Secţie de Pneumologie, în carantină din cauza unui pacient confirmat cu coronavirus. Un bolnav a decedat

Secţie de Pneumologie, în carantină din cauza unui pacient confirmat cu coronavirus. Un bolnav a decedat

Secţia de Pneumologie a Spitalului Orăşenesc Aleşd se află în carantină după ce un pacient internat aici a fost confirmat cu Covid-19 şi a provocat infectarea altor 6 bolnavi. Dintre cele şapte persoane care au contactat coronavirusul, o persoană a decedat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cazul a fost prezentat şi de Adevarul.ro. Este vorba despre un bărbat de 70 ani din comuna bihoreană Bulz, suferind de pneumonie trenantă, care s-a prezentat pe 26 martie la Spitalul din Aleşd. Pentru că bolnavul a declarat că nu a călătorit în străinătate şi nici nu a intrat în contact cu persoane care s-au întors recent în ţară, cadrele medicale nu au luat măsurile de prevenţie obligatorii în contextul Covid-19. 
 
Ulterior, starea bolnavului s-a agravat, fiind transferat la Oradea, unde a fost tratat din start ca suspect de Covid-19, testat şi confirmat ca infectat. 
 

Anchetă epidemiologigă

 
Imediat după confirmare, medicii DSP Bihor au declanşat o anchetă epidemiologică la spitalul din Aleşd, însă nu au făcut publice rezultatele, raportul transmis Ministerului Sănătăţii fiind dezvăluit, luni, de libertatea.ro.
 
Potrivit documentului, încă din data de 2 aprilie, DSP Bihor a trimis Ministerului Sănătăţii o raportare privind închiderea secţiei de Pneumologie a Spitalului Orăşenesc din Aleşd, confirmând infectarea cu coronavirus a alţi 6 pacienţi, în timp ce pentru cadrele medicale testate rezultatele au fost negative.
 
Conform raportului DSP Bihor, în urma accidentului epidemiologic de la Aleşd s-au recoltat probe biologice de la 35 de persoane, atât din rândul cadrelor medico-sanitare (de la Ambulanţă, camera de gardă şi cadre de la Secţia de Pneumologie) din Aleşd, cât şi de la „4 contacţi de salon şi 4 contacţi familiali” ai pacientului din Bulz.
 

7 infectaţi, 1 mort

 
Raportul semnat de directorul DSP Bihor, Daniela Rahotă, mai informează că „testele pentru personalul medico-sanitar şi la 3 contacţi de salon” au fost negative, dar pe 1 aprilie un pacient din salon cu care bărbatul din Bulz, un bărbat în vârstă de 82 ani, fusese în contact a fost depistat pozitiv.
 
După acest test, pentru că acesta a fost în contact cu personalul din Secţia Pneumologie, DSP Bihor a decis testarea întregului personal al acesteia şi a celorlalţi pacienţi internaţi în secţie în data de 1 aprilie. Rezultatele testării au fost cunoscute a doua zi, pe 2 aprilie, şi s-a identificat „prezenţa a încă 5 pacienţi pozitivi internaţi pe aceeaşi secţie şi rezultat negativ la personalul medico-sanitar”.
 
„În acest moment, având 7 pacienţi confirmaţi Covid-19, DSP Bihor, în vederea limitării răspândirii infecţiei cu noul coronavirus, a hotărât carantinarea secţiei de pneumoftiziologie, care are internaţi în prezent 11 pacienţi şi 3 cadre medicale (1 medic, 1 asistent medical, 1 infirmieră). Toţi pacienţii Covid+ au fost transferaţi la Spitalul Municipal Oradea”.
 
Raportul către Ministerul Sănătăţii arată că ancheta epidemiologică va continua şi va fi extinsă. 
 
Atât că, între timp, însă, unul dintre cei 7 bolnavi transferaţi de la Aleşd în Spitalul Municipal din Oradea a murit. Este vorba despre bărbatul de 70 ani din Bulz care şi-a infectat colegii de salon. Potrivit presei, o altă persoană care a decedat, luni, la Spitalul municipal din Oradea, un bărbat în vârstă de 82 ani, ar proveni tot din Spitalul din Aleşd, informaţie care, încă, nu a fost confirmată.
 

Pacienţii sunt de vină

 
Contactat telefonic dar şi prin mesaj sms pentru a lămuri situaţia în care se află spitalul, managerul Spitalului din Aleşd, Florin Creţ, a refuzat să răspundă. Într-o declaraţie dată publicaţiei alesdonlie.ro, managerul a dat, în schimb, vina pe pacienţi. “Pacienţii care ulterior au fost depistaţi pozitivi, cu toate ca au fost izolaţi, nu au respectat în totalitate condiţiile impuse. Aşa s-a ajuns la acest rezultat. Întreg personalul medical testat este negativ şi cu încrederea in D-zeu sperăm să rămână aşa şi la finele perioadei de izolare“, a declarat Creţ pentru alesdonline.ro.
 
Ulterior, într-un comunicat, Florin Creţ a ţinut să precizeze că cea de a doua persoană decedată în Bihor nu a contactat virusul în spitalul din Aleşd. 
 
"În urma articolelor apărute recent în presă facem următoarele precizări: 
În data de 28 martie, pacientul din localitatea Bulz internat în cadrul secţiei de pneumologie a Spitalului Orăşenesc Aleşd a fost depistat pozitiv. A fost deschisă o ancheta epidemiologica şi s-a hotărât testarea unui număr de 20 persoane (16 personal medical şi 4 pacienţi contacţi de salon cu bărbatul de 70 de ani din Bulz).
 
ÎIn urma rezultatului primit în 30.03.2010, s-a constatat că tot personalul medical precum şi 3 din cei 4 contacţi au fost depistaţi negativ la coronavirus. Pentru unul din contacţi testul a fost neconcludent, drept urmare testul a fost repetat.
 
În urma retestării pacientului, rezultatul acestuia a ieşit pozitiv şi s-a impus extinderea anchetei epidemiologice, fiind necesară recoltarea probelor întregului personal medical din cadrul secţiei de Pneumologie, precum şi ale celorlalţi pacienţi internaţi pe aceeaşi secţie.
 
Rezultatele de laborator din data de 02.04.2020 au confirmat încă cinci teste pozitive din rândul pacienţilor. Pentru restul personalului medical (medici, asistente, infirmiere şi ingrijitori) testul a fost negativ.
 
Au fost respectate procedurile în vigoare şi pacienţii au fost transferaţi de urgenţă la Spitalul Municipal Oradea. În acest moment, pentru a limita răspândirea infecţiei cu noul coronavirus, DSP Bihor a hotărât intrarea în carantină a secţiei de Pneumologie a Spitalului Orăşenesc Aleşd.
 
Menţionăm că toţi cei 6 pacienţi pozitivi cu COVID 19 proveniţi de la Spitalul Orăşenesc Alesd sunt în prezent internaţi în cadrul Spitalului Municipal şi sunt toţi monitorizaţi, iar starea lor este stabilă. 
 
Dezminţim informaţia cu privire la faptul că cel de-al doilea pacient decedat din Bihor ar proveni din Spitalul Orăşenesc Aleşd.
 
Subliniem că acest al doilea bărbat decedat din Bihor, în vârstă de 82 de ani, nu are nicio legătură cu Spitalul din Aleşd, acesta nefiind internat în cadrul instituţiei noastre spitaliceşti.
 
Întreg personalul medical a fost instruit cu privire la purtarea echipamentelor de protecţie, spitalul a deţinut şi deţine materialele necesare, iar cadrele lucrează în ture conform graficelor stabilite şi sunt luate toate măsurile pentru protecţia acestora şi a pacienţilor"

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: