Iubirea “vampirică” ascunde o tulburare dependentă. De ce unii oameni nu pot trăi fără atenţia şi sprijinul unui partener

Iubirea “vampirică” ascunde o tulburare dependentă. De ce unii oameni nu pot trăi fără atenţia şi sprijinul unui partener

Iubire cuplu FOTO Hepta

Există persoane care manifestă o nevoie bolnăvicioasă de iubire şi validare şi o teamă, pe măsură, de abandon, ceea ce le face dependente de un partener faţă de care dezvoltă o puternică tendinţă de ataşament. În acest gen de iubire, atunci când partenerul pleacă din relaţie, persoana se reorientează rapid către un înlocuitor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când vorbim de dependenţă în iubire, vorbim despre persoane care “se hrănesc” cu atenţia acordată de partener, fără de care nu pot concepe o relaţie. Aceşti oameni au o nevoie continuă de afecţiune şi validare din partea celuilat. Cel mai adesea, dependenţa de partener, pe care-l asaltează pentru a-i câştiga afecţiunea şi pentru care este gata să sacrifice totul, este stâns legată de lipsa încrederii de sine. 

“Teama uriaşă de abandon pe care o au aceste persoane vine din convingerea că nu pot avea singure gijă de ele, că nu pot acţiona din proprie inţiativă”, explică pentru “Adevărul”, psihologul Ionuţ Ghiugan. 

Din punct de vedere psihologic, se consideră că aceşti oameni suferă de tulburare dependentă. Ei au nevoie permanentă de aprobare şi validare din partea persoanei investite, din punct de vedere afectiv, iar când această aprobare dispare, persoana trăieşte o stare de nefericire şi se simte invalidată. 

“Cel investit cu forţă şi putere nu numai că este căutat, dar odată ce a fost găsit este asaltată, pentru a obţine atenţie, aprobare şi sprijin. Persoana dependentă investeşte energie, timp, dar şi multe alte resurse pentru a se pune total în slujba partenerului căruia îi oferă dovezi de fidelitate incontestabile”, mai spune cunoscutul psiholog. 
 
Mereu în căutarea suportului şi afecţiunii

Pentru obţinerea suportului şi aprobării de la potenţialul partener pe care-l vede capabil să-i ofere afecţiune şi de la care aşteaptă să le încarce cu iubire, persoana dependentă este dispusă să facă o serie de sacrificii. Dacă îl pierd însă, aplică acelaşi algoritm pe următorul potenţial partener.

“Persoana cu această tulburare nu este caracterizată doar de nevoia acerbă de ocrotire, ci mai mult, dezvoltă o puternică tendinţă de ataşament faţă de persoana care-i acceptă ataşamentul, iar când relaţia de dependenţă nu mai poate continua, din varii motive, caută o altă persoană care poată să-i satisfacă nevoia de afecţiune. Frica uriaşă că ar putea fi abandonate face ca aceste persoane să fie foarte permisive şi tolerante chiar şi când partenerul manifestă un comportamentul dur, agresiv, tiranic, când este alcoolic sau infidel. Din păcate, aceste persoane ajung să fie prinse în conflictul dintre concesiile pe care trebuie să le facă pentru a-şi păstra partenerul şi resemnarea fatalistă”, mai spune Ionuţ Ghiugan. 

Interesant este că oamenii cu personalitate dependentă îşi autoimpun limitarea relaţiilor sociale la partenerii de care simt că depind. 

“După ce obţin afecţiunea şi protecţia celuilalt, persoana cu tulburare dependentă îşi limitează restul relaţiilor sociale pe care nu le mai consideră necesare. Îşi canalizează toate energiile afectiv-emoţionale în relaţia de dependenţă încât nu mai există resurse şi disponibilitate pentru alte relaţii”, mai spune renumitul psiholog. 

 Aceste persoane caută o mamă în toate relaţiile

Nevoia de a găsi şi de a avea alături parteri care să le ofere suport, îngrijire şi afecţiune vine din anumite tare ale copilăriei, spun specialiştii. 

“Cei care manifestă o tulburare de personalitate dependentă au parcurs în mod distorsionat primii ani ai existenţei, şi au rămas blocaţi în acel stadiu, ceea ce-i împinge să caute o mamă în toate relaţiile. Iar dacă o persoană are această tulburare de personalitate, există un risc crescut pentru ca această tulburare să fie <<transmisă>>, mai departe, copiilor, fiindcă potrivit majorităţii specialiştilor, cauzele acestei tulburări sunt generate de factori biologici şi genetici (ereditatea), factori sociali şi factori psihologici”, explică Ionuţ Ghiugan.

Terapiile în cazul acestor tulburări urmăresc dezvoltarea încrederii în sine şi pe schimbarea atitudinii persoanei respective în relaţiile cu ceilalţi. Prin psihoterapie, aceşti oameni pot fi ajutaţi să devină mai independente şi să dezvolte relaţii sănătoase. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: