Refuz masiv de vaccinare împotriva COVID-19 în judeţul Neamţ. Motivul acestui aparent eşec

Refuz masiv de vaccinare împotriva COVID-19 în judeţul Neamţ. Motivul acestui aparent eşec

Foarte puţine cadre de la Spitalul Judeţean Neamţ au fost de acord să se vaccineze FOTO Dan Sofronia

Doar o cincime din angajaţii unităţilor sanitare din judeţul Neamţ au fost de acord să se vaccineze împotriva noului coronavirus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din cauza unor disfuncţii apărute în livrarea vaccinului anti-COVID în câteva ţări din Uniunea Europeană, printre care şi România, imunizarea cadrelor medicale din judeţul Neamţ nu va mai începe pe 31 decembrie, aşa cum era programat, ci după Anul Nou,pe 4 ianuarie 2021. Până la acest moment, puţin peste 20% din personalul medical şi-a dat acordul să se vaccineze anti-COVID-19. 
 
„Se aşteaptă un nou lot de vaccin, care va fi primit în cursul zilei de 30 decembrie la Centrul Regional Iaşi şi de acolo se va face redistribuirea în Regiunea de Nord-Est. Marţi, 29 decembrie, Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a anunţat că procesul de vaccinare va începe în ziua de 4 ianuarie 2021. Primii beneficiari ai vaccinului vor fi cei care lucrează în spitale, medicii de familie şi personalul din farmacii“, a transmis Prefectura Neamţ. 
 
În judeţ, sunt cinci mari unităţi sanitare de stat, Spitalul Judeţean, Spitalul Roman, Spitalul Târgu Neamţ, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Bisericani şi Spitalul Bicaz, care sunt deservite de circa 3.000 de angajaţi, dar foarte puţini au acceptat vaccinarea. 
 
La cea mai mare unitate sanitară, Spitalul Judeţean, sunt 1.360 de angajaţi şi au fost de acord cu imunizarea doar aproximativ 150, Spitalul Roman are 917 cadre medicale şi se vaccinează 135, iar la Spitalul Târgu Neamţ, din cei 450 de salariaţi se vaccinează aproximativ 50. 
 

Va fi un nou „referendum“ 

Sanatoriul Bisericani este deservit de 145 de cadre medicale şi au fost de acord cu vaccinarea 30, iar la Spitalul Bicaz circa 50 dintre cele 84 de cadre medicale. De remarcat că la Spitalul de Urgenţă Roman catagrafierea realizată la începutul lunii arătă că din cei 917 angajaţi erau de acord să se vaccineze 459, pentru ca zilele trecute cifra să scadă la 135. 
 
Radu Firăstrău, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, declara că numărul personalului medical care vrea să se vaccineze este foarte mic pentru că acţiunea ar fi trebuit să înceapă pe 31 decembrie 2020, dată considerată nepotrivită. Autorităţile speră ca, până pe 4 ianuarie 2021, numărul cadrelor sanitare care vor dori să se imunizeze contra noului coronavirus să crească. În acest scop, zilele viitoare se va face un nou „referendum“, pentru a se şti cu exactitate cine va fi de acord cu imunizarea împotriva temutului virus. 
 
În Neamţ, au fost amenajate 27 de centre de vaccinare fixe şi două mobile, la Piatra Neamţ fiind şapte, la Roman - cinci, două la Târgu Neamţ, câte unul la Bicaz şi Roznov şi alte 12 în comune mai mari.
 
De la începutul epidemiei de coronavirus, în judeţ au fost înregistrate 10.919 cazuri de îmbolnăviri, 55 fiind depistate chiar miercuri, 30 decembrie, ceea ce face ca rata de infectare să fie de 0,95 la mie. 
 
La Spitalul Judeţean Piatra Neamţ erau internaţi 149 de pacienţi pozitivi, dintre care nouă la Secţia de Terapie Intensivă, iar 38 de persoane aşteptau rezultatele testelor COVID-19. Vaccinurile Pfizer BioNTech ajunse marţi în ţară au fost distribuite astfel: Bucureşti - 40.950 de doze, Iaşi - 25.350, Cluj Napoca - 29.250, Constanţa - 8.775, Craiova - 12.675, Braşov - 12.675 şi Timişoara - 10.725. 
 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Mesajul cutremurător al unui stareţ: „Deznădejdea şi «suflarea cea rece a morţii» bântuie satele şi oraşele“

Cătălin Denciu, medicul-erou de la Neamţ, a fost detubat. Care este starea sa de sănătate

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările