FOTO Patru tone de gunoaie, strânse de pe malul Lacului Bicaz. „Recolta“ de deşeuri descoperită de voluntari într-un mic golf

FOTO Patru tone de gunoaie, strânse de pe malul Lacului Bicaz. „Recolta“ de deşeuri descoperită de voluntari într-un mic golf

Voluntarii au colectat gunoaiele în 1000 de saci FOTO: Andrei Carabelea/Facebook

Membrii a două asociaţii de voluntariat au derulat timp de trei zile o acţiune de igienizare a malului Lacului Izvorul Muntelui, în apropiere de Barajul Bicaz.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 200 de voluntari ai Asociaţiei Sens Civic şi Act for Tomorrow, cărora li s-a alăturat sponsorul Fairy România s-au implicat în perioada 13-15 septembrie într-o acţiune de igienizare a malului Lacului Izvorul Muntelui.
 
În perioada celor trei zile, voluntarii au colectat din zona Potoci, aproape de Barajul Bicaz, circa patru tone de deşeuri aduse de afluenţii lacului (râul Bistriţa în mod special), dar şi aruncate de turişti ori localnici din zonă.
 
Cu toate că au fost strânşi peste 1.000 de saci plini cu gunoaie, o mare parte a lacului continuă să fie acoperită cu deşeuri.
 
 
„Lacul Bicaz adună aceste mizerii din tot bazinul lui hidrografic. Ne-ar fi trebuit cel puţin o săptămână de muncă intensă a vreo 100-150 de oameni ca să curăţăm tot lacul. Mizeria asta se adună în fiecare an după ce trece dezgheţul care cară la vale tot ce aruncă lumea fără milă şi bun simţ. Aşadar, se deschide sezonul la ecologizare încă de primăvara“, spune Diana Maria Voicu, participantă la acţiune.
 
 
Ea a menţionat că în una din zile, voluntarii au făcut un concurs: cine găseşte cele mai mari trăznăi pe plajă, în afară de banalele PET-uri din plastic. 
 
„Din meniu: brichete, papuci, muult polistiren expandat (deh, remember, tot ce pluteşte) o greblă, borcane de toate felurile, sticle, flacoane de esenţe sau medicamente, doze de bere şi de spray, folie de polietilenă, bidoane mari şi barosane, sandale, un braţ de la o păpuşă, cutii de vopsea, cioburi de plastic, mingi, galoşi, bocanci, un pulover, lăzi de plastic, spumă poliuretanică, conserve, butelii de propan mici, caserole, tuburi de muştar, pahare de plastic, bucăţi de izopren, găletuşe de iaurt, tuburi de creme, un spoiler de Dacia şi un cauciuc de tractor“, prezintă Diana „recolta“ de deşeuri colectată  de pe malul unui golfuleţ în circa 120 de saci. 
 
 
„Un golf cu lungimea de 250-300 m şi adâncime de 30 metri de la luciul apei până la marginea pădurii. INFIM faţă de toate golfurile lacului Bicaz!! Infim!“, concluzionează Diana. 
 
„Este o bogăţie naturală pe care noi, cei din Neamţ, o avem şi pe care, din păcate, nu reuşim să o arătăm şi să o protejăm aşa cum merită”, a declarat Andrei Carabelea, preşedintele Asociaţiei Sens Civic, în timp ce Andrei Coşuleanu, preşedintele ONG-ului Act for Tomorrow a menţionat:
 
„Efoturile noastre nu au fost pentru toată zona lacului Bicaz, toată nevoie lacului este extraordinar de mare”. 
O acţiune similară, desfăşurată tot cu ajutorul voluntarilor de la Asociaţia Sens Civic, pe malul Lacului Bicaz, a avut loc în urmă cu trei ani. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: