăria Bucureşti a atras atenţia că indivizii care au făcut aşa ceva sunt viitorii criminali ai României. „Asta trebuie să înţeleagă şi societatea. FBI are o listă cu toţi cei care comit astfel de crime contra animalelor, au văzut relaţia directă dintre autorii acestor acte de cruzime asupra animalelor şi cei care comit crime“, a spus acesta pentru digi24.ro.
 
Sătmărenii s-au revoltat pe reţelele de socializarea şi au solicitat o intervenţie mai promptă a oamenilor legii în astfel de cazuri. Şi ei au atras atenţia asupra faptului că există legături între cruzimea faţă de animale şi faptele de violenţă antisocială.
 
Grav e că nu e singurul caz de cruzime la adresa animalelor. La mijlocul lunii decembrie, un alt câine a fost găsit ucis şi despicat cu un cuţit, la marginea municipiului Satu Mare. ONG-ul care protejează drepturile animalelor au solicitat şi atunci ajutorul publicului pentru identificarea făptaşului.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: