Poliţist atacat şi lovit peste picioare de un şofer de 31 de ani. Tânărul s-a răzbunat după ce a fost amendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ARHIVĂ.
ARHIVĂ.

Un poliţist a fost agresat de un şofer în vârstă de 31 de ani, după ce echipajul de Poliţie l-a oprit pe tânăr în trafic, pe o stradă din Petroşani.

Un şofer în vârstă de 31 de ani, din Petroşani, s-a răzbunat pe poliţisştii care l-au oprit, luni, în trafic, pe o stradă din municipiu.

„Poliţiştii au constatat că acesta nu avea trusa medicală, triunghi reflectorizant şi nici stingător. În timp ce unul dintre poliţişti întocmea procesul verbal de contravenţie, conducătorul auto i-a adresat injurii, a devenit violent, lovindu-l cu intenţie pe poliţist în zona tibiei piciorului stâng. Agresorul a fost încătuşat şi condus la sediul poliţiei”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Poliţistul s-a deplasat la unitatea medicală Petroşani, pentru a primi îngrijiri medicale. „În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj, cazul fiind preluat în competenţa exclusivă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.


Mai puteţi citi şi:

O tânără gravidă, mamă a încă 3 copii, s-a dezlănţuit asupra poliţistei care i-a oprit petrecerea din bloc

Scandal uriaş în Cartierul Muzicanţilor. Un tânăr a „furat” o adolescentă de 15 ani, de acasă

Dascăli condamnaţi în dosarul „camerei de tortură” pentru elevii unei şcoli din judeţul Hunedoara

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite