Investitorii strategici ai Iaşiului 9 luni pe an

Investitorii strategici ai Iaşiului 9 luni pe an

Studenţii români au printre cele mai scăzute venituri Foto: Adevărul

În fiecare toamnă peste 50.000 de investitori ajung în capitala Moldovei pentru a petrece aici cel puţin nouă luni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Piaţa imobiliară, transportul în comun, piaţa serviciilor şi a evenimentelor sunt doar câteva dintre domeniile economice în care aceştia investesc constant.

Este vorba, evident, despre tinerii care la fiecare început de octombrie ajung în capitala Moldovei pentru a-şi începe sau pentru a continua studiile la una dintre cele cinci universităţi de stat ieşene. În jurul acestora s-a creat în ultimii ani o infrastructurã care sã le permitã accesul la învãţãmânt de calitate, dar şi la celelalte necesitãţi importante din viaţa unui tânãr.

Afacerea Cazarea

Cazarea „investitorilor” este, din acest motiv, o afacere de succes la Iaşi. Numãrul de locuri în cãmine este limitat, iar cei care nu au fost destul de norocoşi încât sã obţinã sau sã tranzacţioneze un loc în unitãţile de cazare ale instituţiilor de învãţãmânt superior trebuie sã se orienteze cãtre piaţa imobiliarã. Aici, în funcţie de zona aleasã, de confortul apartamentului, de numãrul de camere şi de numãrul de persoane care locuiesc, preţurile variazã de la 150 la 700 de euro. Astfel, chiria lunarã pentru un apartament de douã camere în zona campusului Tudor Vladimirescu, una dintre cele mai solicitate de cãtre studenţi, este cuprinsã între 180 şi 350 de euro. În Copou acestea ajung chiar şi la 500 sau 700 de euro pentru o lunã, în Tãtãraşi preţul urcã pânã la un maxim de 300 de euro, iar în zona centralã pânã la 500 de euro. La polul opus se situeazã cartierele Zimbru, Galata şi Bularga, cu chirii lunare maxime de 290, 275, respectiv 250 de euro pentru apartamentele de douã camere.

Bani pentru universităţi

Universitãţile ieşene nu pot oferi cazare decât pentru un numãr de maxim 20.000 de studenţi, mai puţin de jumãtate din necesar fiind astfel acoperit. Cele mai multe locuri de cazare se gãsesc în cãminele Universitãţii Tehnice “Gheorghe Asachi”, unde stau anual aproximativ 12.000 de tineri. Cel mai slab raport între numãrul de studenţi şi capacitatea de cazare este la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, unde doar 5.500 de persoane pot fi gãzduite anual. Astfel, luând în calcul o chirie medie a unui apartament de 250 de euro, piaţa imobiliarã ieşeanã se îmbogãţeşte lunar cu nu mai puţin de 34,5 milioane de lei.

Primii beneficiari ai investiţiilor făcute de studenţi la Iaşi sunt chiar universităţile. Cu o taxã medie de înscriere de 150 de lei, sumele care intrã în sãptãmâna de înscrieri în vistieria universitãţilor ajung chiar şi pânã la 1,5 milioane de lei.  Acestora li se adaugã pe parcursul întregului an de studii taxele de şcolarizare pe care tinerii trebuie sã le achite şi care pot urca pânã la 4 – 5.000 de lei pentru douã semestre. Astfel, în condiţiile în care mai bine de jumãtate dintre tinerii înmatriculaţi la instituţiile de învãţãmânt superior sunt admişi pe locurile cu taxã, luând în calcul un cuantum mediu al acesteia de 2.500 de lei, bugetele universitãţilor se mai îmbogãţesc cu alte 62,5 milioane de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările