Lecţia de ambiţie predată francezilor de căţeluşa Dara, un exemplar minunat al şcolii româneşti de câini de avalanşe

Lecţia de ambiţie predată francezilor de căţeluşa Dara, un exemplar minunat al şcolii româneşti de câini de avalanşe

Dara (prima din stânga), alături de stăpânul ei    FOTO Arhivă personală

Din peste 100 de câini de avalanşă evaluaţi în Franţa, de Val d'Isere 2017, Dara, câinele şefului Salvamont Argeş, a fost singurul animal care a reuşit în cele patru zile ale evenimentului să sape şi să ajungă singur până la victimele îngropate în zăpadă, fără ajutorul salvatorilor cu lopeţi. Dara, care nici măcar nu e brevetată în sistem francez, i-a uluit pe monitorii din Franţa, care nu lucrează decât cu masculi.

Ştiri pe aceeaşi temă


La sfârşitul lunii martie, la Val d'Isere, în Franţa, 120 de câini şi conductorii lor au fost testaţi, ca şi echipe, pentru reconfirmarea brevetelor de unităţi canine de avalanşă. Examinarea s-a făcut în condiţii similare sau chiar mai grele decât în cazurile reale de avalanşă, pe o suprafaţă a terenului de verificare uriaşă, de peste 20 de hectare.

Printre participanţi s-a numărat şi Ion Sănduloiu, şeful Comisiei de avalanşă din cadrul Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, iniţiator şi coordonator al şcolii de câini de avalanşă a Salvamontului românesc şi şef al Salvamont Argeş, împreună cu cei doi câini antrenaţi de el, deja celebrul Helios şi Dara (o femelă din aceeaşi rasă, Border Collie). 

Brevetat în sistem francez, Helios este, cum multă lume ştie, primul câine de avalanşă din România, donat în urmă cu patru ani Serviciului Public Salvamont Argeş de Asociatia Pays de Savoie Solidaire – Franţa, şi are deja în palmares câteva performanţe demne de cartea recordurilor. La Val d'Isere 2017, dintre cei doi câini antrenaţi de Ion Sănduloiu, doar el a participat la acţiunea pentru reconfirmarea brevetului.

“Singura care a reuşit să sape singură până la victimă”

Dara nu este brevetată în Franţa, ci în România, şi a mers la Val d'Isere 2017 cu un alt scop: să demonstreze Federaţiei Franceze a Conductorilor de Câini de Avalanşă nivelul la care a ajuns în urma pregătirii în Şcoala românească de câini de avalanşe a ANSMR. Şi a reuşit din plin să facă senzaţie cu voinţa şi abilităţile dobândite în decursul celor doi ani şi jumătate de când este pregătită, împreună cu Helios, de Ion Sănduloiu, conductorul său.

Căţeluşa Dara, un produs al şcolii Şcolii româneşti de câini de avalanşe, a dat o lecţie de ambiţie salvamontiştilor francezi care antrenează doar masculi
Dara, Helios şi conductorul lor, Ion Sănduloiu    FOTO Arhivă personală

“Cu Helios ştiam că nu va fi greu să demonstreze ce poate. Bineînţeles că a obţinut reconfirmarea fără nicio problemă. Şi la Dara ştiam, dar tocmai asta intenţionam, să le dovedesc francezilor că produsul nostru este la fel de bun ca şi al lor. Iar ea fost singurul câine care reuşit, în fiecare zi din cele patru, să sape singură până la victime, fără ajutor de la cei care erau pe terenul de antrenament, cu lopeţile. Trebuie spus că la Val d'Isere, sistemul de reconfirmare a brevetelor e mult mai dur decât cel de la examinare. Se fac nişte găuri cu ratracul, care apoi sunt acoperite. Startul de zăpadă este foarte gros, de un metru şi jumătate şi nu se fac găuri de ventilare, ca la antrenamentele normale. Din momentul în care câinele ajunge în zona unde se află victima, el are un anumit comportament - se numeşte fixare - prin care comunică el că acolo se află persoana îngropată în zăpadă şi începe să sape. În situaţii reale, cu persoane prinse de avalanşă, e nevoie doar să arate unde se află victima, iar mai departe, sapă oamenii, pentru economie de timp. La antrenament şi examen, câinele trebuie să intre în groapă, unde este finalitatea, şi să ajungă la victimă. Dara a fost singurul câine, din cei 120 prezenţi la Val d'Isere, care a reuşit să sape singură până la victimă”, explică, pentru “Adevărul”, Ion Sănduloiu. 

“S-ar putea să fi zdruncinat pe acolo nişte cutume”

La Val d'Isere, Dara a devenit un simbolul al ambiţiei şi puterii de muncă a femelelor, calităţi care de data aceasta au fost dovedite şi francezilor, singurii din Europa care nu antrenează câini-femele.

“Francezii nu antrenează decât masculi, dar s-ar putea să fi zdruncinat pe acolo nişte cutume, sincer să fiu, pentru că foarte mulţi s-au arătat uimiţi şi încântaţi şi au zis: <<uite ce bine merg femelele!>>. După părerea mea, o femelă este la fel de bună ca şi un mascul, dacă nu cumva, în anumite situaţii, chiar mai metodică. E ca diferenţa între bărbat şi femeie... Adică, femela, fiind mai puţin rezistentă fizic, îşi dezvoltă alte abilităţi. Ea trebuie să ştie că pe unde a trecut şi a căutat, nu mai e nevoie să se întoarcă. Cât despre faptul că ea a săpat până jos, la victimă, francezii au spus că este probabil vorba de instinctul femelei de a săpa vizuina naşterii. Cam aşa şi-au explicat ei eficienţa şi ambiţiei Darei de a săpa”, mai spune Ion Sănduloiu, pentru care participarea la eveniment a fost epuizantă, dat fiind faptul că în fiecare zi a avut câte două demonstraţii, una cu Helios, cealaltă, cu Dara.

Le-am arătat ce înseamnă un câine brevetat în România”

Dacă Helios este cadoul francezilor pentru Salvamont Argeş, Dara este 100% un produs al şcolii Salvamont de câini de căutare-salvare din România. Un motiv de mândrie şi pentru francezi, de la care românii au luat know-how-ul şi au dezvoltat nu doar această şcoală, ci şi un sistem de brevetare a câinilor de avalanşă, similar celui francez. 

“Monitorii francezi au văzut că, pe lângă faptul că suntem singurii non-francezi care am reuşit să luăm brevetul eliberat de Ministerul de Interne din Franţa, am înfiinţat un sistem care capătă dimensiuni şi care produce elemente eficiente, cum e Dara. Le-am arătat ce înseamnă un câine brevetat în România. Monitorii francezi sunt şi ei mândri de această realizare, ceva similar urmând  a fi implementat, pe baza experienţei româno-franceze, şi în Australia. Pentru că ei nu au aşa ceva şi au început să aibă cazuistică”, mai spune Ion Sănduloiu.

Dara, antrenată de la vârsta de două luni

Spre deosebire de Helios (în vârstă de 4 ani şi jumătate), care aparţine Salvamont Argeş, Dara (doi ani şi jumătate) este câinele personal al lui Ion Sănduloiu. A primit-o în dar, pe când avea doar două luni, de la o crescătoare de Border Collie, impresionată de performanţele notabile ale lui Helios, pe care îl văzuse la televizor.

TitleDara, în România, pe Vârful Dara

“Încă de când am luat-o, a fost foarte atentă la felul în care lucram cu Helios, cu doi ani mai mare decât ea. O lăsam liberă, iar eu mă antrenam cu el, ajutat de colegi, de soţie şi de oricine era dispus să intre în groapa de antrenament şi se vedea pe ea că îşi doreşte să facă la fel. E un câine foarte bun, un rezultat excelent”, mai spune Ion Sănduloiu.

În cei peste doi ani de când se antrenează cu Ion Sănduloiu, Dara a participat împreună cu Helios la mai multe acţiuni de salvare montană, ajutând inclusiv la găsirea unor turişti rătăciţi în munţii Făgăraş.

În România există 10 câini brevetaţi pentru intervenţie în avalanşă. Trei dintre ei sunt în Argeş, iar ceilalţi în Bacău, Caraş-Severin, Gorj, Mureş, Sibiu, Alba şi Suceava.

Căţeluşa Dara, un produs al şcolii Şcolii româneşti de câini de avalanşe, a dat o lecţie de ambiţie salvamontiştilor francezi care antrenează doar masculiHelios şi Dara

Helios, primul câine din România care a zburat cu parapanta

Helios a ajuns să fie antrenat de Ion Sănduloiu ca urmare a colaborării C.J. Argeş cu Consiliul Departamental Savoia din Franţa, în baza căreia, Asociaţia Pays de Savoie Solidaire l-a donat Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş la vârstă de şapte luni. Pre-formarea şi antrenamentul preliminar au fost făcute de către Guy Anciaux, şeful corpului de monitori de câini de avalanşă din cadrul Federaţiei Franceze a Conductorilor de Câini de Avalanşă, ulterior de instruirea lui ocupându-se şeful Salvamont Argeş. Helios a fost brevetat pentru intervenţii în caz de avalanşă în Franţa. Din doi în doi ani, el şi Ion Sănduloiu sunt chemaţi în Franţa pentru reconfirmarea brevetului.

Helios este nu doar primul câine de avalanşă din România, ci şi protagonistul unei premiere naţionale. În toamna anului 2014, el şi Ion Sănduloiu au zburat cu parapanta pilotată de specialistul Sorin Sămăreanu, în localitatea Priseaca. Lansarea s-a făcut de la altitudinea de 1.400 de metri, cei trei coborând cu parapanta până la 600 de metri. Helios este, practic, primul câine din România care a zburat cu parapanta. Zborul a durat 18 minute, timp în care patrupedul s-a comportat uimitor de bine.       

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările