Video Fânațele cu narcise de la poalele Retezatului, rezervația inundată de turiști în luna mai VIDEO

0
Publicat:

Narcisele au înflorit în cea mai faimoasă poiană de la poalele Retezatului, iar un festival dedicat lor are loc în acest weekend, în comuna Sălașu de Sus din Hunedoara. Evenimentul atrage turiști, însă mulți dintre ei se întorc acasă cu brațele pline de flori.

Fânațele cu narcise. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Fânațele cu narcise. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Florile sălbatice împodobesc în această perioadă fânațele cu narcise din Nucșoara, un sat pitoresc aflat la poalele Retezatului, în comuna Sălașu de Sus din Hunedoara.

În weekend, un festival dedicat narciselor are loc în comună, iar oaspeții locului sunt invitați la spectacole folclorice, activități de relaxare și totodată să se bucure de frumusețea florilor care cresc în rezervația Fânațele cu narcise din Nucșoara (video).

După două zile în care poiana întinsă pe circa 20 de hectare este călcată de oameni, mulți veniți special pentru a culege florile sălbatice, numărul narciselor care o împodobesc se reduce drastic.

Localnicii spun, însă, că de la an la an sunt tot mai puține narcise, iar una din cauzele dispariției lor o reprezintă oamenii care vin să le culeagă. Iar odată cu ele și numărul fluturilor care trăiesc în aceste locuri se reduce.

„Fânațele cu narcise este o zonă care se întinde pe 20 hectare, la poalele Munților Retezat, între localitățile Sălașu de Sus și Nucșoara. Numele provine de la narcisele care înfloresc în fiecare an, în perioada mai-iunie. Aici sunt însă și alte specii de plante datorită cărora zona a fost declarată rezervație naturală de tip botanic și inclusă în categoria a IV-a IUCN (International Union for Conservation of Nature)”, informează Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hategului, înfiinţat de Universitatea din Bucureşti.

Fânațele cu narcise. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Fânațele cu narcise. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Potrivit unor localnici, povestea poienii cu narcise a început în secolul al XIX-lea când un sătean întors din Olanda ar fi împrăștiat semințele pe pășunea sa de la hotarul satului Nucșoara și de aici s-au răspândit pe suprafețe tot mai mari, ajutate de semințele ajunse în pe pajiște odată cu cositul ierbii.

Unii cercetători au arătat că narcisele cresc aici de mii de ani și au rezistat aici de-a lungul timpului, încă din epocile glaciare, când toată zona era o imensă taiga, asemănătoare celei din Siberia de astăzi.

„Vă întrebaţi cum de a fost posibil acest lucru? Ei bine, prin bolovănişul de granit de sub sol, curg ape reci din Munţii Retezat, care au efect de frigider şi răcesc locul, iar bulbii narciselor se bucură de răcoare şi umezeală şi pot înflori în fiecare an. S-a păstrat aici o insulă de refugiu, cu un climat rece şi umed, unde puteţi vedea plante relicte postglaciare şi fluturi rari”, arăta Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hategului.

Satele traversate de drumul spre Retezat

Comuna Sălașu de Sus din Hunedoara, aflată la 15 kilometri de Hațeg, este traversată de cel mai popular traseu turistic spre Parcul Național Retezat, care urcă pe valea râului Pietrele (video), numit și Nucșoara, pe lângă Cascada Lolaia, spre înălțimile munților Retezat.

Este folosit de peste un secol, când la Pietrele (cota 1.480 metri) a fost înființată prima cabană pentru turiști din Retezat. Călătoria pe valea pârâului Pietrele din Retezat poate începe din Hațeg, pe Drumul Național 66, până în satul Ohaba de sub Piatră, aflat la mai puțin de zece kilometri de oraș.

De aici, un drum județean de 15 kilometri traversează satele Sălașu de Jos, Sălașu de Sus, Mălăiești - unde se află o cetate medievală (video)- și Nucșoara, apoi urcă spre popasul Cârnic, aflat la intrarea în rezervație.

La Cârnic, oaspeții Retezatului trebuie să îşi lase maşinile în parcare şi pot continua excursia pe jos, pe un drum forestier, spre cabanele Pietrele şi Genţiana, prima aflată la o oră și jumătate, a doua la circa două ore și jumătate de mers pe jos.

În Parcul Național Retezat, valea pârâului Pietrele oferă o priveliște spectaculoasă. Apele limpezi care se strecoară printre stânci și bolovani uriași, rămășițe ale unor foști ghețari, au făcut faimos pârâul care până la vărsarea în râul Strei poartă mai multe nume (Stânișoara, Pietrele, Nucșoara, Sibișel).

Cel mai spectaculos loc de pe valea pârâului Pietrele este Cascada Lolaia din Retezat (video). Pârâul Pietrele, care o formează, culege izvoarele a patru mari foști ghețari: Stânișoara, Pietrele, Valea Rea și Galeșul.

„Apa lor, adunată în patul ros de piatră, taie un defileu terminat la circa 1.000 de metri altitudine, cu un prag de 15 metri peste care apa se rupe în două fâșii cu zgomot de tunet. Mai jos cu 200 – 300 de metri de cascadă, apa Pietrelor se unește cu apa Chiagul, descinsă tot din cascadă, dând astfel naștere râului Nucșoara”, informa geograful Nae Popescu, în volumul „Munții Retezat” (1973).

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite