Magazin jefuit în Deva. Ce a păţit agentul de pază care a încercat să-i oprească pe cei trei hoţi

Magazin jefuit în Deva. Ce a păţit agentul de pază care a încercat să-i oprească pe cei trei hoţi

FOTO: ARHIVĂ

Doi tineri şi un bărbat de 45 de ani au jefuit un magazin din Deva. Un agent de pază care a încercat să îi oprească a avut de suferit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii au reţinut trei bărbaţi, cu vârste de 16 ani, 21 de ani şi 45 de ani, acuzaţi că au jefuit un magazin. Infracţiunea s-a petrecut luni după-amiază, în municipiul Deva.

„Poliţiştii au stabilit că în incinta magazinului respectiv au pătruns cei trei suspecţi, iar la indicaţia bărbatului de 45 de ani, ceilalţi doi au sustras de pe raft sticle cu băuturi alcoolice, după care au ieşit spre uşile de acces, părăsind zona, în pofida eforturilor agentului de pază de a-i opri”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Tânărul de 21 de ani şi adolescentul de 16 ani au ieşit spre uşile de acces, pe culoarul unei case de marcat închise, iar agentul de pază al magazinului a încercat să îi reţină, atât între uşile de acces cât şi în parcare. „Minorul a reuşit să fugă din parcare,  însă tânărul de 21 de ani a fost prins de geacă de către agentul de pază. Pentru a păstra bunul sustras şi a-şi asigura scăparea, tânărul l-a trântit pe agentul de pază, acesta suferind o fractură de umăr”, a precizat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Cei trei au deveni au fost identificaţi şi reţinuţi pe o durată de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Aceştia au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei  Deva, urmând să fie prezentaţi magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

Vă recomandăm să citiţi şi:

A doua cădere a Sarmizegetusei Regia. De ce s-a degradat rapid cel mai valoros sit antic din România

Motivul pentru care un recidivist a dat foc celulei din Penitenciarul Deva, în care a fost închis

Zona interzisă din Hunedoara. Tărâmul uitat, împânzit cu ruine siderurgice şi deşeuri periculoase VIDEO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările