Comuna cu trei clădiri istorice despre care ştie puţină lume. Legenda bisericii ridicate din ambiţia unei femei

Comuna cu trei clădiri istorice despre care ştie puţină lume. Legenda bisericii ridicate din ambiţia unei femei

Lăcaşului „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" a fost ridicat în anul 1820

În nord-vestul judeţului Argeş, pe malurile Topologului, la limita cu judeţul Vâlcea se află comuna Cepari (în trecut, Cepari-Bârseşti), o localitate cu un trecut istoric ce are ca martore trei monumente istorice despre care, în afara localnicilor, prea puţină lume ştie.

Biserica "Înălţarea Domnului" este cel mai vechi dintre monumentele istorice. Construit din cărămidă, în formă de navă, lăcaşul este compus din altar, naos, pronaos şi un pridvor deschis, adăugat ulterior. Singura turlă ce se înalţă peste pronaos serveşte de clopotniţă. Trei pisanii aflate deasupra uşii de intrare în pronaos îi duc pe cei care-i trec pragul cu secole în urmă.
 
Potrivit uneia dintre ele, biserica a fost construită de jupânul Ştefan Balotă, vel clucer de arie, fiul căpitanului Balotă şi al soţiei acestuia, Despa.  
 
"Ştiind însă că Ştefan Balotă a fost vel clucer de arie în 1752 înseamnă că lăcaşul a fost ridicat în acest an. Tot din textul acestei pisanii, mai aflăm că Ştefan Balotă a ridicat din temelie biserica în locul celei vechi, construită de Dragomir vel vornic la leat 7041 (1532-1533)", se arată în concluziile unor studii şi comunicări ale Muzeului Judeţean Argeş, semnate de Spiridon Cristocea şi Romeo Maschio.
 
Potrivit acestora, Ştefan Balotă a construit biserica în 1752 şi a păstrat şi pisania primului lăcaş ridicat de Dragomir vornic, pe care a folosit-o ca încadrament orizontal la uşa de intrare în pronaos, iar potrivit acestei pisanii, construirea bisericii a început „în luna iunie 8 zile şi s-a isprăvit în luna iulie 31 zile, cu puterea jupânului Dragomir". Anul când a fost ridicat lăcaşul nu se indică, însă în pasajul următor al pisaniei se precizează: „Luna august 6 zile, a răposat şi jupânul Dragomir vornicul, în anul 7041" .
 

Ctitorul a murit la şase zile de la terminarea construcţiei

Dragomir, ctitorul bisericii din 1533, era, potrivit cercetării amintite, fiul lui Badea vlastelin din Şuici şi frate cu Şuică mare vornic. Primul document în care apare datează din 1519, când voievodul Neagoe Basarab întâlneşte „cinstitului dregător, încă şi din casa domniei mele, jupânului Dragomir mare sluger".
 Cepari, comuna cu trei clădiri istorice despre care puţină lume ştie. Legenda bisericii ridicate din ambiţia unei femei  
 
Ctitorul a murit la doar şase zile de la terminarea bisericii. Sfârşitul său a fost consemnat în textul pisaniei, astfel că anul 7041 (1533) poate fi socotit ca an al ridicării acestui lăcaş.  
 
Printre cei care, de-a lungul veacurilor, au vizitat lăcaşul se numără şi Mitropolitul Neofit (la 17 iulie 1747)
 
Deasupra pisaniei din 1752, se mai află încă o pisanie, în care se arată că în 1888 şi 1889 biserica a fost restaurată total, cu adăugarea amvonului, rezugrăvirea lăcaşului şi legarea zidurilor crăpate.  
 
Lucrări ample de reparaţii au avut loc între anii 1977-1980 dar şi între 2005 şi 2009 .
 

Legenda  lăcaşului "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului"

În satul Ungureni (Neagoş) al aceleiaşi comune, în apropierea malului drept al râului Topolog, se mai află un monument, lăcaşul cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", ridicat în anul 1820,  construit din cărămidă, în formă de navă, învelit îniţial cu şindrilă, în prezent din tablă.
 
Se spune că, pentru a construi această biserică, ctitorii bisericii au vândut o parte din moşie. 
 
Cepari, comuna cu trei clădiri istorice despre care puţină lume ştie. Legenda bisericii ridicate din ambiţia unei femei
 
"Legenda spune că Mirica, soţia ctitorului, postelnicul Panait Balotă, era într-o sărbătoare la biserica din Ceparii Pământeni. După slujbă, când oamenii urmau să fie miruiţi de preot, nu i s-a dat voie să fie printre primii, deoarece alte „cuconoase" pretindeau că sunt ctitorii bisericii, şi, deci, trebuia să rămână în urma lor. Mirica s-a întors indignată acasă, în satul Cepari Ungureni, a povestit soţului ce s-a întâmplat şi l-a convins să nu mai înceapă construcţia casei din cărămida ce o aveau pentu aceasta şi să construiască o biserică în satul Cepari Ungureni. Astfel, au ridicat biserica, ei locuind în continuare într-o casă cu pereţi din nuiele", precizeazĂ CJ Argeş.
 

Vila Minovici

Tot în comuna Cepari, dar satul Morăşti, se află un alt obiectiv inclus în lista monumentelor istorice: Vila Minovici, o clădire ce datează de la începutul secolului XX. 
 
Cepari, comuna cu trei clădiri istorice despre care puţină lume ştie. Legenda bisericii ridicate din ambiţia unei femei
 
Vila a fost construită în perioada interbelică de către prof. dr. Ştefan Minovici, împreună cu soţia sa Viorica.
 
Chimist cunoscut, Ştefan Minovici este fratele medicului legist Mina Minovici şi al profesorului Nicolae Minovici. A fost membru corespondent al Academiei Române şi membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România.
 
"După 1990 a intrat în proprietate privată, noul proprietar făcând reparaţii capitale, deoarece clădirea se afla într-o stare avansată de degradare, aproape de prăbuşire. În prezent, clădirea se află într-o stare de conservare bună, fiind bine întreţinută de către actualul proprietar", precizează CJ Argeş.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările