Un motociclist orădean a murit după ce s-a izbit de un cap de pod

Un motociclist orădean a murit după ce s-a izbit de un cap de pod

Accident mortal la Husasău de Tinca

Un orădean a murit vineri în jurul orelor 15.00, în urma unui accident spectaculos petrecut în localitatea bihoreană Husasău de Tinca. Din cauza vitezei, motociclistul a pierdut controlul asupra direcţiei, a intrat în coliziune cu un cap de pod, iar în urma impactului a zburat peste balustrada acestuia, căzând de la o înălţime de 5 metri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, orădeanul, în vârstă de 49 de ani, conducea o motocicletă pe DJ 792/A, în localitatea Husasău de Tinc, şi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

Impact fatal

„Într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului puternic a fost proiectat deasupra balustradei podului, căzând de la o înălţime de cinci metri pe o suprafaţa dură", a spus Ioana Lascău, purtător de cuvânt la IPJ Bihor. Aceasta a precizat că bărbatul a murit pe loc şi că nu consumase băuturi alcoolice.


Dă click pe poze pentru a vedea mai multe imagini de la locul accidentului

Din spusele martorilor de la accident, motociclistul îşi cumpărase recent o casă în Husasău de Tinca.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările