Doi foşti deputaţi au fost condamnaţi pentru corupţie. Unul dintre ei a dat bani celuilalt pentru lucrări la un dig
0Un fost deputat de Neamţ şi un coleg de la Bacău au fost condamnaţi penal, în primă instanţă, pentru afaceri oneroase.
Dorinel Ursărescu, fost deputat PNL de Neamţ în perioada 2004-2008 şi recent demisionar din funcţia de consilier al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi fostul coleg Mihai Banu, ex-parlamentar PDL de Bacău, au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie. Sentinţa a fost pronunţată pe 13 noiembrie 2019, de un complet al Tribunalului Bacău.
În cazul lui Dorinel Ursărescu s-a dispus o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, fiind găsit vinovat de cumpărare de influenţă.
În acelaşi dosar, Mihai Banu a primit o sentinţă de 3 ani de detenţie, tot cu suspendare, dar pentru că a mai avut o condamnare care a executat-o, magistraţii au păstrat beneficiul eliberării condiţionate. De la fostul parlamentar băcăuan, instantţa a dispus confiscarea sumei de 1.240.000 lei, bani pe care i-a primit de la ceilalţi doi acuzaţi.
Cel de-al treilea inculpat din acest caz, afaceristul Ion Rotaru, din Bacău, a fost condamnat la 2 ani cu suspendare sub supraveghere. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată de cei în cauză şi de procurorila Curtea de Apel Bacău.
Afacere cu fonduri publice
Inculpaţii au fost deferiţi justiţiei de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău pe 27 decembrie 2017. Ex-deputatul Dorinel Ursărescu era acuzat de cumpărare de influenţă în calitate de administrator al unei societăţi comerciale şI a fost cercetat în stare de libertate. Ursărescu fiind judecat în stare de libertate. Mihai Banu, la data faptelor deputat de Bacău, a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, în momentul inculpării executând o pedepsă privative de libertate. Afaceristul Ion Rotaru a fost trimis în judecată tot pentru cumpărare de influenţă.
„În perioada iulie 2010 - noiembrie 2011, inculpatul Banu Mihai, în calitate de deputat în Parlamentul României, a pretins şi primit pentru partidul din care făcea parte, prin intermediul unei societăţi comerciale, de la ceilalţi doi inculpaţi, suma totală de 1.264.000 lei (824.000 lei de la Ursărescu Dorinel şi 440.000 lei de la Rotaru Ion). Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru ca inculpatul Banu Mihai să-şi exercite influenţa asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, astfel încât aceasta să subcontracteze lucrările de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda - Buruieneşti, comuna Doljeşti, judeţul Neamţ, firmelor administrate de inculpaţii Ursărescu Dorinel şi Rotaru Ion“, conform unui comunicat al DNA.
Anchetatorii au mai constatat că Mihai Banu a solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor să fie achitate prin bilete la ordin. Pentru a exista o justificare legală a circuitului banilor, la solicitarea fostului deputat Banu, între cele două societăţi subcontractoare şi firma care i-a remis contravaloarea biletelor la ordin au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii fictive.
Banu a mai avut probleme penale, fiind inculpat de procurorii DNA în august 2015, pentru fapte similare, ulterior fiind condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Şi Ursărescu a mai dat ochii cu anchetatorii pentru infracţiuni asimilate corupţiei. A fost trimis în judecată pe 19 decembrie 2014, fiind condamnat definitiv, în iunie 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 1 an de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe termen de 3 ani, pentru favorizarea unei grupări evazioniste care se ocupa de comerţul cu produse petroliere.