Drumul Corvinilor. Cum va arăta cea mai mare expoziţie dedicată familiei lui Iancu de Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona de pe marginea bulevardului Traian unde va fi amenajată expoziţia. ADEVĂRUL
Zona de pe marginea bulevardului Traian unde va fi amenajată expoziţia. ADEVĂRUL

O expoziţie dedicată istoriei Corvinilor va fi înfiinţată sub forma unui şir de panouri de peste 260 de metri, pe marginea Bulevardului Traian din Hunedoara.

Municipalitatea din Hunedoara a alocat circa 650.000 de lei pentru realizarea unei expoziţii permanenta în aer liber, pe teme istorice, pe care călătorii care vin dinspre Deva la Castelul Corvinilor o vor putea vedea, din maşini, pe Bulevardul Traian.

Descoperire epocală într-o mănăstire din Croaţia. Ale cui sunt rămăşiţele care pot schimba istoria Huniazilor

18 octombrie, ziua în care familia lui Ioan de Hunedoara a intrat în istorie. Regele i-a dăruit cetatea Hunedoarei

Blestemul bisericii scufundate în Lacul Cinciş. „Vara, din cauza secetei, turla ei rămânea deasupra apei”

Pe marginea arterei rutiere sunt montate 59 de panouri înalte de circa doi metri şi late de câte trei metri, unde vor fi înfăţişate scene cronologice din istoria Huniazilor. 

Locul se va numi „Drumul Corvinilor”, iar autorităţile speră că va deveni o atracţie turistică.

Lucrările au început zilele trecute şi vor fi finalizate în luna mai, potrivit reprezentanţilor primăriei.

„Se doreşte realizarea unei expoziţii permanentă care ar reprezenta, în acelaşi timp, o mai bună modalitate de întâmpinare vizuală sutelor de mii de turişti care intră în oraş dinspre Sântuhalm (pe DJ 687) şi doresc să viziteze Castelul Corvinilor, ori se află în drum spre alte obiective importante .
Expoziţia permanentă s-ar transforma astfel şi într-un element de promovare a municipiului Hunedoara, mai ales în mediul on-line şi ar contribui şi la îmbunătăţirea percepţiei turiştilor şi locuitorilor municipiului asupra zonei amintite”, informează Primăria Hunedoara.
 

Cine au fost Huniazii

Huniazii (Corvinii) au fost una dintre cele mai puternice familii din istoria Transilvaniei medievale. Ioan de Hunedoara (d. 1456), cunoscut şi ca Iancu de Hunedoara, a condus Transilvania la mijlocul secolului al XV-lea şi a fost, de asemenea, guvernator al Ungariei şi mare comandant de oşti. Voievodul a fost tatăl regelui Matia al Ungariei şi s-a remarcat printr-o carieră militară strălucită.

Ladislau Huniade (1433 - 1457), fiul cel mare al voievodului Ioan de Hunedoara, a fost comandant de oşti şi petru o scurtă perioadă ban al Croaţiei şi Dalmaţiei. Potrivit istoricilor, încă de la o vârstă fragedă Ladislau Huniade şi-a urmat tatăl în numeroasele campanii ale acestuia împotriva Imperiului Otoman. A murit în urma unui complot, ucis la ordinul regelui Ungariei, Ladislau Postumul, decapitat la 16 martie 1457.

Matia Corvin (1443 - 1490), fiul cel mic al lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei. A domnit 32 de ani şi a rămas în istorie drept unul dintre cei mai importanţi conducători ai Ungariei, ţară care includea atunci şi Transilvania. În vremea domniei sale, Ungaria a cunoscut cea mai vastă întindere din istoria sa. Regele Matia Corvin ar fi murit de saturnism, o intoxicaţie cronică de plumb, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani.

Ioan de Hunedoara a avut un frate mai mic, pe nume Ioan (Ivaşcu) Huniad (1409 - 1441) despre care s-au păstrat mai puţine informaţii istorice. Ivaşcu a fost ban al Severinului şi a participat la campaniile militare conduse de Iancu împotriva otomanilor. Potrivit unor istorici, Ivaşcu a fost ucis într-una din lupte în jurul anului 1441.

Ioan Corvin (1473 - 1504), fiul ilegitim al regelui Matia Corvin şi al amantei sale Barbara Edelpock, a fost rege al Bosniei şi ban al Croaţiei şi Slavoniei. A fost însă împiedicat de marile familii de nobili ale Ungariei şi de soţia regelui defunct Matia să devină succesor al acestuia la tronul Ungariei. Ioan Corvin a încercat să se impună ca palatin al Ungariei, însă nu a reuşit. Armatele sale au fost implicate în confruntări cu oştile otomane care atacau teritoriile croate. Corvin a murit în Krapina, locul unde se retrăsese după o bătălie cu turcii.

Ultimul descendent al familiei Huniazilor a fost Cristopher Corvin (1499 - 1506), fiu al lui Ioan Corvinus şi al soţiei Beatrice de Fargepan şi descendent al regelui Matia. După moartea tatălui său din 1504, Cristopher a decedat şi el, la scurt timp. Potrivit unor istorici, prinţul ar fi murit otrăvit. Elisabeta Corvin (1496 - 1508), singura soră a prinţului Cristopher, a murit în circumstanţe necunoscute, la vârsta de 13 ani.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Legendele necruţătoarei Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara şi mama regelui Matia Corvin al Ungariei

Ioan de Hunedoara înfruntătorul de păgâni şi Matia Corvin, regele cu mândria neînfrânată. Cum îi descria Nicolae Iorga pe cei doi eroi ai Hunedoarei

Blestemul frumoasei Beatrice, ultima prinţesă a Corvinilor şi cea mai bogată femeie din Transilvania medievală: şi-a văzut soţul ucis şi copiii otrăviţi

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite