Csaba Borboly, şeful Consiliului Judeţean Harghita, vrea musai Cheile Bicazului în Secuime. Ce sentinţă a contestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cheile Bicazului, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România. FOTO Dragoş Asaftei
Cheile Bicazului, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România. FOTO Dragoş Asaftei

După un proces pierdut, care a avut ca obiect stabilirea graniţei cu judeţul Neamţ, oficialul harghitean susţine că probe cu valoare 100% nu au fost luate în considerare.

Procesul pentru stabilirea graniţei dintre judeţele Neamţ şi Harghita, în fapt pentru administrarea unui obiectiv turistic de mare interes în ţară, Cheile Bicazului, unul pierdut de către cel care l-au intentat, va fi redeschis. 

La începutul acestei săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Csaba Borboly, ai depus o contestaţie în anulare, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva unei soluţii împotriva deciziei definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Ploieşti, din iunie 2020, prin care judeţul Neamţ, prin comuna Bicaz Chei îi era reconfirmat dreptul de administrare a Cheilor Bicazului. 

De altfel, acest demers al oficialului harghitean era anunţat imediat după soluţia magistraţilor prahoveni, care declara presei ungare că nu au fost luate „în considerare probe cu valoare 100%“. 

Prefectul de Neamţ, George Lazăr, avocat de profesie şi care a participat la procesul de la Curtea de Apel Ploieşti, susţine că demersul CJ Harghita nu are nicio şansă de reuşită şi aşteaptă să studieze motivele contestaţiei: 

„Probabil, un exemplar al contestaţiei în anulare va fi trimis şi la Prefectura Neamţ, noi fiind parte în acest proces şi voi afla motivele invocate. Consider că au zero şanse de reuşită. Ei pot face orice demersuri juridice, asta nu înseamnă şi că sunt întemeiate. Continuăm lupta pentru Cheile Bicazului“. 

Procesele dintre cele două judeţe durează de circa 11 ani, iar pe 25 iunie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a decis, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, că Cheile Bicazului şi cele 700 de hectare din

împrejurimi aparţin comunei Bicaz-Chei, adică trec în administrarea CJ Neamţ. Aceasta era soluţia în litigiu, după ce oficialii din Neamţ contestaseră sentinţa Tribunalului Prahova, din 12 iunie 2019, prin

care zona defileului fusese „mutată“ în Secuime. 

Cu acest lucru nu este de acord Csaba Borboly, preşedintele CJ Harghita, care declara agenţiei de presă ungară MTI că va uza de o cale de atac extraordinară.

Documentul din anul 1988

„Bănuiesc că Curtea de Apel a exclus Consiliul Judeţean Harghita pentru a nu fi obligată să ia în considerare probele cu valoare 100% la pronunţarea sentinţei. Este un lucru cu atât mai ciudat dacă ţinem cont de faptul că judeţul Neamţ nu a fost exclus din proces. Excluderea CJ Harghita este ilegală pentru că există mai multe acte normative care dispun reglementarea disputelor legate de graniţa dintre localităţi situate la periferia judeţelor cu implicarea consiliilor judeţene“, afirma Csaba Borboly. 

La debutul proceselor, conducerea CJ Harghita şi Primăria Gheorgheni susţineau că zona Cheilor

Bicazului le aparţine, deoarece ar fi făcut parte prin tradiţie din aşa-zisul Ţinut Secuiesc. În 1998, oficiile de cadastru din cele două judeţe au încheiat un proces-verbal conform căruia aria defileului aparţine comunei nemţene Bicaz Chei, actul a fost semnat de ambele părţi, dar s-a ajuns în situaţia ca diverşi oficiali din Harghita să ceară anularea documentului, de unde şi multitudinea de litigii de graniţă. 

În procesul de anul trecut, Tribunalul Prahova anula procesul-verbal şi stabilea alt hotar, lucru contestat de Oficiul Cadastru Neamţ, Consiliul Judeţean, Prefectura şi Primăria Bicaz Chei. Iar Curtea de Apel Ploieşti a desfiinţat, ca neconformă, sentinţa anterioară, prin care Cheile Bicazului aparţineau în totalitate de judeţul Harghita, adică defileul era „mutat“ în administrarea municipiului Gheorgheni. 

Codul de procedură civilă stipulează că o contestaţie în anulare poate fi utilizată pentru cauze restrictive, iar respingerea cererii de intervenţie în cadrul unui proces nu se regăseşte printre acestea.

„Şi-au atacat în instanţă propriul lor proces verbal“

Litigiul pentru stabilirea graniţei dintre judeţe durează de aproximativ 11 ani, mai toate procesele fiind intentate de reprezentanţii Harghitei sau de Primăria Gheorgheni. În motivarea primei instanţe se invoca drept „act relevant“ HG 540/2000 (care stabilea reţeaua de drumuri naţionale) şi nu Legea 2/1968, ce stabilea traseele de hotar fixate cu ocazia delimitării teritoriului administrativ al României. 

csababor

Csaba Borboly, preşedintele CJ Harghita. FOTO Kronika.ro

„E surprinzător, pentru că judecătorii s-au orientat după o hotărâre din 2000, privind «aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice». Hotarul care a fost aşa şi pe timpul regiunilor, când era hotar între fosta Regiune Autonomă Maghiară Mureş şi Regiunea Bacău (din care făcea parte şi Neamţul - n.r.). Cheile sunt în totalitate la Neamţ. Se cheamă Cheile Bicazului şi nu Cheile Gheorgheniului sau ale Harghitei“, susţinea Simion Stâncel, şeful Oficiului de Cadastru Neamţ. 

Primarul de la Gheorgheni, Janos Mezei, afirma că şi-a dat seama cu câţiva ani în urmă că ceva era în „neregulă“ cu limitele dintre cele două judeţe, care ar fi fost modificate. Cu această susţinere nu era de acord primarul din Bicaz Chei, Gheorghe Oniga, care preciza că delimitarea s-a făcut în 1998, iar procesul verbal încheiat atunci a fost semnat de ambele părţi, ajungându-se apoi ca cei din Harghita să-şi conteste propriul document: 

„Litigiul a apărut de la o grăniţuire din 1998, lucrare făcută de oraşul Gheorgheni. S-a intocmit un proces verbal atunci, s-a făcut o grăniţuire cu o firmă specializată din Miercurea Ciuc, am semnat şi noi, ca vecini, au semnat şi ei, ca vecini şi până la urmă şi-au contestat propriul proces verbal. Cu câţiva ani în urmă şi-au atacat în instanţă propriul lor proces verbal, incheiat şi făcut de ei“.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Tainele din adâncurile „mării dintre munţi” din Moldova. Lucruri puţin ştiute despre barajul de la Bicaz

 

Supărarea şefului unui parc naţional distrus de sportul extrem. „Au un hârb luat din afară şi vor să urce crestele“ 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite