Râmnicu Vâlcea: Prim-ministrul Angliei l-a sunat pe preşedintele Băsescu în legătură cu hackerii din oraş

„Faptul că sunt mulţi hackeri în Vâlcea, înseamnă că aici sunt oameni deştepţi", a spus chestorul Ion Stoica.

În conferinţa de presă de azi, noul şef al IPJ Vâlcea, chestorul Ion Stoica, întrebat de redactorul Adevărul de Seară în legătură cu fenomul infracţiunilor comise pe Internet în judeţul Vâlcea, infracţiuni pentru care am devenit „celebrii" şi dincolo de graniţele ţării, inspectorul şef a spus: „Cunosc fenomenul încă de când eram şef la IPJ Argeş, iar zilele acestea urmează să mă întâlnesc cu şefii de la Crimă Organizată din cele două judeţe. Există un fenomen la Vâlcea privind aceste fraude, şi poate că asta înseamnă că aici sunt oameni deştepţi. În urmă cu ceva timp chiar şi preşedintele Băsescu a fost sunat de prim-ministrul Angliei, pe atunci domna Margaret Thatcher, care s-a interesat de hackerii de la Vâlcea", a spus chestorul Ion Stoica.

Aseară, hacker săltat şi arestat

Aseară a fost săltat de la locuinţa lui din Frânceşti, Ion Ciulică (28 ani). Pe numele lui, Tribunalul Vâlcea a emis mandat de arestare la 17 mai, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Bărbatul făcea parte din gruparea celor 34 de tineri arestaţi la Vâlcea în acţiunea din luna aprilie când au fost săltate 70 de persoane pentru fraude pe Internet.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările