Sex oral în pauza mare la o şcoală din Orăştie. Ce a păţit elevul de clasa a V-a care şi-a molestat colegul în faţa clasei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii au finalizat ancheta în dosarul în care un elev de clasa a V-a a fost acuzat că şi-a molestat colegul de 12 ani, în timpul recreaţiei, chiar în faţa colegilor. Potrivit unor mărturii a elevilor care au asistat la scenele din Şcoala Dr. Aurel Vlad, elevul agresor şi-a dat pantalonii jos şi l-a supus pe colegul său la perversiuni.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie a clasat dosarul penal constituit după ce un elev de clasa a V-a de la Şcoala Dr. Aurel Vlad din Orăştie a fost acuzat că s-a dezbrăcat în faţa clasei, în pauza mare, şi a supus un alt coleg la perversiuni sexuale. Potrivit mărturiilor a doi colegi care au fost de faţă la scenele petrecute, agresorul i-a cerut victimei să îi facă sex oral, iar în urma scenelor petrecute, copilul agresat a vomitat.

„S-a dispus clasarea cauzei în dosarul de corupţie sexuală, întrucât minorii, cu vârste sub 14 ani, nu răspundeau penal. A fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, în vederea luării măsurilor legale, pentru că reprezentanţii instituţiei menţionate sunt competenţi în această cauză”, a declarat, pentru adevarul.ro,  prim-procurorul Anca Sîrb, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie.

Scenele înfiorătoare s-au petrecut în februarie 2016 şi au fost anchetate de procurori şi cercetate de reprezentanţii unităţii şcolare şi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului  Hunedoara. Un alev problemă s-a dezbrăcat în faţa clasei şi i-a cerut unui alt elev să îi facă sex oral.

„În data de 4 februarie 2016, cu o zi înainte de vacanţa intersemestrială din luna februarie 2016, intrând în clasa mea, de la Şcoala Gimnazială Dr. Aurel Vlad, din Orăştie, în pauza mare, de la ora 11:00, l-am văzut pe colegul meu M., cum îi făcea sex oral altui coleg de-al nostru, P., împotriva voinţei lui şi prin ameninţare, în urma acestui act P. vomitând. De faţă au mai asistat ca martori colegi (n.r. trei băieţi şi cinci fete)”, se arată în declaraţiile aproape similare a doi elevi care au asistat la agresiune.

Dosar clasat din cauza vârstei agresorului
A doua zi dirigintele clasei i-a chemat pe elevi în cabinetul psihologic, unde în faţa celorlalţi, agresorul şi-a recunoscut fapta, iar victima a declarat că îl iartă, potrivit declaraţiei elevului. Cazul a fost confirmat de directoarea Şcolii Dr. Aurel Vlad, Rodica Dimulescu, care este şi consilier judeţean.

declaratie

Aceasta a precizat că un elev problemă a simulat în prezenţa unui alt coleg de-al lui un act sexual, elevul dându-şi pantalonii jos. Adolescentul care a comis agresiunea a mai avut abateri, respectiv agresiuni verbale faţă de colegii săi, care s-au discutat în consiliile profesorale. Ancheta penală a fost finalizată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie.

Cei doi minori au intrat într-un program de consiliere derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Hunedoara. „Din evaluările efectuate de colegele de la compartimentul de specialitate, se pare că a fost vorba de o mimare a unui act sexual. Copiii au fost separaţi în clase, deci sunt doar colegi de şcoală. S-a discutat cu familiile băieţilor, iar în momentul de faţă sunt incluşi într-un program de consiliere la psihologul şcolar, iar din partea instituţiei noastre se monitorizează în colaborare cu autoritatea locală şi cu şcoala să se intervină în caz de nevoie, pentru a preveni astfel de comportamente nepotrivite. Nu se impune nicio măsură de protecţie pentru niciunul dintre copii, părinţii fiind alături de ei”, a declarat, pentru adevarul.ro, Ionela Lazăr, purtătoarea de cuvânt a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Hunedoara.

Antecedente tragice în şcoala - problemă
În 2010, Şcoala Dr. Aurel Vlad din Orăştie a fost scena unei tragedii. La 9 februarie, în timpul unei pauze în care şcolarii din clasa a V-a de la Şcoala Generală „Dr. Aurel Vlad", din Orăştie, exersau nesupravegheaţi, printre băncile clasei, manevre de wrestling (un sport de contact foarte violent - n.r.), elevul Paul Heiuş, de 12 ani, a fost luat pe umeri de un alt coleg şi trântit în cap pe parchetul din lemn. Elevii au spus apoi că a fost o joacă în care îl imitau pe luptătorul de wrestling Batista, afirma fosta directoare a şcolii Sanda Crăciun. Colegii copilului vătămat l-au ridicat de pe podeaua pe care zăcea, aproape inconştient, şi l-au aşezat în bancă. Diriginta clasei, o profesoară de limba română, a fost anunţată despre incident.

Dascălul le-a atras atenţia minorilor şi apoi şi-a continuat orele. După terminarea cursurilor, Paul a venit acasă şi i s-a plâns tatălui său de dureri de stomac. Nu i-a spus însă nimic despre căzătură. A doua zi dedimineaţă, minorul a fost dus la medicul de familie. După câteva ore, a fost operat de apendicită la spitalul din Orăştie. Apoi a intrat în comă profundă. Adus de urgenţă la spitalul din Deva, copilul a fost investigat la computerul tomograf. Medicii au constatat că prezenta un hematom mare pe creier, care era inoperabil. La cererea părinţilor, o ambulanţă l-a transportat pe copil la o clinică din Timişoara, unde a fost trimis direct în sala de operaţii. Deşi a fost operat, medicii le-au spus părinţilor că Paul fusese adus prea târziu pentru a mai putea fi salvat şi că, practic, nu mai avea creier, relata tatăl băiatului. Familia copilului a aflat despre incidentul de la şcoală abia după ce copilul intrase în moarte cerebrală. Şapte zile mai târziu, Paul s-a stins din viaţă din cauza traumatismului cranio-cerebral. Părinţi îndureraţi i-au acuzat pe profesorii de la şcoala în care copilul lor a fost rănit că nu au supravegheat activitatea elevilor, din pauze.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Gestul de omenie al unor elevi de 11 ani: au predat 800 de lei găsiţi în parc. Copiii au oferit o explicaţie fascinantă

Paul şi Dragoş, doi elevi de la Colegiul Naţional Decebal, din Deva, au găsit aproape 800 de lei pe o alee din Parcul municipal Cetate, iar primul lor gând a fost să îi predea autorităţilor.

Şcoala de tortură a făcut prima victimă: directoarea a fost alungată, iar angajaţii sunt cercetaţi, după scandalul copiilor schingiuiţi în camera ororilor

Adriana Coza, directoarea şcolii din Vaţa de Jos, unde ar fi existat o cameră de tortură unde elevii erau agresaţi, a fost înlocuită. Angajaţii unităţii şcolare vor fi cercetaţi disciplinar, iar elevii vor fi consiliaţi pentru a depăşi eventualele traume suferite.

Tânăra care şi-a ucis copila abia născută, aruncând-o în apele Jiului, a cerut să fie lăsată în libertate

Andreea Papp, tânăra acuzată că şi-a ucis copilul nou născut şi l-a aruncat în apele Jiului a fost înfăţişată instanţei Tribunalului Hunedoara, care a decis prelungirea măsurii arestului preventiv.

O fetiţă de şase ani a fost găsită înecată într-un canal. Copila se află între viaţă şi moarte, în timp ce părinţii ei erau în stare avansată de ebrietate

O copilă de şase ani a ajuns în stare critică la spital, după ce s-ar fi prăbuşit într-un canal de drenaj din zona lacului de acumulare de la marginea Haţegului. A fost scoasă din apă de un trecător şi transportată la spital, de unde va fi adusă cu un elicopter la clinica din Târgu Mureş.

Caz revoltător în Petroşani: o tânără de 20 de ani, însărcinată, a fost abandonată de tatăl său într-o maşină răsturnată

Un bărbat din Petroşani s-a răsturnat cu maşina pe care o conducea fără a avea permis auto. În urma accidentului, a fugit de la locul faptei, lăsându-şi fiica de 20 de ani încarcerată în maşină. Tânăra rănită este şi însărcinată.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite