Percheziţii în PTF Borş. Zeci de ofiţeri DGA şi procurorii Parchetului Bihor au blocat frontiera

Percheziţii în PTF Borş. Zeci de ofiţeri DGA şi procurorii Parchetului Bihor au blocat frontiera

Politistii DGA au descins in PTF Borş pentru perchezitii FOTO: Facebook

Zeci de poliţişti DGA coordonaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au blocat, marţi, Punctul de trecere a frontierei Borş l, percheziţionând gheretele şi birourile Poliţiei de frontieră.

Acţiunea, care e sprijinită şi de Jandarmeria Bihor, ar fi declanşată într-un dosar de corupţie în legătură cu înlesnirea intrării în spaţiul Schengen a unor cetăţeni care nu îndeplinesc condiţiile pentru acest lucru. Faptele ar fi fost comise în perioada 2020 - 2021.
 
Punctul de intrare în ţară a fost blocat marţi dimineaţă pentru o perioadă de timp atât pe sensul de intrare în România, cât şi pe sensul de ieşire din ţară, în zonă formându-se cozi de maşini care au fost dirijate spre Punctul de trecere a frontierei Borş ll, pentru a debloca circulaţia. 
 
Poliţiştii DGA au percheziţionat atât clădirile administrative cât şi arterele destinate controlului, pe sensul de intrare şi ieşire din ţară. 
 
La acţiune participă, spun aceleaşi surse, aproximativ 100 de poliţişti DGA şi jandarmi care au ridicat 6 persoane şi le-au condus la sediul Parchetului Bihor, pentru audieri.

Vă recomandăm şi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările