Iaşiul, paralizat de greva şoferilor de autobuz. „Ăştia trăiesc cu impresia că merge cu aceeaşi vrăjeală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Garaj Compania de Transport Public Iaşi / FOTO: aloiasi.ro
Garaj Compania de Transport Public Iaşi / FOTO: aloiasi.ro

Greva începută marţi dimineaţă de către şoferii de autobuz din Iaşi continuă şi astăzi, iar acestora li s-ar putea alătura şi vatmanii.

UPDATE: Şoferii de pe cinci trasee de autobuz au fost convinşi să renunţe momentan la grevă. Este vorba despre traseele care fac legătura între oraş şi zona metropolitană. 

Ştire iniţială:

Şoferii de autobuz din Iaşi continuă şi astăzi greva începută marţi dimineaţă şi ameninţă că autobuzele ar putea să rămână în garaje toată săptămâna. Mai mult, sunt zvonuri conform cărora chiar şi vatmanii s-ar putea alătura protestului, iar în acel moment întregul transport în comun din municipiu ar fi paralizat. 

Deşi greva a afectat mii de ieşeni care nu au avut cu ce să mai ajungă la muncă, mulţi dintre aceştia sunt alături de şoferi şi laudă iniţiativa acestora, având în vedere salariile mici pe care le au. 

„Să vedem cum face domn primar acuma, după declaraţiile alea de ieri, când era tare in clanţă, că pe el nu-l strânge nimeni cu uşa, că o să înceapă să facă angajări, de parcă şoferii de autobuz ar fi cantitate neglijabilă şi ii schimbi când ai tu chef. Ăştia trăiesc cu impresia că merge cu aceeaşi vrăjeală de fiecare dată. Şoferii de autobuz vă arată că nu cedează la intimidare, surpriză! Trebuie să aibă salarii pe măsură muncii lor. Daca nu se găsesc bani, sa mai taie din burtoşii aia de la CTP, primărie şi alte institutii, care dorm in birouri”, a declarat Irinel I., unul dintre ieşenii afectaţi de greva şoferilor. 

Şoferii de autobuz din Iaşi cer măriri salariale şi nu vor să mai iasă pe trasee. Primarul: „Găsim alţii”

Directorul Companiei de Transport Public Iaşi negociază în continuare cu reprezentanţii şoferilor şi speră să îi convingă pe aceştia să renunţe la grevă cât mai curând posibil. Primarul Mihai Chirica spune că o creştere a salariilor cu 30% este imposibilă în acest moment, iar dacă ar putea, el ar dubla veniturile tuturor angajaţilor. 

Potrivit reprezentanţilor CTP, salariile nete ale şoferilor depăşesc 3.200 de lei, însă greviştii susţin că aceste sume nu sunt adevărate şi reclamă neplata unor orelor suplimentare, invocând şi condiţiile grele de muncă. 


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Expert, despre imunizare: „E şocant câţi oameni nevaccinaţi sunt în România în mediul rural”

Şcoala aruncată în haos. Cum se vor întoarce copiii în bănci: ce spun ministrul Educaţiei, sindicaliştii şi părinţii

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite