Angajaţi surprinşi turnând asfalt peste zăpadă şi noroi: „Ce trebuia să facă, să se întărească asfaltul în camioane? VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mixtură asfaltică turnată peste zăpadă şi noroi în Mateeşti - Vâlcea, în timp ce afară ninge Foto colaj captură video
Mixtură asfaltică turnată peste zăpadă şi noroi în Mateeşti - Vâlcea, în timp ce afară ninge Foto colaj captură video

Scene incredibile au fost filmate luni, 27 decembrie, în localitatea Mateeşti, din judeţul Vâlcea, unde drumarii au turnat asfalt peste un strat de zăpadă şi noroi, în condiţiile în care ningea, iar temperaturile erau la limita îngheţului.

La intersecţia cu artera principală din comună, muncitorii au găsit o modalitate inedită de a scăpa de excesul de apă de pe drumul comunal ce era asfaltat, acesta fiind îndepărtat cu lopata şi mătura. Imaginile, surprinse de un cameraman amator, au fost trimise emisiunii „Fii Observator”, a Antenei 1.

GALERIE FOTO CU DRUMUL ASFALTAT PESTE ZĂPADĂ ŞI NOROI DIN MATEEŞTI - VÂLCEA

Contactat de reporterul „Adevărul”, primarul localităţii Mateeşti, Ilie Cosmin Anghelescu, a explicat că la final de an s-au primit nişte bani de la Guvern, care trebuiau rapid cheltuiţi. În plus, ca să nu se arunce mixtura asfaltică rămasă de la alte lucrări, s-a decis să fie reabilitată şi uliţa în cauză.

Firma SC Isiride Energy SRL, a obţinut, prin atribuire directă, un contract de aproximativ 450.000 de lei, pentru asfaltarea a opt drumuri comunale, pe o lungime de doi kilometri. Titularul de contract - „Lucrări de reparaţii şi impermeabilizare sistem rutier (străzi locale)” - are ca domeniu de activitate, printre altele, şi drumurile şi reţelele de infrastructură, dar în cazul de faţă a subcontractat serviciile Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, muncitorii şi utilajele acestei regii apărând în filmare.

„Banii se duc pe apa sâmbetei”

În imaginile surprinse de cameramanul amator se poate observa cum mixtura asfaltică este pusă direct peste zăpada amestecată cu noroi. Muncitorii se arătă deranjaţi de faptului că sunt filmaţi, iar între aceştia şi persoana care realiza filmarea are loc un schimb de replici: „Puteau bine mersi să toarne nişte piatră şi când se făcea frumos, să toarne asfaltul”, se aude vocea cameramanului de ocazie.

În replică, alte voci susţin: „Dacă nu turnau acum, se pierdeau banii aceştia, dacă nu se asfalta până la finele anului”. „Nu au intrat zilele în sac”, vine din nou răspunsul cameramanului, care completează: „Se dă apa cu lopata”, referindu-se la apa adunată la intersecţia uliţei cu drumul principal, pe care muncitorii o îndepărtau cu lopata şi mătura. 

La un moment dat, un muncitor întreabă: „Vă încălzeşte cu ceva (dacă filmaţi - n.r.)?”. „Mă încălzeşte, domnule, că eu apăr dreptul cetăţeanului! Eu vreau să fac bine, nu vreau să fac rău. Pentru mine (contează - n.r.) interesul cetăţeanului... nu banul hoţilor, care se dă pe apa sâmbetei. Ia uitaţi, aici intră banul, pe şanţuri...”, răspunde cameramanul. 

Muncitorii îi propun ca în loc să filmeze, să pună mâna pe lopată şi să păstreze distanţa, după care urmează un schimb de replici pe teme de politeţuri, dar şi de încăpăţânarea de a se filma tot ce se întâmplă. Îi mai reproşează cameramanului că face parte dintr-un anumit partid politic şi că nu este din localitate şi, prin urmare, nu ar fi treaba lui ce se întâmplă în Mateeşti. 

„Mă, este treaba noastră ce se întâmplă în ţara asta, nu doar zonal... Gândiţi cu creierul altuia... 

Asfalt, în 2021... Mateeşti - Vâlcea... Consiliul Judeţean Vâlcea”, mai spune cameramanul referindu-se la utilajele şi muncitorii RAJDP care se ocupă de lucrare.       

„Când s-a început lucrarea nu ploua, timpul era favorabil”

Primarul comunei Mateeşti, Cosmin Anghelescu, a explicat pentru „Adevărul” cum a avut loc întreaga poveste. Luni, 27 decembrie, au fost asfaltate două drumuri. „A rămas un rest de asfalt, de vreo două camioane în plus. Şi am zis: hai să dăm, domne, să facem şi următorul drum! Dacă erau 10 kilometri, mai ziceam, că nu s-a aşezat bine într-o porţiune, dar pentru un drum de 90 de metri, netraficat, acolo urcă doar cei care locuiesc în zonă - sunt patru familii, din care doar două au maşini... Atât circulă pe acolo. Este un drum de 90 de metri pe 2,8 metri”, a precizat prim-gospodarul, lăsând de înţeles că pentru o astfel de uliţă se poate face rabat de la calitate.

Aceeaşi sursă a mai menţionat că cel care a realizat filmarea a dat publicităţii doar o parte din imagini, cu ultima porţiune de drum: „S-a făcut comandă de asfalt pentru un drum. Când s-a început lucrarea nu ploua, nu era nimic, adică timpul era favorabil, că nu poţi să asfaltezi dacă sunt grade cu minus şi bălţi. Drumul pe care s-a filmat este în pantă şi normal că dacă maşinile erau sus, apa curgea. Dar nu se poate spune că era apă, ca să nu poţi să asfaltezi, cum s-a menţionat în filmare”, a mai spus primarul precizând că după lucrare a mers în inspecţie şi este mulţumit de cum arată drumul. 

Asfalt turnat peste zăpadă şi noroi în Mateeşti - Vâlcea în timp ce afară ninge Foto Adevărul - credit Cosmin Anghelescu

Mixtură asfaltică turnată peste zăpadă şi noroi în Mateeşti - Vâlcea, în timp ce afară ninge Foto Adevărul - credit Cosmin Anghelescu

Da, începuse să ningă, dar acolo unde s-a filmat mai erau doi metri de asfalt

Primarul a recunoscut că spre finalul lucrării, vremea s-a schimbat: „Da, începuse să ningă, dar acolo unde s-a filmat mai erau doi metri de asfalt. Acum, ce trebuia să facă, să lase să se întărească asfaltul în camioane? A trebuit să termine de asfaltat. Stratul de terasament a fost făcut în vară, nu acum. Acum doar s-a turnat asfaltul”, a mai precizat Cosmin Anghelescu, arătându-se deranjat de modul cum s-a realizat filmarea, nu lucrarea: „Cel care filmează nici măcar nu este din Mateeşti. Nu-şi dă identitatea, a vorbit urât, s-a luat de muncitori...”

Acesta a mai dezvăluit şi faptul că s-au mai asfaltat şi alte drumuri: „Am asfaltat şi acum o săptămână, dar nu erau temperaturi negative, că asfaltul poţi să-l torni dacă nu sunt grade cu minus, că cilindrul se udă, iar în cazul acesta nu a mai fost nevoie să-l ude. Dar ce apare pe filmare este la final. A tăiat pozele (din filmare – n.r.). De ce nu a lăsat să se vadă drumul de sus, cum era, în pantă? Zece metri mai era de asfaltat când s-a filmat! Era spre final, unde era un pod de beton şi măturau muncitorii acolo. Ei au măturat nişte materiale rezultate”, a mai precizat primul - gospodar din Mateeşti.

 „Să vină cineva să-mi spună cum face 2 kilometri cu 450.000 de lei?”

Cosmin Anghelescu a mai menţionat pentru „Adevărul” că nu s-a asfaltat până acum pentru că nu au existat fonduri disponibile: „Nu s-a turnat de atunci (din vară când s-a făcut terasamentul – n.r.), pentru că nu ni s-au alocat bani de la Guvern. Mie mi s-au dat 50 de lei, nici de hârtie igienică... Şi acum am primit o sumă de 250.000 lei şi trebuia să-i cheltuim, până la finele anului, că altfel îi pierdeam”, a mai specificat primarul.  

Totodată, a ţinut să ne asigure că a lucrat în domeniu şi cunoaşte procedura de lucru: „Am lucrat în domeniul construcţiilor. Am venit primar din privat. Ştiu cum se toarnă şi beton la temperaturi negative, şi asfalt”.

De asemenea, a precizat că lucrarea în cauză are o garanţie pentru 24 de luni: „Am oprit garanţia, avem asigurarea. Dacă nu e calitate, înseamnă că constructorul o să refacă... Avem opt drumuri în contract. E o negociere directă. Să vină la mine cineva să-mi spună cum face 2 kilometri de drum, cu asfalt de 7 centimetri, pe 450.000 de lei? Eu, în anul ăsta de mandat, primul, am 5 kilometri făcuţi până acum, de drumuri comunale şi 6,5 km de drum judeţean”, ne-a mai împărtăşit primarul din Mateeşti, Cosmin Anghelescu.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Asfalt turnat pe ploaie, posibilă cauză a haosului de pe DN 7, pe Valea Oltului VIDEO

După două zile de pauză, pârtiile celui mai spectaculos domeniu schiabil au fost redeschise | FOTO

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite