Avram Iancu a cucerit Canalul Sfântul Gheorghe. A înotat peste 70 de kilometri în Delta Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avram Iancu. Facebook.
Avram Iancu. Facebook.

Avram Iancu, românul care a străbătut înot Dunărea de la izvoare la deltă a înregistrat, luni, o nouă performanţă pe fluviu.

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, a reuşit să străbată înot cei peste 70 de kilometri ai Braţului Sfântu Gheorghe, de pe Dunăre, fără să folosească un costum de neopren. Joi dimineaţa, hunedoreanul a pornit cursa pe fluviu din locul de bifurcaţie al braţelor Sulina şi Sfântu Gheorghe. Cu o zi de pauză şi peste 19 de ore petrecute în apă, Iancu a anunţat, luni, că a ajuns la destinaţie.

„Am reuşit! După 73.85 de kilometri, 19 ore si 14 minute de înot, cu o viteză medie de 3.8 km la oră. Am ajuns la Sfântu Gheorghe şi dincolo de el, până la Marea cea Neagră! A fost un efort mult mai mare decât cel preconizat. Mă bucur că am dus la capăt această cursă a prieteniei!”, a transmis Avram Iancu, pe pagina sa de Facebook.

Avram Iancu a relatat că a îmbrăţişat imediat ideea de a parcurge înot Braţul Sfântul Gheorghe. „A venit timpul să înot braţul Sfântul Gheorghe al Dunării care are un curs sinuos desfăşurat pe 112 km. Sfântul Gheorghe este cel mai vechi braţ, care transportă 22% din volumul de apă al fluviului. Cea mai mare adâncime pe acest braţ este de 26 m. Braţul a suferit transformări prin tăierea unui număr de şase meandre, lungimea sa scurtându-se la 70 de kilometri navigabili. Această distanţă o voi parcurge şi eu înot, în două zile, fără costum de neopren, într-o temperatură a apei ce variază în jurul a 17-18 grade Celsius”, informa înotătorul, înainte de a porni în cursă.

avram iancu

„Cu ocazia acestui înot nu vizez niciun fel de record. Nu doresc să mă poziţionez în vârful nici unui top. Doar îmi reamintesc un motto adevărat promovat de prietenii mei, înotătorii Mihai Badea şi Bogdan Zurbagiu: Apa Înseamnă Viaţă! Ori viaţa nu înseamnă doar cifre, timpi, viteză sau anduranţă, omologări şi măreţie. Dimpotrivă, viaţa adevărată înseamnă libertatea de a înota de plăcere, bucuria de a te întâlni cu Dumnezeu în mijlocul Creaţiei Sale, realizarea nimicniciei noastre în imensitatea fără de sfârşit al apelor deschise”, adăuga acesta.

Avram Iancu este născut în 1976 la Petroşani, este bibliotecar şi practică sportul de la vârsta de 10 ani. A devenit primul român care s-a încumetat să traverseze înot Canalul Mânecii, fără întrerupere şi fără costum de neopren, în 2016. În 2017, după 89 de zile, a reuşit traversarea înot a Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri, de la un capăt la celălalt, fără costum de neopren. De asemenea, în 2018 a înotat în Marea Neagră, de la Sulina la Istanbul. În 2019, Iancu şi-a anunţat canidatura la Preşedenţia României, dar s-a retras ulterior din competiţie.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Avram Iancu, cu un nou mesaj înţepător pentru colegul maghiar, după scandalul saniei. Cum le-a mulţumit românilor

Avram Iancu, înfuriat la culme de colegul maghiar: „Eşti un câine şi nu un om. Ai mai înjunghiat o dată pe Avram Iancu”

Avram Iancu, românul care a cucerit Marea Neagră. Mesajul emoţionant după cursa de 700 de kilometri spre Istanbul

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite