Povestea unui geniu necunoscut. Eroul de război care ar fi putut deveni unul din cei mai mari istorici ai românilor

Povestea unui geniu necunoscut. Eroul de război care ar fi putut deveni unul din cei mai mari istorici ai românilor

Dragoş Petroşanu, vâlceanul care ar fi fost unul din cei mai mari istorici ai românilor, dacă n-ar fi devenit erou de război, decorat cu ordinul „Coroana României”, Foto: Adevărul

În perioada interbelică, la numai 22 de ani, Dragoş Petroşanu, din Mihăeşti – Vâlcea, era cel mai tânăr istoric care publica, în reviste de prestigiu, lucrări alături de somităţile vremii: Constantin C. Giurescu, P.P. Panaitescu, Ioana Rosetti, Aurelian Sacerdoţeanu, C.S. Nicolăescu - Plopşor.  Viitorul său promiţător a fost curmat prin decizia de a merge pe front.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prin studiile şi articolele din „Arhivele Olteniei“, „Revista Istorică Română“, „Revista Arhivelor“, „Oltenia. Documente. Cercetări“, vâlceanul Dragoş Petroşanu avea să fie remarcat şi de către istoricul şi arhivistul Aurelian Sacerdoţeanu.
 
De trei ani, în judeţul Vâlcea se organizează un simpozion dedicat acestui istoric şi erou al neamului, eveniment pe care organizatorii vor să-l transforme într-un de talie naţională şi, ulterior, internaţională. Anul acesta, evenimentul este dedicat Centenarului Marii Uniri şi se va defăşura la sfârşitul acestei săptămâni. 
 
Despre Dragoş Petroşanu am aflat mai multe de la specialiştii vâlceni. Pasionat de trecutul Olteniei şi al locurilor din care se trăgea, Dragoş Petroşanu a conceput câteva lucrări emblematice în scurta sa viaţă, din care menţionăm: „Câteva schituri oltene necunoscute” şi „Data Evangheliarului dăruit Mănăstirii Bistriţa de Marcea Postelnicul”. Lucra, în acelaşi timp, la o monografie documentară a Mănăstirii Bistriţa din Vâlcea şi la lista peceţilor banilor Craiovei. 
 
„În studiile şi articolele publicate între anii 1937 - 1942, a dovedit reale calităţi de istoric şi de cercetător”, spune prof. dr. Florin Epure. 

În vacanţe, pleca la mânăstiri să transcrie acte vechi din condici sau rămânea la arhive”
 
„Trebuie să fi fost fascinant acest tânăr cercetător care, în vacanţe, în loc să stea în cuibul cald al părinţilor săi de la Măgura, pleca la mânăstiri să transcrie acte vechi din condici sau rămânea la Bucureşti, la arhive, în lumina manuscriselor”, este de părere şi poetul Felix Sima, care susţine şi că: „Dacă nu ar fi dispărut prematur, ne place să credem că ar fi devenit un mare istoric contemporan”.
  
„Ideile, tezele, rezultatele cercetărilor lui Dragoş Petroşanu aduc completări altor studii publicate de mari cărturari sau combat teze, teorii, informaţii care au apărut în lucrări anterioare. Cel de-Al Doilea Război Mondial a stins de timpuriu lumânarea vieţii marelui erou şi cărturar Dragoş Petroşanu, care îşi dovedise precocitatea în tehnica şi metodologia cercetărilor ştiinţifice şi care a publicat, încă de la vârsta de 22 de ani.”, a adăugat şi profesorul universitar Alexandru Popescu – Mihăeşti. 

Profesor la Şcoala Buftea - Bucureşti, decorat post - mortem cu ordinul „Coroana României”
 
Absolvent al Facultăţii de Istorie, profesor la Şcoala Buftea – Bucureşti, concentrat în cel de Al Doilea Război Mondial, a fost ucis la 17 octombrie 1941, la numai douăzeci şi şase de ani. În cimitirul satului natal există numai crucea ridicată de părinţii săi, „Spre pomenirea fiului nostru”.
         
Potrivit unor documente matricole la studii universitare apare licenţiat în Litere – Filozofie şi că a urmat un an cursurile Şcolii Superioare de Arhivistică.
 
După Şcoala pregătitoare a ofiţerilor de rezervă Nr. 1 – Ploieşti, a urcat rapid în grad, de la soldat TR la cel de sublocotenent. În 1941 – devine profesor cu doctorat.  A fost ridicat la gradul de locotenent post-mortem. Potrivit aprecierilor de la şcoala ofiţerilor de rezervă, avea: „cultură generală bogată. Licenţiat în istorie. Cu spirit de cercetător de fond. A muncit mult la instrucţie pentru a-şi însuşi tot. Cunoaşte şi aplică bine instrucţia practică şi cea teoretică. Se caracterizează printr-o muncă neobosită şi conştiincioasă. Cu calităţi morale şi intelectuale remarcabile. Elev exemplu. Comandă bine plutonul. Merită cu prisosinţă a deveni ofiţer de rezervă.” 
 
Rănit în luptele de la Gniliacovo – Ucraina, la 17 octombrie 1941 este declarat mort în Spitalul de Campanie nr. 8, fiind decorat cu ordinul „Coroana României”, clasa V-a cu spade şi panglică de Virtute Militar.
 
Simpozion Dragoş Petroşanu, fotografie de la prima ediţie, Foto: Arhiva personală Florin Epure
 
Manuscrisele şi revistele de istorie arse de părinţi, de frica bolşevicilor

„Grea trebuie să fi fost durerea părinţilor şi în anii ’50 când, de teama bolşevismului, din casa parohială vor fi trebuit să dispară, în focul sobei, manuscrisele şi revistele de istorie în care au fost publicate studiile sale, în total vreo 80 de pagini. Nu am avut linişte până nu le-am cules din presa vremii şi am reuşit să le redăm în lumina tiparului, între coperţile unei cărţi, de data aceasta, intitulată „Sfântul Grigorie Decapolitul de la Mânăstirea Bistriţa - şi alte studii din istorie”, în două ediţii. Am reprodus originalele publicate între anii 1937 - 1942 în revistele menţionate la sfârşitul fiecărui studiu”, mai spune poetul şi cercetătorul Felix Sima.
 
Numele lui Dragoş Petroşani stă înscris pe Monumentul Eroilor de la Măgura – Mihăeşti.
 
„Primul istoric, în adevăratul sens al cuvântului – Dragoş Petroşanu aparţine, biologic, perioadei moderne, întrucât el a căzut la datorie în Al Doilea Război Mondial, fiind redat circuitului ştiinţific de către scriitorul Felix Sima. Studiile şi cercetările sale dovedesc calităţi superioare de cercetător, apreciate ca atare de istorici renumiţi ai timpului”, scrie în „Enciclopedia judeţului Vâlcea” prof. Ion Soare. 
 
 Redacţia „Arhivelor Olteniei”, scria la vremea respectivă „In memoria Dragoş Petroşanu”: „Revista noastră (...) era îndreptăţită să aştepte de la acest tânăr, mult promiţător prin zelul şi pregătirea lui ştiinţifică, lucrări de valoare pentru viitor, speranţe pe care un glonţ le-a curmat pentru totdeauna.”
 
„Abia ne-a predat manuscrisul studiului despre Hurezi sau Romani („Hrisovul”, I, 1941, p. 192 - 209) şi tânărul nostru absolvent a plecat pe front, în timp ce-i făcusem recomandarea pentru ocuparea unui post la Arhivele Statului din Craiova. Din linia de luptă, am primit adesea ştiri de la el. Se gândea totdeauna la arhive, cercetării cărora se devotase cu totul. I-a fost dat să cadă însă în lupta eroică de la Odesa, la 16 octombrie 1941, ultima zi a eroicei epopei româneşti de la poarta Basarabiei. Elev distins şi pasionat cercetător al trecutului Olteniei sale, Dragoş Petroşanu nu şi-a irosit timpul. A folosit fiecare moment spre a aduce un act nou, o interpretare serioasă. Astfel, a dat la lumină: „Schitul Lipovul din judeţul Dolj”, „Câteva acte vechi din Păuşeşti-Măglaşi”, „Câteva schituri oltene necunoscute” şi „Data Evangheliarului dăruit Mânăstirii Bistriţa de Marcea Postelnicul”, scria şi istoricul Aurelian Sacerdoţeanu la acea vreme.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările