Cât de bogată a fost Hunedoara în ultimii ani ai Imperiului Austro-Ungar. Aurul, fierul şi cărbunele au transformat-o într-un „El Dorado“ pentru străini

Cât de bogată a fost Hunedoara în ultimii ani ai Imperiului Austro-Ungar. Aurul, fierul şi cărbunele au transformat-o într-un „El Dorado“ pentru străini

Uzinele de fier ale Hunedoarei, în vremea Imperiului Austro - Ungar.

Aurul, fierul şi cărbunele au transformat Hunedoara în trecut, într-unul dintre cele mai prospere ţinuturi din Transilvania. În ultimele decenii ale secolului XIX, industria Hunedoarei beneficia de investiţii masive, care au transformat cu totul situaţia economică a regiunii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sfârşitul secolului XIX a fost perioada în care, datorită investiţiilor în industrie, Hunedoara era considerată una dintre cele mai prospere zone din Transilvania. Hunedoara se putea mândri cu minele de aur din Apuseni, cu exploatările carbonifere din Valea Jiului şi cu Uzinele de fier, iar ţinutul devenise o destinaţie pentru străinii dornici de îmbogăţire.

Valea Jiului – „ţinutul aurului negru”

La sfârşitul secolului XIX, Valea Jiului înregistra un adevărat “boom” economic, datorită investiţiilor în minerit. Vechile aşezări din munţi ale momârlanilor, ce reprezentau populaţia autohtonă ocupată cu creşterea animalelor, erau invadate de străini din întreg Imperiul Austro-Ungar, veniţi să muncească şi să prospere de pe urma bogăţiei zăcămintelor de cărbune.

Marile comune de atunci Petroşani, Vulcan şi Lupeni se dezvoltau cu repeziciune, ocupate de o populaţie cosmopolită. “Femei legate la cap, lucrători în haine de oraş, secui cu pălării înalte şi cu fireturi albastre pe scurteica neagră, toate hainele şi feţele din lume se văd prin colţuri, pe când mulţimea cea mare a locuitorilor lucrează chinuită în pământ la cărbunele negru care umple de duhoare aerul umed”, relata Nicolae Iorga, în volumul “Neamul românesc şi Ţara Ungurească” (1906).

În Petroşani, adăuga istoricul, “te afli în mijlocul unei aşezări omeneşti cum sunt acelea din America de Nord, prin locurile unde o mare bogăţie a ieşit la iveală chemând la sine pe doritorii de câştig răpede şi pe muncitorii care primesc munca cea mai grea pentru plata cea mai mare”. Sfârşitul secolului XIX a adus deschiderea mai multor mine în Valea Jiului şi a unor uzine miniere, conduse de evrei bogaţi şi companii străine. În acei ani a fost construită gara din Petroşani, reţelele de cale ferată din zonă, dar şi numeroase clădiri de stat. Dezvoltarea ţinutului era anticipată de un celebru geolog englez, David Ansted, care vizitase Valea Jiului în anii 1860.

„Perspectivele de avere pentru această parte a ţării nu sunt mici, fără îndoială. Deci marea bogăţie a acestui domeniu al cărbunelui care conţine, aşa cum s-ar părea, cărbune excelent, nu poate fi trecută cu vederea. Plasată de asemenea la câteva mile de zăcămintele de minereu de fier remarcabile ale Hunedoarei şi Teliucului (Telek), există un motiv suplimentar ca ele să fie dezvoltate”, relata David Ansted, în 1862, în ghidul „O excursie scurtă în Ungaria şi Transilvania în anul 1862“. „Aurul este însă o speculaţie, în care norocul şi şansa sunt de mai mult folos decât cunoaşterea şi industria. Cărbunele este o certitudine şi este de sperat că Valea Jiului va prezenta în curând dovada profitabilităţii industriei, a bogăţiei de minerale“, adăuga călătorul străin.

Uzinele de fier, mândria Hunedoarei

Statul acorda la sfârşitul secolului XIX o importanţă strategică zăcămintelor de fier din Hunedoara. În ţinutul Hunedoarei la acea vreme au fost dezvoltate exploatările miniere de la Teliuc şi Ghelari, reţeaua de cale ferată industrială din zona Hunedoarei, calea ferată Hunedoara – Simeria şi unul dintre marile complexe metalurgice din Transilvania, Uzinele de fier.

Uzinele de fier, inaugurate în 1884, se aflau în patrimoniul Fiscului Austro-Ungar şi concurau cu celelalte mari exploatări siderurgice din imperiu. „Zona Hunedoarei, în care funcţionau uzinele şi exploatările de fier şi uzina de fontă de la Călan, devenise un obiectiv strategic pentru imperiul austro-ungar”, afirma istoricul dr. Dorin Petresc. Potrivit cercetătorului, exploatările de fier din Hunedoara au fost în a doua jumătate a secolului nouăsprezecelea un vârf al industriei din Imperiul Austro-Unga.

“Siderurgia hunedoreană era rentabilă, în acea epocă în care tehnologiile de vârf erau cele ale industriei mecanice. Resursele de fier, importante, erau o contrapondere la cele ale bavarezilor, iar uzinele Hunedoarei au devenit un obiectiv de importanţă europeană”, adaugă istoricul. În anul 1889, ca semn de recunoaştere al importanţei zonei, Hunedoara a fost reprezentă la Expoziţia Universală (1889) de la Paris, cea pentru care a fost construit şi Turnul Eiffel.

Minele bogate în aur

În zona Bradului, Munţii Apuseni, aurul a fost extras din vremea Daciei romane, însă exploatările au început să se dezvolte intens de circa două secole, o dată cu primele mari investiţii în modernizarea centrelor miniere. Minereurile extrase şi prelucrate conţineau metale nobile, aur şi argint, în concentraţie variabilă de până la 12 grame la tonă, iar în unele cazuri au ajuns la o concentraţie de 40 de grame la tona de minereu.

Potrivit unor istorici, în perioada 1820 – 1918, peste 800 de tone de aur au fost scoase din Munţii Apuseni. Cele mai multe dintre zăcămintele aurifere se aflau în proprietatea unor societăţi cu capital străin, cu sedii în Viena sau Budapesta, iar Curtea imperială de la Viena era cea care lua deciziile strategice cu privire la dezvoltarea mineritului în zonă.

Unul dintre orăşelele vestite pentru bogăţia zăcămintelor din împrejurimile sale a fost Săcărâmbul, un adevărat „El Dorado” al căutătorilor de aur, care l-au invadat de pe tot cuprinsul Imperiului Austro-Ungar, în secolele trecute. Aici lucrau români, maghiari, slovaci şi italieni, iar aşezarea cosmopolită de munte a ajuns să numere peste 350 de locuinţe, cele mai multe de mineri. Până la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea peste 40 de tone de aur au fost extrase din minele Săcărâmbului. În afara aurului, din munţii Săcărâmbului erau scoase mai multe tipuri de minerale valoroase şi rare, cum erau teluriumul şi săcărâmbitul.

O altă exploatare auriferă vestită la sfârşitul secolului XIX a fost cea de la Gura Barza. La începutul secolului trecut, minerii de la Barza scoteau anual peste o tonă de aur pur din galeriile săpate în munte. Uzina de preparare a minereului construită la poalele muntelui, în 1898, fusese cea mai mare dintre cele aflate la acea vreme pe teritoriile din Imperiul Austro-Ungar.

Treptat, atât Uzinele de fier, cât şi fostele exploatări aurifere din Apuseni au ajuns istorie. Doar ruinele lor mai pot fi văzute, în timp ce Valea Jiului se află într-un declin economic accentuat.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Agonia Barburei, satul foştilor căutători de aur din Munţii Metaliferi

Doar 120 de oameni mai trăiesc în casele satului hunedorean Barbura, înfiinţat în urmă cu două secole în Munţii Metaliferi, în apropierea zăcămintelor de aur şi cupru. Cele două mine din sat au fost închise, iar localnicii se plâng de dezastrul ecologic şi social care a urmat mineritului.

FOTO VIDEO Barza, satul părăsit de pe muntele de aur. Dezastrul exploatării aurifere jefuite timp de un deceniu

Exploatarea auriferă Gura Barza a intrat în urmă cu opt ani în programul guvernamental de închidere a minelor, însă oamenii din zonă nu s-au ales cu nimic: fostul complex minier a fost devastat în întregime, foştii mineri nu au mai avut posibilitatea să îşi găsească alte locuri de muncă, iar comunitatea de la poalele Munţilor Apuseni se mai poate mândri doar cu trecutul „muntelui de aur”.

Cum s-a transformat Valea Jiului în Jalea Viului: oraşele miniere hunedorene intrate în cursa supravieţuirii

Valea Jiului, una dintre cele mai sărace zone din judeţul Hunedoara, a fost măcinată în ultimele două decenii de probleme sociale. Declinul aglomerării urbane s-a accentuat după anul 1995, o dată cu primele disponibilizări masive din minerit, iar în prezent cele şase oraşe din Valea Jiului (Petrila, Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani) supravieţuiesc cu greu situaţiei dificile din economie.

FOTO Hunedoara văzută prin ochii unui călător maghiar. Imagini de colecţie de la începutul secolului trecut

Un orăşel plin de viaţă la poalele unui castel medieval, în care oamenii muncesc în minerit şi în uzina de fier, se îmbracă frumos, cu eleganţa specifică vremurilor, fac comerţ în târgul mereu aglomerat de căruţele cu coviltir şi petrec sub cerul liber. Atmosfera Hunedoarei din urmă cu un secol este descrisă minuţios în fotografiile realizate de un călător maghiar.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările