FOTO Câinele Helios şi Salvamont Argeş, examinatori pentru unităţile canine care iau cursuri de intervenţie în avalanşă
0La sfârşitul lunii februarie, la Padina, în munţii Bucegi, va avea loc, în premieră în România şi pentru Salvamontul naţional, primul stagiu de verificare şi brevetare a unităţilor canine pentru avalanşă. Instructorul stagiului este Ion Sanduloiu, şeful Salvamont Argeş, care va fi însoţit de vedeta canină Helios
În vederea creşterii numărului de unităţi canine de salvare/recuperare din avalanşă, Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România a înfiinţat, ca urmare a demersurilor făcute de către Salvamont Argeş, “Brevetul Naţional pentru Unitate Canină de Intervenţie la Avalanşă”.
La sfârşitul lunii viitoare, la Padina, în munţii Bucegi, va avea loc, în premieră în ţara noastră şi în Salvamontul naţional, primul stagiu de verificare şi brevetare a unităţilor canine pentru avalanşă. Pe parcursul a opt zile, unitatea canină (conductor + câine) va trebui să progreseze în aşa fel încât, la examenul final, să demonstreze capabilitatea accesului oriunde în zona montană, să execute misiunea de salvare prin găsirea a minimum două victime umane îngropate în zăpadă, după care va arăta ca se poate retrage în siguranţă. Probele de acces vor consta în schiul de tură, rapelul pe stâncă şi/sau gheaţă, precum şi alte situaţii care pot fi întâlnite în timpul unei acţiuni de salvare. Unităţile canine candidate vor trebui să treacă o evaluare cu caracter eliminator, susţinută anterior stagiului.
Instructorul stagiului este Ion Sanduloiu, însotit de câinele Helios, rasa Border Collie. Tematica şi cerinţele vor fi similare stagiului de brevetare francez, parcurs de către cei doi, în anul 2013.
Prin înfiintarea acestei şcoli, se urmăreşte creşterea numărului de unităţi canine de salvare/recuperare din avalanşă, la nivel naţional.