Tâlhărie pe o stradă din Hunedoara. Au fost prinşi trei suspecţi, cu vârste între 13 şi 21 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ARHIVĂ.
ARHIVĂ.

Un bărbat a fost tâlhărit pe o stradă din Hunedoara. Poliţiştii au prins trei suspecţi, cu vârste între 13 şi 21 de ani.

Doi adolescenţi şi un tânăr de 21 de ani au fost reţinuţi de poliţişti după ce au tâlhărit un bărbat pe o stradă din Hunedoara,

Poliţiştii au identificat autorii unei tâlhării reclamate de un localnic în vârstă de 37 de ani, din Hunedoara. Acesta a susţinut că, în 17 martie, în timp se afla pe o stradă din municipiul Hunedoara, a fost agresat de trei tineri, care i-au furat telefonul mobil, după care au fugit. „Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, iar ca urmare a cercetărilor efectuate, în cursul zilei de joi, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au depistat trei tineri, bănuiţi de comiterea faptei (doi minori, unul în vârstă de 13 ani şi altul de 15 ani şi un tânăr de 21 de ani, toţi din municipiul Hunedoara)”, a informat comisarul şef Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Faţă de doi dintre suspecţi, adolescentul de 15 ani şi tânărul de 21 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca tânărul să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor preventive legale. „Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor trei”, a informat IPJ Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

O tânără a fost amendată cu 5.000 de lei şi plasată în carantină, după ce a plecat de acasă, de la izolare

VIDEO Scene bizare în Deva. Ce i-au făcut poliţiştii unui bărbat care a refuzat să se legitimeze

Tânără de 18 ani reţinută de poliţişti după ce a înşelat un bărbat folosind „metoda îmbrăţişării”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite