Muzeul cineastului amator. Singurul loc din România unde pot fi văzute peste 100 de tipuri de camere de filmat, unele vechi de aproape un secol

Muzeul cineastului amator. Singurul loc din România unde pot fi văzute peste 100 de tipuri de camere de filmat, unele vechi de aproape un secol

Andrei Bălbărăru a reuşit să deschidă la Reşiţa un muzeu unic în ţară FOTOGRAFII Daniel Groza

Andrei Bălbărău, din Reşiţa, are o colecţie impresionantă de camere şi aparate de proiecţie, documente tehnice, afişe şi broşuri pe care le-a reunit într-un muzeu la care pot avea acces gratuit toţi pasionaţii celei de-a şaptea arte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Singurul muzeu al cineastului amator român funcţionează la Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, şi există datorită unui tânăr, Andrei Bălbărău, care se ocupă de el încă din 2006, de pe vremea când era student şi activa într-un cineclub amator. Andrei spune că totul a început din pasiunea sa pentru film şi că a avut norocul să dea peste sala de proiecţie a fostului Cinematograf „23 August“ din oraş, unde toată aparatura s-a păstrat ca nouă.

„Universitatea din Reşiţa funcţionează şi peste o parte a clădirii unde a fost cinematograful. Şi aparatele de proiecţie au rămas acolo intacte din anii ’70, de când s-a închis cinematograful şi s-a deschis acolo institutul de subingineri. Am descoperit sala şi, împreună cu câţiva colegi, am avut ideea să încercăm să facem un minimuzeu. Am discutat cu cei de la universitate şi au fost de acord. Sala era frumoasă, aparatura arăta bine, dar ne-am gândit că trebuie să facem ceva mai mult. Muzeul Cineastului Amator este singurul muzeu privat de acest gen din România, deschis publicului, pe teme de cinematografie, cineamatorism, care ajută foştii cineaşti să-şi digitalizeze filmele. De asemenea, încercăm să promovăm păstrarea aparaturii din fostele cinematografe ca să rămână pentru viitor. Nu în ultimul rând, încercăm să promovăm şi un turism pe cinematografie, şi anume să vină turişti în Caraş-Severin, să facă fotografii, să organizăm ateliere de fotografie analogică sau digitală“, spune Andrei Bălbărău.

Pe lângă aparatura de proiecţie şi tot ce a deţinut fostul cinematograf (colecţia de filme a acelor ani, derulatoarele, dulapul de păstrat peliculele, chiar şi extinctoarele), Andrei a început să colecţioneze camere de filmat, aparate de proiecţie, filme vechi, afişe, documente, tot ce ţine de cinematografie. Majoritatea pieselor muzeului au fost adunate de tânărul reşiţean în ultimii zece ani, fiind găsite la bazar sau în anunţurile de mica publicitate.

„Am început cu camere de filmat cu peliculă. S-au adunat peste 100. Cea mai veche cameră este din 1921, pe 35 mm. Nu are arc şi este acţionată manual, cum erau pe atunci. Se punea filmul înăuntru şi se dădea la manivelă. Am cercetat şi am început să mă interesez cine deţine aparatură veche.  În general, le-am adunat din bazar, de pe site-urile de anunţuri, din mica publicitate, din donaţii. Multe sunt din străinătate. Am cumpărat camere de filmat, aparate de proiectat filme şi aşa mai departe. Camera din 1921 este cea mai valoroasă, alături de o cameră Arriflex pe 16 mm şi una de 35 mm. Sahia Film folosea din astea, erau pentru profesionişti, pentru cinematografie“, spune Andrei.

Arhivă importantă de documente tehnice

Muzeul din Reşiţa are destul de mulţi vizitatori, chiar dacă este unul privat. Andrei spune că oricine vrea să vadă colecţiile muzeului sau să studieze arhiva de documente o poate face gratuit, cu o programare în prealabil pe adresa de e-mail muzeulcineastului@yahoo.com sau pe Facebook.

 „Muzeul nostru, chiar dacă este privat, se poate vizita oricând gratuit. Cu programare. Mai mult, cei care vor să studieze arhiva de documente, pentru că avem o colecţie de buletine tehnice, în care se discuta despre problemele acestor aparate, avem colecţia de broşuri şi premierele lunii, cum erau pe atunci. Cei care sunt interesaţi pentru studiu sunt bineveniţi. Pot afla ce filme au rulat în România, câte veneau de afară, câte erau româneşti“, spune cineastul reşiţean.

Mai mult, de câţiva ani, de Noaptea Muzeelor, zeci de cărăşeni trec pragul fostului Cinematograf „23 august“ şi rămân uimiţi de ceea ce văd. „Oamenii sunt încântaţi de ce găsesc aici, pentru că nu se aşteaptă,  mai ales când intră în sala de proiecţie. Mulţi dintre ei, deşi poate au fost de zeci de ori la cinematograf, nu au văzut niciodată cum arată o cabină de proiecţie. Noi am aranjat-o exact aşa cum era în perioada în care era funcţională: cu derulatoare, cu masca de protecţie, extinctoare, aşa cum erau pentru cinematografe, cu dulapurile unde erau ţinute filmele şi aşa mai departe. Le place să vadă cum funcţiona o cabină a unui cinematograf. E o mică parte de istorie aici“, povesteşte
Andrei.

Tânărul reşiţean spune că, dacă a reuşit relativ uşor să adune aparatură foarte veche şi foarte valoroasă, cu filmele a fost mult mai greu. „La colecţionatul de filme e mai complicat decât cu aparatele. Pentru filmele pe peliculă, oamenii pretind bani şi au pretenţia la mulţi bani, ori noi nu ne putem permite să plătim aceste filme. În general, cele pe care am reuşit să le adunăm le-am primit ca donaţii de la oameni care şi-au dat seama că nu mai au ce să facă cu ele şi că, dacă sunt ţinute în condiţii improprii, ajung să se deterioreze şi se pierd“, spune reşiţeanul.

Apel pentru mărirea colecţiei

De altfel, colecţionarul Andrei Bălbărău face un apel la primăriile din România care mai au încă aparatura vechilor cinematografe să o păstreze, pentru că e foarte valoroasă pentru generaţiile care vin. „Aş vrea ca primăriile din judeţ, care mai deţin aceste aparate de proiecţie, să le păstreze şi să le pună în valoare, fie că realizează la ei în localitate o miniexpoziţie, fie că ni le donează chiar nouă pentru muzeu, pentru că e păcat să se piardă. Din păcate, multe modernizări de cinematografe duc la casarea aparatelor şi se pierd adevărate valori. Pe viitor, lumea va fi interesată de această istorie a cinematografiei“, consideră colecţionarul.

El a mai anunţat că, din 15 aprilie, muzeul reşiţean are şi un site, care poate fi accesat la adresa
www.muzeulcineastului.ro,  unde vizitatorii sunt invitaţi chiar la un audiotur. Toţi cei care doresc să afle detalii despre aparatura, camerele sau materialele aflate în muzeu pot asculta un mic material audio dedicat fiecărei piese în parte.

 

 

 

citeste totul despre: