Crimă mărturisită pe Facebook. Un tânăr a înjunghiat un interlop de 15 ori, după care şi-a descris fapta pe reţeaua de socializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crimă la Oradea, mărturisită pe Facebook. Un bărbat de 36 de ani a murit după o răfuială ce a avut loc luni seara, în jurul orei 22.00, în cartierul Rogerius. Interlopul Mihai Dumbrovan a spart geamul unei maşini, după care, Raul Zetocha, proprietarul maşinii, l-a urmărit şi l-a înjunghiat de 15 ori, asta după ce fusese el prima dată atacat cu cuţitul.

Raul Zetocha, 24 de ani, a mărturisit crima pe pagina de facebook.  “Eram în Rogerius, mi-a spart unu maşina, am fugit, l-am prins şi…Poate unii dintre voi aţi auzit ce s-a întâmplat azi. Nu ştiu cum să găsesc a explica în cuvinte tragedia asta ce mi se întâmplă. Nu puteţi şti cum mă simt trăind de acum înainte cu chinul ăsta. Mulţi mă judecaţi acum, vă doriţi răzbunare. Pentru??? Pentru faptul că nu am fost eu cel care a căzut?? Ca oricare altul, mi-am apărat viaţa mea, rănile suferite sunt nimic faţă de ceea ce simt eu în suflet… REGRET nespus cele întamplate, nu pot să realizez cum mi s-a putut întampla aşa o tragedie.  NU ştiu ce vroia de la mine, de ce m-a atacat, cu ce i-am greşit vreodată. Avea faţa acoperită, mascat, nu aveam cum să îl recunosc...îmi pare foarte, foarte rău”, a scris Zetocha pe pagina lui de Facebook.

Tragedia s-a petrecut luni seara, în jurul orei 22.00, pe strada Transilvaniei din Oradea. Interlopul  Mihai Dumbrovan, având faţa acoperită, a oprit lângă un Mercedes căruia i-a spart geamul portierei din dreapta faţă, după care a fugit. În maşină se afla Raul Zetocha, proprietarul maşinii, şi prietena acestuia. A început să-l urmărească pe individul care i-a spart maşina, şi l-a prins la câţiva metri, unde a avut loc o altercaţie între cei doi.

Zetocha a fost tăiat la mână, după care l-a înjunghiat pe Dumbrovan.

Zetocha şi prietena sa au fugit, abandonând maşina şi victima plină de sânge, în timp ce Dumbrovan a reuşit să ajungă până acasă, plin de sânge. A cerut ajutorul unei vecine care a sunat la 112, iar un echipaj de la SMURD l-a transportat la Spital. A fost operat în aceeaşi seară, dar nu a mai putut fi salvat. Cele aproximativ 15 lovituri de cuţit i-au atins şi organele vitale.

La spital a ajuns şi Raul Zetocha cu răni minore.

Mihai Dumbrovan este cunoscut în lumea interlopă şi a fost cercetat în mai multe rânduri pentru pentru tâlhării, recuperări şi furturi, majoritatea cu mână armată. În mai 1999, împreună cu alţi doi indivizi, Dumbrovan a furat trei arme de la magazinul Vânătorul cu care, în iunie 1999, au înspăimîntat Oradea, printr-o serie de atacuri. Printre altele, bărbatul a fost implicat împreună cu un amic de-al său, Cornel Varga Leon, zis Leu, în incendierea unui atelier de confecţii al societăţii Arta Crişana, atac soldat cu uciderea paznicului unităţii, pe care l-au împuşcat cu o armă de vânătoare. Mihai Dumbrovan a primit 15 ani, pentru aceea faptă.

Zetocha este suspectat în mai multe cazuri de furturi din maşini, dar niciodată dovedit. De dimineaţă a fost audiat de procurori, dar a fost lăsat în libertate pentru că există circumstanţe de legitimă apărare.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite