Teribil şi neverosimil accident. Doi morţi şi trei răniţi după ce grinda unui pod de cale ferată a căzut peste un microbuz

Teribil şi neverosimil accident. Doi morţi şi trei răniţi după ce grinda unui pod de cale ferată a căzut peste un microbuz

Bara de metal căzută peste microbuz cântăreşte câteva tone FOTO ISU Neamţ

Grinda de susţinere a unui pod de cale ferată a căzut peste un microbuz de călători, teribilul accident soldându-se cu doi morţi şi trei răniţi grav

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Drumul naţional Piatra Neamţ - Bicaz a fost scena unui teribil şi neverosimil accident petrecut în jurul orei 10.00, care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea gravă altora trei. 
 
Tragedia a avut loc în comuna Tarcău, exact sub un pod de cale ferată, grinda de susţinere a construcţiei feroviare, în fapt o bară de metal de câteva zeci de tone, care are şi rol de limitator de înălţime, căzând exact când microbuzul de transport persoane trecea pe dedesubt. 
 
Se pare că un TIR atinsese podul feroviar cu foarte puţin timp înainte, iar bara a aterizat pe partea din faţă a autovehicului de transport călători. Primii care au sesizat accidentul la 112 au fost ceilalţi participanţi la trafic, anunţându-se că cel puţin patru persoane sunt accidentate şi că şoferul nu mai dă semne de viaţă, fiind strivit de grinda metalică. 
 
Mai multe ambulanţe şi pompierii de la serviciul de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au plecat la locul intervenţei, constatând că cele sesizate se confirmă. Numai că, pe lângă conducătorul auto care nu a avut nicio şansă de supravieţuire mai era o persoană decedată, iar alte trei erau rănite grav.  
 
 
Două erau conştiente, iar a treia nu, cadrele medicale începând manevrele de resuscitare, leziunile suferite de călătorul din microbuz fiind foarte grave. Pacienţii au fost stabilizaţi şi transportaţi la spital. Traficul rutier între Piatra Neamţ şi Bicaz este blocat total, deoarece trebuie o macara de mare putere pentru a îndepărta bara de metal de pe drumul naţional. La fel stau lucrurileşi cu transportul feroviar de călători şi de marfă, trebuid stabilit dacă podul mai prezintă siguranţă în exploatare.

 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările