Doi primari din Bihor sunt suspectaţi că au finanţat ilegal opt ani un club privat de fotbal. Paguba e uriaşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul primar al municipiului Beiuş, Adrian Domocoş şi actualul primar, Gabriel Popa, sunt anchetaţi pentru o fraudă de peste 3,5 milioane lei FOTO: Facebook/Bihoreanul
Fostul primar al municipiului Beiuş, Adrian Domocoş şi actualul primar, Gabriel Popa, sunt anchetaţi pentru o fraudă de peste 3,5 milioane lei FOTO: Facebook/Bihoreanul

Structura centrală a DNA a început urmărirea penală împotriva actualului primar al municipiului Beiuş din judeţul Bihor, Gabriel Popa, şi a fostului primar Adrian Domocoş, într-un dosar în care se fac cercetări în legătură cu finanţarea ilegală din fonduri publice a unui club privat de fotbal.

Cercetările împotriva celor doi au fost declanşate „pentru infracţiuni asimilate celor de corupţie în legătură cu finanţarea, din fonduri publice, a unui club sportiv, în lipsa unui contract de asociere şi cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie” descoperite de auditorii Camerei de conturi Bihor. 

În urma unui control, auditorii au descoperit că, în perioada 2008 – 2015, adică timp de aproape opt ani, Primăria Beiuş a finanţat ilegal cu sume uriaşe de bani un club privat de fotbal, paguba depăşind 3,5 milioane lei, sumă care nu a fost recuperată, în ciuda faptului că auditorii au solicitat încă din 2015 administraţiei locale să ia măsuri pentru a stabili întinderea exactă a prejudiciului şi pentru a-l recupera. 

VIP-uri şi politicieni

Clubul avea ca asociaţi VIP-uri locale, între care şi fostul deputat Gheorghe Costin, dar şi pe primarul municipiului din respectiva perioadă, Adrian Domocoş, eliberat condiţionat recent din penitenciar, unde a fost încarcerat pentru că a abuzat de funcţie ca să-şi procure un spaţiu comercial de la Episcopia Greco-Catolică pe o chirie simbolică.

Numit preşedinte al clubului, acesta l-a „racordat” la bugetul Primăriei, virând vreme de opt ani sume generoase, chiar şi de două-trei ori pe an, prin hotărâri de Consiliu sau simple dispoziţii proprii ale edilului. Un evident conflict de interese, deoarece în baza funcţiei publice, Domocoş hotăra finanţarea clubului, iar ca preşedinte al acestuia decidea şi cheltuirea banilor publici. 

Cazul se află în ancheta structurii centrale a DNA, iar anchetatorii au pus sub învinuire, deocamdată, două persoane: pe fostul primar al Beiuşului, Adrian Domocoş, căruia i se impută peste 380 de acte materiale şi pe actualul edil, Gabriel Popa, viceprimar al municipiului în mandatul 2012 – 2016, care ar fi semnat, la rândul său, mai multe dispoziţii de plată în beneficiul clubului în respectiva perioadă. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Un producător internaţional de piese auto a obţinut în instanţă restituirea a 1 milion de euro de la Fisc

Nou atac al hackerilor prin email. Cum vor să-ţi fure banii sub identitatea Poştei Române

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite