Bătrânelul care a pus mâna pe CET Iaşi. Umblă cu haine ponosite, dar administrează o afacere de 5 milioane de euro la îndemnul unui escroc

Bătrânelul care a pus mâna pe CET Iaşi. Umblă cu haine ponosite, dar administrează o afacere de 5 milioane de euro la îndemnul unui escroc

Dumitru Petrea a ajuns administrator la o firmâ care a câştigat mare parte din utilaje CET-ului din Iaşi. Foto: Ziarul de Iaşi.

Dumitru Petrea este administrator unic al unei firmei obscure care a câştigat 8.600 de tone din fierul unei centrale termice din Iaşi. Deşi duce o viaţă modestă într-un sat de lângă Iaşi, pensionarul are acum pe mână o afacere de 5 milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Firma de apartament care a câştigat în urma unei licitaţii controversate o bună parte din centrala agentului de termoficare din Iaşi are în spate un pensionar de 69 de ani, de loc din comuna Ciurea.

După ce un SRL de apartament a câştigat o licitaţie privind 8.600 de tone din utilajele de la CET, Dumitru Petrea a ajuns peste noapte asociat şi administrator unic la firma câştigătoare, SC Shine Concept SRL.

Ieşeanul susţine că a fost contactat în urmă cu aproximativ o lună de un bărbat pe nume Vasile Septimiu Carp, cel care, de altfel, a fost mandatar al Shine Concept la licitaţia la care a fost scos la vânzare fierul. Carp este un escroc cu state vechi din Iaşi, el fiind condamnat la şapte ani de închisoare în urmă cu câteva săptămâni pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Şirul evenimentelor prin care pensionarul Dumitru Petrea a ajuns în spatele Shine Concept, la îndemnul lui Carp, este unul mai mult decât suspect. Ieşeanul din Ciurea a devenit asociat şi administrator al firmei după ce aceasta a câştigat la licitaţie fierul de la CET. Nu a primit decât 5% din acţiunile firmei, în schimb a fost numit administrator cu puteri depline al societăţii. În scriptele societăţii mai figurează Bogdan Ignat, un tânăr de 27 de ani, din Galaţi, care deţine celelalte 95% din acţiuni.

„Acu vreo lună s-a întâmplat. A trimis actele de societate, am fost la notariat, m-am dus, am semnat. Mă ştiu cu Carp, este din Iaşi. Eu mai am nişte firme, nu sunt acuma venit în zonă. Am firme şi aşa m-a cunoscut. M-am ocupat cu cherestea, pe urmă am făcut o firmă la Târgu Frumos care nu a mai funcţionat şi stă degeaba şi acum”, a spus Dumitru Petrea, pentru Ziarul de Iaşi.

"Un c***t de fier vechi"

În curtea lui Dumitru Petrea pot fi zărite mai multe maşini vechi, ba chiar şi un vagon alb din fier masiv. Omul locuieşte singur şi este foarte hotărât să pună mâna pe fierul vechi pe care firma pe care o reprezintă acum l-a câştigat la licitaţie.

“Un c***t de fier vechi. Şiţi ce înseamnă un c***t pe care dai câteva miliarde şi iei 2 lei înapoi? Am înţeles că s-a dat o gramada de bani şi fierul ăla ce valoare are? E un leu kila şi ca să-l scoţi la 1 leu kilogramul trebuie să-l ridici de la ăla din curte (n.r. CET Iaşi) şi să-l duci. Nu este nimic funcţional”,  Dumitru Petrea, administrator Shine Concept


Dacă bătrânelul de 69 de ani din Ciurea nu pare să înţeleagă foarte bine în ce afacere s-a băgat, ceilalţi reprezentanţi ai Shine Concept încearcă pe toate fronturile să pună mâna pe cele 8.600 de tone de fier câştigate la licitaţie. Au obţinut încuviinţarea executării silite, ba chiar au angajat o firmă de specialitate din Bucureşti care să vină la Iaşi pentru dezmembrare şi transport.

Cum a ajuns centrala termică în posesia unui SRL de apartament

În ediţia de ieri, aţi putut citi pe site-ul adevarul.ro povestea incredibilă prin care o mare parte a utilajelor agentului termic din oraş au ajuns în posesia unei firme obscure, cu un singur angajat, doi asociaţi şi sediu într-un apartament.

În octombrie anul trecut, Shine Concept a câştigat, printr-o licitaţie publică controversată, nu mai puţin de 8.600 de tone de fier din patrimoniul Centralei Electro-Termice (CET) Iaşi, cu aproximativ 21,5 milioane de lei. Centrala s-a aflat în subordinea muncipalităţii ieşene, până vara trecută, când a intrat în insolvenţă. De atunci, administrarea CET a fost preluată de firma de insolvenţă Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, Primaria fiind prezentă doar în Adunarea Creditorilor. După licitaţia organizată în toamnă, Shine Concept nu a putut obţine însă bunurile, din cauza unui litigiu dintre Primărie şi CET, dar şi din cauza opoziţiei tardive a oficialilor municipalităţii.

Reprezentanţii Primăriei Iaşi au susţinut că nu au avut cunoştinţă cu exactitate ce se va scoate la licitaţie, ei susţinând că ştiau că vor fi scoase la mezat doar deşeuri feroase ci nu şi utilaje funcţionale.

Primarul Gheorghe Nichita susţine că vânzarea s-ar fi făcut pe baza unui document anexat ulterior listei bunurilor licitate.

“Lichidatorul de la CET a primit din partea comitetului creditorilor dreptul ca o parte din deşeuri să fie vândute. Asta nu include şi utilaje care sunt în funcţiune şi care asigură energia termică. Lichidatorul a trecut în anexa respectivă şi component aflate în litigiu de un an şi jumătate şi nu ar fi putut fi vândute”, a declarat Nichita

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările