VIDEO Protestul lui Vladimir Brilinsky împotriva politicienilor: „Am renunţat la viaţa mea ca să pot lupta liber”

Vladimir Brilinsky a protestat în faţa Consiliului Judeţean

Vladimir Brilinsky, fostul administrator al Sarmizegetusei Regia, a protestat, luni, în faţa Consiliului Judeţean Hunedoara, declarându-se revoltat faţă de acţiunile politicienilor cu privire la cetăţile dacice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vladimir Brilinsky, fostul administrator al sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia, a declanşat un protest împotriva mai multor oameni politici. Luni, el a manifestat timp de o oră în faţa Consiliului Judeţean Hunedoara, prezentând o pancartă pe care a scris „Vasilescu – demisia, Nistor – ruşine, Intotero – no Like”, cu referire la vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Vasilescu, la preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, şi la ministrul Românilor de pretutindeni, deputata PSD Natalia Intotero.

Vladimir Brilinsky a declarat că a cerut demisia lui Sorin Vasilescu pe care l-a acuzat de incompetenţă profesională cu privire la modul în care a coordonat Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice. „Este un cumul de nemulţumiri pe care eu, personal, i le găsesc nocive pentru viitorul Sarmizegetusei”, a spus Brilinsky. Acesta l-a acuzat pe Vasilescu de lipsă de respect faţă de Sarmizegetusa Regia, decizii eronate şi neancorate în realitate cu privire la situl istoric, de lipsa de sprijin în momentele dificile ale administrării şi de lipsa de coerenţă în deciziile luate care vizau soarta aşezării dacice şi a celorlalte cetăţi din Munţii Orăştiei, aflate în patrimoniul UNESCO. Unul dintre reproşuri vizează faptul că nu s-au mai continuat tăierile de arbori care pun în pericol siguranţa vizitatorilor Sarmizegetusei Regia.

 

„Eu am renunţat la un loc de muncă decent, am renunţat la viaţa mea, căci după 25 de ani în Sarmizegetusa să pleci dintr-o dată nu este foarte uşor, dar mi-am demisia pentru că aşa nu se putea. Nu ca să plec de undeva, să mă eliberez şi să găsesc un job mai bun, pentru că acum sunt pe stradă şi la propriu şi la figurat. Dar mi-am dat demisia ca să pot lupta liber şi demersul meu se va duce până la capăt, până la protestul suprem. Eu nu mă opresc”, a mai precizat Vladimir Brilinsky. Acţiunea sa este autorizată, timp de zece zile, în fiecare zi, în faţa clădirii Consiliului Judeţean Hunedoara.

Sorin Vasilescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, a respins acuzaţiile lui Vladimir Brilinsky, susţinând că abia din 2017 se văd primele realizări în Sarmizegetusa Regia. „Sunt de acord că lucrurile se mişcă greu. Dar până acum s-au mişcat şi mai geu. De 30 de ani nu s-a făcut nimic în Sarmizegetusa Regia, iar Consiliul Judeţean Hunedoara nu a făcut nimic până în 2017. Acum se fac primii paşi. Anul trecut am făcut prima investiţie în Sarmizegetusa Regia, după 1990, cea de schimbare a stâlpilor din Marele Sanctuar Circular şi a balustradei de la drumul pavat, iar acum se face DALI-ul, în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului. Este meritul unei echipe, din care a făcut parte şi Vladimir Brilinsky, şi sunt implicaţi factori naţionali, inclusiv Institutul Naţional al Patrimoniului, arheologi”, spune Vasilescu. Natalia Intotero şi Laurenţiu Nistor nu au putut fi contactaţi.

Vladimir Brilinsky a avut în grijă din 2013 situl UNESCO Sarmizegetusa Regia, însă a demisionat de la începutul lunii octombrie, acuzând conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara că a vrut să „pesedizeze” Sarmizegetusa Regia.

„Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara, în principal preşedintele Mircea Bobora, a încercat, pe parcursul mai multor întâlniri, să-l convingă pe domnul Brilinsky să-şi retragă demisia. Demersul preşedintelui s-a soldat însă cu un eşec, astfel că la sfârşitul lunii septembrie 2018 au încetat relaţiile contractuale cu Vladimir Brilinski. Este regretabil că s-a ajuns la această decizie, cu atât mai mult cu cât în ultimii doi ani, Consiliul Judeţean Hunedoara s-a implicat în punerea în valoarea a sitului, prin investiţii importante (primele de la preluarea în administrare) şi prin finanţarea săpăturilor arheologice sistematice conduse de specialiştii Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar domnul Brilinsky a luat parte la toate aceste proiecte. De asemenea, au fost finanţate săpăturile arheologice preventive şi o serie de studii care stau la baza documentaţiei de avizare a lucrărilor de investiţii (DALI), la care lucrează, în prezent, specialiştii Institutului Naţional al Patrimoniului. Contribuţia domnului Vladimir Brilinsky la promovarea sitului a fost una cât se poate de consistentă, a fost omul care s-a zbătut ca Sarmizegetusa Regia să fie cunoscută de cât mai multă lume şi, în acelaşi timp, cetatea să poată fi vizitată după reguli clare, să existe o anumită ordine. Este meritul fostului administrator şi acest lucru nu-l poate nega nimeni. Însă ca lucrurile să funcţioneze bine la Sarmizegetusa Regia, este vitală munca în echipă, indiferent de divergenţele care apar pe parcurs”, se arată într-un comunicat, transmis luni de Consiliul Judeţean Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Blestemul Sarmizegetusei Regia. Un nou scandal după demisia lui Brilinsky, omul care a avut în grijă cetatea de cinci ani: „Este picătura care a umplut paharul”

Nunu Brilinsky, dacul din Sarmizegetusa Regia: omul din spatele celei mai mari descoperiri din oraşul antic a fost răsplătit pentru grija purtată sitului

Mesajul dur din Sarmizegetusa Regia: „Este partea mai puţin frumoasă a iernii, când natura se răzbună şi îşi face de cap”

citeste totul despre: