Atrocităţile Răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan: copii despicaţi cu toporul, aruncaţi în furci, femei îngropate de vii. Cum au fost pedepsiţi capii revoltelor

Atrocităţile Răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan: copii despicaţi cu toporul, aruncaţi în furci, femei îngropate de vii. Cum au fost pedepsiţi capii revoltelor

O ilustraţie a execuţiei lui Horea şi Cloşca.

Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a fost considerată un moment crucial din istoria Transilvaniei. Mărturiile păstrate din timpul evenimentelor petrecute în toamna târzie a anului 1784 vorbesc despre momente cumplite şi crime inimaginabile, săvârşite atât de iobagii participanţi la răscoală, cât şi de către cei care au reprimat-o.

Istoricul David Prodan a fost autorul uneia dintre cele mai elaborate cercetări ale evenimentelor din timpul Răscoalei din 1784, ai căror lideri au fost Horea, Cloşca şi Crişan.

În cele două volume ale cărţii „Răscoala lui Horea” (Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1979), istoricul prezintă o serie de mărturii dramatice despre atrocităţile care au avut loc în Transilvania, în toamna târzie a anului 1784. Revoltele ţărănimii iobage împotriva feudalilor au izbucnit în satul hunedorean Curechiu şi s-au extins cu repeziciune în Ţara Zarandului şi apoi în cea mai mare parte a Transilvaniei.

Potrivit unor mărturii prezentate de David Prodan, Horea şi Cloşca au fost cei care i-au îndemnat pe iobagi, sub pretextul poruncii împăratului, să pustiască moşiile şi curţile grofilor.

Scene apocaliptice

Răscoala izbucneşte elementar, cu furie, cu sânge, cu atrocităţi. Se petrec scene crude, îngrozitoare, scrie David Prodan, în volumul „Răscoala lui Horea” (1979).

„Pe Andrei, Toma şi Samuel Kristyori i-au omorât cu securile, cu bâtele, cu parii, după multe chinuri. Pe loan Kristyori, după ce l-au zdrobit crunt la un capăt al satului, l-au târât pe jumătate mort, de picioare, peste dealuri, pietre, văi, până la biserica reformată, care era la celalalt capăt al satului. Cât timp l-au târât, l-au bătut, l-au lovit într-una. Aci răzimăndu-se de latura bisericii a privit până când ţiganii puşi de săteni i-au săpat groapa. Isprăvind, ţiganii l-au dezbrăcat gol, l-au aruncat încă nefiind mort în groapă, iar peste el pe cei trei morţi, după ce i-au dezbrăcat şi pe ei goi, aruncând pământ peste ei. Veşmintele lor apoi ţiganii le-au împărţit între ei”, relata David Prodan, prezentând mărturia unui preot reformat din Crişcior.

Alţi trei bărbaţi din familia Kristyori au împărtăşit aceeaşi soartă, scrie istoricul, însă nici femeile nu au fost cruţate de furia iobagilor.

„Pe văduva lui Mihail Kristyori după ce au bătut-o şi au zdrobit-o crunt, au aruncat-o într-o băltoacă, unde a zăcut până a treia zi pe jumătate moartă şi apoi din bătaia cumplită, de foame, de sete a treia zi a murit. Acolo au îngropat-o, unde se arunca gunoiul, la colţul grajdului său ţiganii. Pe o fată de măritat a acestei văduve, chinuind-o, bătând-o cumplit în casa lor, acolo a zăcut şi s-a chinuit. Din pricina ţăranilor nu i s-a putut veni în ajutor. In chinurile sale aşa s-ar fi tânguit: mamă dragă a treia zi şi eu vin după tine”, după cum a treia zi a şi murit. Ţiganii apoi dezbrăcând-o i-au legat un ştreang de tei de grumazi, aşa au târât-o în grădina de pruni şi acolo săpându-i groapa au înmormântat-o”, scria David Prodan.



Scene cumplite s-au petrecut şi în apropierea casei preotului Andrei Jancso, din Crişcior. Soţia şi cele două fiice au fost măcelărite într-o pădure de lângă Brad, de o ceată de răsculaţi. „Pe preotul Ştefan Baktsi l-au târât în curtea casei preoţeşti, acolo l-au omorât. Mai multe relatări spun însă că i-au tăiat capul cu securea pe pragul bisericii. Pe văduva lui Albert Ribitzei ar fi ucis-o în cimitir, în mod impudic, cumplit”, completează autorul.

Aruncaţi în furci

În Baia de Criş, o familie de moşieri unguri, Szalai, se baricadase în conac, apărată de câţiva soldaţi. Iobagii răsculaţi le-au promis că dacă vor ieşi, vor fi lăsaţi în viaţă. Dar îndată ce i-au putut scoate cu şiretlic din casă i-au omorât pe toţi. Pe Francisc Asztalos (probabil tâmplar), unii prinzându-l de mâini şi de picioare l-au aruncat din podul casei, iar cei de jos l-au luat în primire în furci de fier şi în lănci. Francisc Balogh, comisarul Zarandului, afirmă că tot aşa şi pe mama sa (care într-adevăr era şi ea în casă), au omorât-o aruncând-o din pod şi primind-o de jos în furci de fier, iar pe tatăl său l-au ucis cu securile. Pe soţia lui Ştefan Ribitzei şi pe sora ei le-au scos din nişte foi de porumb, de unde Iosif Topor, în bătăi cumplite, le-au târât în curtea lor, le-au omorât în faţa uşii şi acolo le-au îngropat. Pe cea din urmă ar fi îngropat-o pe jumătate încă vie, au călcat cu picioarele pământul sub care mai mişca încă”, scrie David Prodan, citând mărturiile vremii.

Mărturii exagerate

Scriptele nobiliare exacerbează faptele, prezintă imagini atroce, iar unele înfruntă verosimilul, informa autorul volumelor „Răscoala lui Horea” (1979). „Soţiei lui Krâjnik pe cale să nască i-ar fi tăiat copilul din pântece. Scos viu, unul l-ar fi luat în furcă de fier, altul i-ar fi tăiat capul şi apoi ceilalţi l-ar fi tăiat în bucăţi. Pe doi copii i-ar fi îngropat de vii, mai respirând încă. În mărturiile celor 32 de ascultaţi însă nimic despre aşa ceva”, relata David Prodan, citând mărturii din vremea răscoalei. În zilele care au urmat numărul victimelor a scăzut, pentru că familiile bogate urmărite de răsculaţi, care au aflat din timp despre crimele comise în satele în care au avut loc revolte, au reuşit să scape de furia răsculaţilor, refugiindu-se în oraşele mari din Transilvania.

Cum au murit capii răscoalei
Reprimarea revoltelor a fost la fel de cumplită. Sute de participanţi la revolte au fost ucişi de soldaţi, iar preoţii acuzaţi că i-au sprijinit pe aceştia au fost traşi în ţeapă, trimişi la spânzurătoare sau ucişi prin tortură. Cea mai cruntă soartă au avut-o capii răscoalei, Horea şi Cloşca. Prinşi în iarna anului 1784, după ce au fost trădaţi, cei doi au fost închişi în aşteptarea sentinţei.

Între timp Crişan, şi el fost conducător al răscoalei ţărănimii iobage, s-a spânzurat în celula sa, fără a mai aştepta osânda. Capul decedatului a fost tăiat şi aşezat într-o ţeapă în satul său Cărpiniş, iar trupul i-a fost despicat în patru bucăţi, expuse apoi la Bucium, Brad şi Mihăileni.

Supliciile la care trebuiau să se aştepte Horea şi Cloşca erau mult mai înfiorătoare: moartea prin tortură, prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, un cod penal aplicat până în anul 1787 şi în Transilvania, ce a precedat legile care interziceau tortura.

Acuzaţi de instigarea răsculaţilor şi că au ordonat masacrarea nobililor şi pustiirea moşiilor lor, din porunca împăratului, Horea şi Cloşca au fost condamnaţi la moarte prin tragerea pe roată. „Cloşca a primit cel puţin douăzeci de lovituri până să-şi verse sufletul. Pe Horea, până când frângeau cu roata pe Cloşca, îl ţineau legat doi ucenici ai călăului, să privească cu ce moarte cumplită trebuie să moară tovarăşul său ucigaş. Isprăvind cu Cloşca şi punându-l la o parte, îl culcară în patul său pe Horea şi legându-l, printre urlete au început să-i frângă cu roata picioarele, dar după a patra lovitură din porunca domnului Eckhard au început să-i lovească pieptul şi aşa după opt-nouă lovituri a murit”, scrie David Prodan, citând relatarea unui nobil care a asistat la execuţia din 28 februarie 1785.

Pe Horea şi Cloşca i-au frânt cu roata de vii luni şi apoi i-au tăiat în patru şi i-au trimis în toate părţile. Capul lui Cloşca l-au adus aici în piaţă, tocmai când treceam, îl ţineau fipt într-o ţeapă aproape de carul meu. Şi eu m-am uitat bine la el, dar n-am văzut nicicând şi nici nu mi-am închipuit să pot vedea aşa ceva fără oroare. Dar mărturisesc, l-ara privit tocmai cu sânge rece, ca când n-ar fi fost cap de om”, scria contele Samuil Teleki, într-o scrisoare adresată soţiei sale, în martie 1785, citată de istoricul David Prodan.

Alţi zeci de răsculaţi au fost condamnaţi la moarte prin tăierea capului care era apoi înfipt în ţeapă şi tregarea trupului pe roată. Sute de moţi au fost strămutaţi în Banat şi Bucovina, mai scrie istoricul. Treptat, însă, în urma răscoalei din 1784, situaţia moţilor s-a îmbunătăţit relativ: li s-a acordat libertatea păşunatului, scutirea de cărăuşie, desfiinţarea servituţii personale şi a legării de glie şi au primit dreptul de a se căsători fără consimţământul nobilului şi drepturi la învăţătură.


Vă recomandăm şi:

FOTO Primarul-trădător din Apuseni, aruncat în prăpastia cu „vârcolaci“. S-a „întovărăşit“ cu grofii împotriva lui Horea, liderul Răscoalei ţărăneşti

Judele Vasile Goia a intrat în istorie cu „performanţa“ că s-a răzbunat pe Horea, unul din capii Răscoalei de la 1784-1785 din Transilvania. Miza: păstrarea scaunului de primar în Vidra de Sus, în Munţii Apuseni.

Odiseea capilor Răscoalei de la 1784-1785 la curtea imperială din Viena

Uşurarea obligaţiilor în muncă şi respectarea vechilor drepturi ale moţilor cu privire la păşunat, exploatarea pădurilor, crâşmăritul şi libera circulaţie a produselor meşteşugăreşti prin ţară, cu ajutorul cărora îşi puteau procura cele necesare traiului. Sunt principalele doleanţe pe care le regăsim în petiţiile scrise de ţăranii din Ţara Moţilor în urmă cu mai bine de 200 de ani.

FOTO Trădare în urmă cu 230 de ani. Horea, Cloşca şi Crişan, prinşi după ce 20 români au „fraternizat“ cu cătanele austriece

Ca să pună mâna pe conducătorii Răscoalei iobagilor români din Transilvania din 1784-1785, căpeteniile armatei austriece au apelat la ajutorul ţăranilor români care cunoşteau labrintul Munţilor Gilăului. Ca să fie mai convingători,  au pus pe capul lui Horea, Cloşca şi Crişan premii în bani şi au promis eliberarea din iobăgie.

FOTO Condamnarea la moarte dictată de austrieci pentru capii Răscoalei de la 1784-1785: „pentru dânşii o pedeapsă binemeritată, pentru alţii exemplu şi oroare“

Ancheta comisiei austriece, declanşată la Alba Iulia în ianuarie 1785 pentru condamnarea lui Horea, Cloşca şi Crişan, a durat aproape o lună. Ca să poată îndeplini ordinul împăratului de la Viena, a fost adăugat sentinţei articolul ce prevedea pedeapsa cu moartea prin zdrobirea oaselor condamnatului cu roata.

Legăturile conducătorului Răscoalei de la 1784 cu masoneria: un document susţine apartenenţa lui Horea la o asociaţie secretă din Viena

Despre posibilitatea ca Horea, liderul Răscoalei de la 1784 – 1785, să fi fost mason s-au scris sute şi poate mii de pagini. Mulţi istorici susţin că Horea nu ar fi fost primit de împărat la Viena dacă nu era ajutat de masonerie. Există, însă, chiar şi documente oficiale vechi care susţin apartenenţa eroului naţional la o asociaţie secretă din Viena.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările