Şefa IŞJ Iaşi: „Elevii noştri sunt supra-evaluaţi şi nu înţeleg ceea ce citesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceenii ieşeni nu ştiu să facă faţă unor texte la prima vedere şi sunt supra-evaluaţi în timpul anilor de studii.

Aceasta este concluzia la care au ajuns şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi după rezultatele dezastruoase de la Bacalaureatul de anul acesta. Într-o conferinţă organizată vineri, conducerea Inspectoratului a prezentat care vor fi priorităţile pentru anul şcolar care începe pe 12 septembrie. „Printre direcţiile noastre de acţiune pentru anul viitor se numără reducerea fenomenului de absenteism, abandon şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii. De asemenea, urmărim şi îmbunătăţirea competenţelor de literaţie ale elevilor. Unii dintre aceştia au dobândit automatisme şi puşi în alte situaţii, precum examenul de Bacalaureat, nu pot înţelege un text. Elevii noştri nu înţeleg ceea ce citesc, iar rezultatele de la Bacalaureatul de anul acesta sunt strâns legate de supra-evaluarea lor din anii de studii", este de părere Liliana Romaniuc, şefa IŞJ Iaşi.

Seryl Talpalaru a plecat de la Colegiul „Racoviţă“. Citiţi aici câţi directori de şcoală şi-au dat demisia în municipiu

Din acest motiv, conducerea instituţiei spune că la Iaşi vor fi organizate două grupuri de profesori de Limba Română şi Matematică care vor lucra la elaborarea unor standarde comune de evaluare a elevilor. „Clasa de elevi trebuie abordată diferenţiat deoarece nu poţi lucra la fel cu toşi elevii", este de părere Liliana Romaniuc.

De asemenea, şefa Inspectoratului va verifica şi prezenţa liceenilor la ore. „O altă cauză a eşecului la Bac este şi numărul absenţelor. În medie, fiecare elev are câte 38 de absenţe nemotivate. Vrem să facem anchete pentru a vedea cât se lipseşte, unde se lipseşte cel mai mult şi care sunt orele la care absenţele sunt mai numeroase", a conchis Romaniuc.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite