Minele din Valea Jiului, paradisul hoţilor de fier vechi. Fenomenul îngrijorător pus pe seama sărăciei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mina Vulcan şi Preparaţia Coroieşti. ADEVĂRUL
Mina Vulcan şi Preparaţia Coroieşti. ADEVĂRUL

Minele de cărbune din Valea Jiului şi-au diminuat considerabil activitatea în ultimii ani, însă fenomenul furturilor din exploatări a rămas la un nivel îngrijorător.

Mai puţin de 2.400 de oameni mai lucrează în unităţile miniere din Valea Jiului, administrate de Complexul Energetic Hunedoara, un număr infim faţă de cei aproape 100.000 de localnici angajaţi în bazinul carbonifer la sfârşitul anilor ´80.

VIDEO: SOARTA MINELOR DIN JUDEŢUL HUNEDOARA

Secţiile încă funcţionale, clădirile dezafectate şi ruinele exploatărilor miniere ocupă suprafeţe întinse pe sute de hectare în cele şase oraşe din Valea Jiului, iar numărul tot mai mic al angajaţilor a făcut ca supravegherea bunurilor din patrimoniul societăţii de stat să fie o sarcină tot mai dificilă pentru autorităţi.

Secretele fostelor baze militare din zona Hunedoarei, de care nimeni nu îndrăznea să se apropie VIDEO

Eşecul mega-proiectelor de salvare a Văii Jiului: telegondolele, şoseaua din inima munţilor şi minele-muzeu VIDEO

Colonia, primul cartier din Valea Jiului. Cum arată acum locul comparat de Iorga cu oraşele bogate ale Americii VIDEO

Pagubele produse de hoţi au rămas la un nivel ridicat în ultimii ani. Ele sunt vizibile în toate unităţile miniere din Valea Jiului, susţine Cristian Roşu, administratorul Complexului Energetic Hunedoara.


Decelinul mineritului în judeţul Hunedoara. ADEVĂRUL

În anii trecuţi, furturile de cărbune erau cel mai adesea reclamate, însă mai multe mine au fost închise, iar cărbunele se extrage într-o cantitate din ce în ce mai mică din zonă. Astfel huila este mai puţin căutată de hoţi, în timp ce furturile de fier vechi au luat amploare. „Sunt vizate în special componentele metalice, instalaţiile de fier şi cupru care pot fi valorificate la centrele de colectare a fierului vechi din Valea Jiului”, declară procurorul Robert Scorţă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.
 

Angajaţii minelor, complici sau depăşiţi de situaţie  

Paza adesea ineficientă, problemele sociale cu care se confruntă numeroşi localnici din Valea Jiului şi obişnuinţa de a trăi de pe urma furturilor rămân cauzele principale ale fenomenului infracţional care a sufocat în ultimii ani minele din Valea Jiului, potrivit autorităţilor.

VIDEO Mărirea şi declinul minei Petrila. Ce a mai rămas din vechea exploatare de cărbune din Valea Jiului

Prăbuşirea celui mai mic oraş din Hunedoara. Sunt 15 ani de la închiderea minei de cărbune vechi din 1880 VIDEO

În unele cazuri, hoţii au beneficiat de complicitatea angajaţilor şi agenţilor de pază, susţin unii dintre aceştia. „La Mina Vulcan, la un moment dat venea lumea şi îmi zicea: Cătăline, tati, vrem să furăm şi noi de aici, să fac pact cu ei, să împărţim prada. Eu le spuneam: bă, vă las, dar nu mai aveţi ce fura. Au furat alţi hoţii destul, în toţi anii care au trecut. Eu lucram aici pentru 1.200 de lei, dar am renunţat, pentru a merge la lucru în Anglia”, relata Cătălin, un tânăr, fost angajat ca paznic în Valea Jiului. Unii angajaţi ai minelor au reclamat că, fiind însărcinaţi cu paza acestora, au fost adesea copleşiţi de numărul mare de hoţi care le dădeau târcoale.


Mina Lupeni. ADEVĂRUL

Furturile din incinta Exploatării Miniere Lupeni, rămasă încă în activitate, au fost semnalate frecvent în ultimul an. În cel mai recent caz, anchetat în luna februarie, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, aproape 20 de persoane sunt cercetate pentru o pagubă de 65.000 de lei, produsă după furtul şi distrugerea unor instalaţii dintr-un atelier electric. Printre suspecţi se numără şi cinci angajaţi ai minei, care ar fi înlesnit furtul componentelor unui motor electric industrial. Unul dintre hoţi a fost prins încercând să vândă piesele furate. „În urma verificării autoutilitarei acestuia, poliţiştii au descoperit rotorul unui motor industrial şi alte componente din cupru, printre care o bobină de la rotorul unui motor de compresor folosit în industria minieră, astfel că în urma cântăririi, a rezultat cantitatea de 141 de kilograme de cupru”, informa Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Recent, alţi trei tineri au fost prinşi transportând cu căruţa contoare de curent, bobinde ce comandă, extinctoare şi cutii de tablă, furate din incinta E.M. Lupeni.

minele valea jiului foto daniel guta


Mina Vulcan. ADEVĂRUL

În ultimul an, mina Vulcan a fost şi ea frecvent călcată de hoţi. În vecinătatea ei, clădirile dezafectate ale Preparaţiei Coroieşti au devenit terenul de acţiune al grupărilor infracţionale. Anul trecut, unul dintre cei care au intrat ilegal într-un siloz al fostei preparaţii de minereu a murit, prăbuşindu-se în gol, de la cpeste 10 metri. În Petrila, clădirile şi instalaţiile fostei exploatări miniere au fost jefuite, însă hoţii au pus în pericol şi viaţa localnicilor, după ce au furat un subansamblu din calea ferată industrială din zonă. Din această cauză, un tren care transporta cărbune a deraiat anul trecut.

minele valea jiului foto daniel guta

Vă recomandăm să citiţi şi:

Hunedoara, judeţul gărilor pustii. Prăbuşirea uneia dintre cele mai vaste reţele feroviare din România VIDEO

Bela Karolyi, amintiri savuroase din Valea Jiului: „Luna de miere, în Lupeni. Eram incredibil de fericiţi“

Controversele Retezatului. De ce s-au opus oficialii americani ridicării marelui baraj Gura Apelor din Hunedoara

Momârlanii, românii din munţi care au vrut să trăiască la fel ca dacii. Au respins calea ferată şi viaţa de miner | VIDEO

Povestea „aurului negru“ care a schimbat Valea Jiului. Cum a fost colonizat ţinutul sălbatic al momârlanilor VIDEO

FOTO Valea Jiului la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cum a uimit ţinutul „aurului negru“ un celebru geolog englez

Iadul negru al Petroşaniului, descris de Nicolae Iorga: "mulţimea lucrează chinuită în pământ, la cărbunele negru care umple de duhoare aerul umed"

Minele „mortale“ de cărbune în România comunistă. Cum munceau românii în cele mai riscante exploatări

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite