Tertipul prin care o recidivă rutieră poate scăpa nepedepsită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Permis de conducere / FOTO: Arhiva Adevărul
Permis de conducere / FOTO: Arhiva Adevărul

Un ieşean prins conducând un autovehicul deşi avea dreptul de a conduce suspendat a profitat de unele decizii CEDO din trecut, care l-au ajutat să rămână cu pedeapsa cea mai mică.

Un simplu caz al unui ieşean prins de către poliţişti fără permis la volan s-a transformat într-unul care a adus în discuţie drepturile omului. 

În luna decembrie a anului 2018, bărbatului i-a fost reţinut permisul pentru 60 de zile, din cauza faptului că depăşise o maşină într-o zonă interzisă, pe raza judeţului Bihor. 

Doar câteva săptămâni mai târziu, când tocmai îi începuse perioada de suspendare, ieşeanul a fost prins la volanul unei maşini, fără să poarte centura de siguranţă şi vorbea la telefonul mobil fără a folosi sistemul „hands free”. 

Pe numele său a fost întocmit şi un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul deşi avea permisul suspendat. O astfel de faptă se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. 

Procesul a ajuns pe rolul Judecătoriei, iar magistraţii şi-au dat seama încă de la început că poate fi vorba despre un principiu conform căruia „o persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică”, după cum se menţionează în Codul de Procedură Penală. Chiar şi avocatul bărbatului a preluat ideea şi a transmis că acesta fusese deja pedepsit, astfel meritând o pedeapsă mai mică. 

O astfel de situaţie s-a mai întâmplat în cazul unor ruşi şi a unor olandezi, în trecut, situaţia ajungând atunci în atenţia CEDO. Analizând această situaţie, judecătorii au concluzionat că dubla pedeapsă nu poate fi aplicată, iar ieşeanul a scăpat pentru moment de procesul penal. Procurorii, însă, nu au fost de acord şi au atacat decizia la Curtea de Apel, cazul urmând a fi analizat în luna noiembrie a anului 2021. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Mesajul unui medic român din Londra:„Este sigur un om că iese viu dintr-un salon din România?“

Crimă pasională la Sinaia: O femeie a fost ucisă în bătaie de partener, la recepţia unei pensiuni

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite