Topul curiozităţilor despre viaţa dacilor: cum se îngrijeau femeile de frumuseţea lor şi cât de temuţi erau bărbaţii

Topul curiozităţilor despre viaţa dacilor: cum se îngrijeau femeile de frumuseţea lor şi cât de temuţi erau bărbaţii

Daci pe Columna lui Traian.

Geto-dacii au stăpânit unul dintre ţinuturile cunoscute pentru bogăţiile lor în Antichitate, iar acest fapt s-a răsfrânt asupra modului lor de trai.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nenumărate vestigii arheologice şi mărturii din Antichitate dezvăluie detalii neoobişnuite despre modul de trai al geto-dacilor, care au stăpânit în urmă cu două milenii teritoriile ţării noastre. Iată câteva dintre curiozităţiile din viaţa de zi cu zi a strămoşilor noştri:

Poporul din ţinutul plin de bogăţii
Dacii care stăpâneau în urmă cu aproape două milenii actuala regiune a Transilvaniei se puteau bucura de o viaţă îndestulată, inutul lor fiind recunoscut pentru  resursele sale naturale: fier, aur, argint şi sare. Centrul economic al Daciei s-ar fi aflat la Sarmizegetusa Regia, unde existau cele mai mari ateliere metalurgice din Europa acelor timpuri. 

Iar din aceeaşi zonă a Munţilor Orăştiei provin unele dinter cele mai preţioase vestigii, care dovedeau nivelul de civilizaţie ridicat pentru acea perioadă al localnicilor. O dovadă a bogăţiei acestor ţinuturi sunt mărturiile despre înfrângerea dacilro de către romani, când, potrivit unor istorici, împăratul Traian ar fi luat din Dacia 165 de tone de aur şi peste 330 de tone de argint, pe lângă numeroase alte prăzi de război. Legenda regelui get Dromihete, care a domnit peste ţinuturile de la nord de Dunăre din secolul al III-lea î. Hr. prezenta însă şi lipsurile şi traiul aspru al locuitorilor de la câmpie, „... nişte barbari, care au o viaţă de sălbatici, locuiesc într-o ţară bântuită de geruri şi n-au parte de roade îngrijite”.

Ce atenţie acordau îngrijirii
La fel ca romanii, dacii se preocupau de aspectul lor fizic şi de curăţenia trupului şi a locuinţelor lor, arată descoperirile arheologice şi mărturiile vremii. Basoreliefurile şi statuetele antice înfăţişau bărbaţii daci ca fiind robuşti, purtând plete, mantii, căciuli şi pantaloni, în timp ce femeile aveau trupuri mlădioase, acoperite cu cămăşi lungi, împodobite cu fibule şi bijuterii. Unii savanţi au tras concluzia că bărbaţii daci aveau grijă de aspectul lor.

„Atât părul, cât şi barba erau bogate, dar erau potrivite cu foarfecele”, scria Vasile Pârvan. Mărturii ale unor autori antici i-au contrazis. „Feţele lor aspre sunt acoperite cu păr lung. Au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte. Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată”, relata poetul roman Ovidiu, despre geţii din Dobrogea. Femeile se preocupau de păstrarea frumuseţii lor.

Foloseau farduri, parfumuri şi unguente pentru înfrumuseţare, afirma istoricul Ion Horaţiu Crişan. Numeroase cisterne de apă şi conducte de ceramică, folosite la captarea apei de izvor au fost descoperite în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Ele arătau preocuparea oamenilor din vremurile antice pentru curăţenia locuinţelor lor şi pentru a folosi apă curată. Dacii aveau grijă ca locuinţele lor să fie luminate, în acestea găsindu-se, în număr mare, opaiţe şi chiar candelabre de bronz, afirma istoricul Ion Horaţiu Crişan.

Cum îi transformau vremurile de război
În vremurile de război, geto-dacii erau priviţi ca o ameninţare puternică pentru romani, care îi considerau un popor barbar, cu oameni oameni asprii şi însetaţi de sânge. „Puţin a lipsit ca Roma, sfâşiată de lupte interne, să fie nimicită de către daci şi etiopieni: aceştia sunt de temut prin flota lor, iar aceia se pricep mai bine decât toţi la aruncarea săgeţilor”, relata Horaţiu, în Odele publicate în secolul I. î. Hr. Poetul Ovidius (43 î. Hr. - 17, d. Hr.), exilat în ţinutul Dobrogei de astăzi, îi portretiza pe geţi în nuane sumbre.

„Omorul, măcelurile şi războaiele sînt veşnice aici. Cei mai mulţi oameni de pe aici nu se sinchisesc de tine, prea frumoasă Roma, şi nu se tem de armele soldatului ausonic. Le dau inimă arcurile şi tolbele lor pline cu săgeţi şi caii lor în stare să suporte curse oricît de lungi, deprinderea de a îndura îndelung setea şi foamea şi faptul că duşmanul care i-ar urmări nu va găsi apă”, scria poetul roman. Istoricul Florus, din vremea împăraţilor Traian şi Adrian, afirma că dacii nici măcar nu înţelegeau noţiunea de pace.

„Dacii trăiesc nedeslipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile”.

Ritualurile făceau parte din pregătirile de război, potrivit unori istorici. Dacii cunoşteau un ritual iniţiatic, ce presupunea transformarea tânărului războinic în fiară. Tinerii îmbrăcau piei de lupi şi practicau un ceremonial magico-religios prin care venerau animalul sacru, scria Mircea Eliade.

„Sunt deci de reţinut două fapte: pentru a deveni războinic redutabil se asmila magic comportamentul fiarei, în special al lupului şi se îmbrăca ritual pielea lupului fie pentru a împărtăşi felul de a fi al unui carnasier, fie pentru a semnifica preschimbarea în lup”, relata istoricul, în lucrarea sa ”De la Zalmoxis la Ghenghis Han”.

Misterioasele credinţe ale dacilor
Runiele numeroaselor temple antice, descoperite în Munţii Orăştiei, dar şi în alte zone ale ţării, precum şi mărturiile autorilor antici dezvăluiau interesul pe care geto-dacii îl arătau spiritualităţii. Mărturii scrise de la geto-daci despre religia lor nu au fost păstrate, iar descoperirile arheologice nu aduc suficiente elemente pentru reconstituirea acesteia, afirma istoricul Ion Horaţiu Crişan. Un loc aparte în cultul dacilor l-a avut Zamolxis, menţionat de-a lungul secolelor în numeroase scrieri ale autorilor antici.

„Zamolxis era zeul Misterelor, maestrul iniţierii, care conferă imortalitatea”, scria Mircea Eliade, în volumul „De la Zamolxis la Genghis-han”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (1980). Cultul lui Zamolxis era legat de regalitatea geto-dacă şi de aristocraţie, iar preoţii erau adeseori regi. Cel mai însemnat dintre preoţi, Deceneu, a fost consilierul regelui get Burebista (80 – 44 î. Hr.), afirma Mircea Eliade. „El i-a învăţat pe geţi cosmologia, astrologia, astronomia şi regulile unui misterios calendar descoperit între ruinele vechii capitale a regelui dac Decebal (m. 106 d. Hr.), Sarmizegetusa Regia. Un alt templu aparţinând aceloraşi ruine comporta o vastă sală subterană, care evoca probabil încăperea în care Zamolxis se retrăgea la fiecare trei ani simulându-şi dispariţia", menţionau Mircea Eliade şi Ioan Culianu, în volumul Dicţionar al religiilor, (Humanitas, 1993). La fiecare patru ani, adăuga savantul, geţii îi trimiteau un mesaj zeului lor, prin mijlocirea sufletului unui luptător azvârlit în sus şi lăsat să cadă în vârfurile a trei suliţi. „Dacă solul nu murea trebuia luat totul de la început. Războinicii geţi nu se temeau de moarte. Probabil, Zamolxis le propovăduise nemurirea sufletului celui ucis în luptă şi trimiterea sa într-un paradis, despre care nu avem nicio descriere”, afirma Mircea Eliade.

Viaţa de familie
Scene de pe Columna lui Traian înfăţişează momente de afecţiune familială în comunităţile dacilor, chiar dacă, susţineau unii istorici, geţii aveau obiceiul să îşi ia mai multe soţii.

Poetul latin Horaţiu, care a trăit în secolul I î.Hr.,  afirma însă că femeile geţilor erau virtuoase. „Acolo femeia nu se face vinovată faţă de copiii vitregi, ci poartă de grijă celor lipsiţi de mamă, iar soţia cu zestre nu ajunge supusă bărbatului şi nici nu se încrede într-un amant chipeş. Zestrea cea mai de seamă este cinstea părinţilor şi virtutea femeii pentru care legământul căsătoriei rămâne trainic. Ea se teme de alt bărbat. Păcatul este un sacrilegiu pe care îl plăteşte cu moartea”, scria Horaţiu, în Ode.

Alţi istorici din vremuri mai vechi informau că fiecare localnic se căsătorea cu trei şi chiar patru femei. „Sunt unii care au şi 30 de soţii. Ei le folosesc ca pe nişte sclave. Au legături trupeşti cu numeroase femei şi se unesc cu ele pe rând. Femeia spală şi serveşte pe bărbatul cu care a trăit. Cele mai multe, după împreunare, se culcă pe pământ. Dacă vreuna dintre femei este nemulţumită, părinţii îşi pot lua înapoi fata, după ce restituie ce au primit pentru ea. Căci oamenii îşi mărită fetele în schimbul unui preţ. La moartea bărbatului, femeile sunt moştenite, întocmai ca şi celalelte lucruri”, informa Heraclid din Pont, în secolul IV î.Hr.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Fabuloasa comoară a regelui Decebal, ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăr este în povestea descoperirii ei

Istoria fabuloasă a românilor, relatată de „The Times” în 1867: „Sunt convinşi pe deplin că ei sunt descendenţii puri ai vechilor stăpâni ai lumii!”

FOTO Imagini superbe din Sarmizegetusa Regia. Ce surprize îi aşteaptă pe turişti în locul de poveste din Munţii Orăştiei

 

citeste totul despre: