FOTO Primarul-trădător din Apuseni, aruncat în prăpastia cu „vârcolaci“. S-a „întovărăşit“ cu grofii împotriva lui Horea, liderul Răscoalei ţărăneşti

Judele Vasile Goia a intrat în istorie cu „performanţa“ că s-a răzbunat pe Horea, unul din capii Răscoalei de la 1784-1785 din Transilvania. Miza: păstrarea scaunului de primar în Vidra de Sus, în Munţii Apuseni.

Documentele Tezauriatului şi Oficiului miner al Zlatnei, citate de profesorul Ionel Gomboş, în studiul „Horea, la Vidrta de Sus“ ne ajută să înţelegem „grija“ pe care o purtau unii primari români din Munţii Apuseni faţă de cei de-ai lor,  la sfârşitul anilor 1700.

Vorbim de ţărani,  care în schimbul  „farternizării“  cu grofii (n.r. nobil maghiar, proprietar pe suprafeţe mari de terenuri) erau făcuţi, în cele mai multe cazuri, juzi(primari). Puterile pe care le primeau erau nelimitate: puteau aresta şi trimite în judecată pe cine voiau, puteau încasa dări, puteau hotărî zile de lucru mai multe, fiindcă socoteala nu dădeau decât stăpânului, tocmai celui care-l numise. Din documentele citate  mai sus se „evidenţiază“ pe lista primarilor „câinioşi la inimă“, spre sfârşitul anilor 1700, cel din Vidra de Sus(n.r.actuala comună Avram Iancu). „….plângeri au fost multe împotriva judelui Vasile Goia care poartă slujba mulţi ani în şir".

Planul de a-l prinde pe Horea

Spre deosebire de ceilalţi primari români din Ţara Moţilor, judele din Vidra de Sus avea în „fişa postului“ şi preocupări de spion. În 24 mai 1782, a avut loc incidentul de la Cîmpeni, în timpul  căruia s-au spart buţile cu vin ale arendaşilor armeni care cumpăraseră cu bani dreptul la crâşmărit. Printre spionii pe care se bazau autorităţile maghiare în depistarea autorilor se afla şi primarul din Vidra.

Ameninţat cu pierderea scaunului de jude, Goia şi-a pus în gând prinderea lui Horea, conducătorul Răscoalei iobagilor din Transilvania din 1784-1785. „Îşi frământă creerul câteva zile până ajunse la hotărârea: «Dacă Horea aude că nevasta sa a fost arestată şi mai ales dacă se va zvoni că Ilina va fi osândiră la moarte, te pomeneşti că va alerga să-şi scape nevasta»; socoteală pe care nu şovăi a şi-o împlini. Pentru a-l prinde ceru de la Cîmpeni 10 jăndari pe care-i ascunse în casa sa, unde era primăria şi temniţa“, se mai arată în studiul citat.

Torturile de la Primărie

Şi n-a fost cale lungă de la vorbă la faptă. „Prima tortură pentru aflarea complicilor se sfârşi cu leşinarea Ilinei. Îi prinse degetul cel mare de la mâna dreaptă între două scânduri, legase scândurile cu o coardă, vârâse un lemn între scânduri şi coardă şi începu să învârtească. Scândurile se strângeau mai tare până striviră degetul Ilinei. Scena se desfăşură la primărie, în faţa a 10 iobagi pe care Vasile Goia ştiuse să-i aţâţe împotriva ei. Chinuirea Ilinei ţinu până ce osul începu să plesnească. Atunci soţia lui Horea nu mai putu răbda şi leşină. Aceasta se petrecu într-o zi de joi, 4 noiembrie 1784“.

Tortura de la Primărie a continuat şi în ziua următoare. „Când primarul se pregătea să înceapă neomenoasa chinuire, o ceată de albăceni, condusă de Gheorghiţă Nicula, năvăliră în primărie, puseră pe fugă pe cei 10 jindari şi intrară în odaia unde călăii îi legară Ilinei piciorul drept între două bucăţi de scânduri. Ştiindu-i pe jăndari în casa sa ascunşi, Vasile Goia se simţea tare. Când deschise fereastra să-i strige, zări curtea plină de iobagi înarmaţi cu securi, coase, cu furci, unii chiar cu câte o armă veche căpătată şi păstrată cu sfinţenie. Ticălosului de primar îi pieri graiul când văzu atâta lume adunată“.

Aruncarea judelui în prăpastia cu vârcolaci

„Poporul ce venise afară aştepta să se hotărască asupra sfârşitului lui Vasile Goia. Din pieptul celor adunaţi se auzi: «Să-l aruncăm vârcolacilor pe primarul trădător!». Cineva din mulţime strigă să fie dus la Piatra Albă. Aceasta era o prăpastie, ca multe altele din Munţii Apuseni, situată la câţiva kilometri de sat şi are o particularitate cunoscută de oamenii locului: când razele lunii cădeau tocmai în prăpastie, picăturile de apă de pe stâncile din vale luceau cu o lumină verzuie. Aceste picături strălucitoare ei le-au numit vârcolaci“.

Între timp convoiul se mări pe drum cu alţi oameni din sat. „Sus, pe stâncă, Vasile Goia, fu legat de un copac. Toţi cei care avuseseră de suferit de pe urma lui se perindaseră prin faţă, aruncându-i mârşăviile şi nelegiuirile făcute. După ce toţi îi aduseră învinuirile, Vasile Goia fu dezlegat şi dus la marginea prăpastiei. Era mai mult decât mort şi în loc de rugăciune bângui câteva cuvinte neînţelese. Voinicul de lângă el îi făcu vânt trădătorului. Vasile Goia scoase un ţipăt de cumplită groază şi zbură de pe stâncă în prăpastie. O izbitură năpraznică arătă că trădătorul îşi primise pedeapsa pe care o meritase“, concluzionează autorul studiului „Horea, la Vidra de Sus“.

 Prinderea capilor Răscoalei

Vasile Goia nu a fost singurul român care l-a trădat pe Horea. Alţi 20 au „fraternizat“ cu cătanele austriece pentru a-i prinde pe capii Răscoalei de la 1784-1785. Informaţii preţioase despre retragerea lui Horea şi Cloşca în Munţii Gilăului avem de la Alexandru Sterca Şuluţiu. „Horea şi Cloşca, silindu-se a nu se arăta în calea sa prin sate ca să-şi piardă urma, se întoarse în Albac: şi în munţi şi în desele păduri a vecinului sat Scărişoara numit, nu departe de Albac, aşa loc secret îşi căutară de ascuns, cât de locul acela, afară de două frăţii a Horii din din cele mai de aproape, nici un suflet de om nu a ştiut“, se arată în „Istoria Horii şi a poporului românesc din Munţii Apuseni ai Ardealului“, manuscris publicat în „Izvoarele răscoalei lui Horea. 1784-1785“. Ascunzătoarea căpitanilor era în pădurea Scorucetului, de lângă satele Râul Mare şi Arada(azi, sate componente ale comunei Horea-n.r.) Planul pentru prinderea lui Horea şi Cloşca a fost întocmit de brigadierul silvic Anton Meltzer din oraşul Abrud. Tot el a primit sarcina de a-i depista pe „fraţii de cruce ai lui Horea“.

„În cea dea treia zi de căutări, 27 decembrie 1784, ţăranii plecaţi să-i caute s-au ghidat după urmele pe zăpada căzută de curând. Aşa au ajuns la Cristea Nicolae, straja lui Horea şi Cloşca, pe care l-au silit să mărturisească unde sunt ascunşi căpitanii. „Apropiindu-se de colibă, Horea îi primi ca pe prieteni. Îi întrebă dacă nu umblă cumva după vânat. Răspunseră că da şi că sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot găsi nimic şi sunt pe jumătate îngheţaţi. Atunci Horea îi pofti să sadă lângă foc. Doi se aşezară lungă Horea, ceilalţi doi, lângă Cloşca. Acesta îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt în sate. Răspunseră că oamenii peste tot se plâng de mulţimea cea mare a soldaţilor (cătanelor, încât poporul trebuie să fugă. Ştefan Trif şi Nutu Matieş se aruncară amândoi, unul asupra lui Horea, celălalt asupra lui Cloşca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi îi legară “, descrie scena prinderii istoricul Gheorghe Anghel.

Pentru Crişan, al treilea cap al Răscoalei, totul s-a sfârşit în la 30 ianuarie 1785, tot prin trădare. „Ieri după amiază (29 ianuarie 1785) când trupa ajunsese la Şasa Lupşa, auzind de venirea soldaţilor, tot satul ieşise pe dealuri. Ofiţeri se apropiaseră de ţărani ca să-i asigure că se pot întoarce liniştiţi acasă căci n-are să li se întâmple nici un rău. Soldaţii plecară mai departe pentru a da de urmele lui Crişan. Din spusele unor oameni aflară că în urma zgomotului iscat de apropierea soldaţilor. Crişan luase drumul mai departe. Soldaţii porniră în urmărirea lui după indicaţiile unor oameni. Aceştia erau nouă, care făcură jurământ înfricoşător că nu se vor liniştii până când nu vor pune mâna pe el. Se ştia că luase drumul spre Ponor. Dar nu trebuia urmărit cu soldaţii, tocmai pentru a nu-l alarma. Cei nouă, sub conducerea popii din Cărpiniş, merseră tot pe urma lui până când reuşiră să-l prindă şi să-l aducă aici (Abrud). Maine îl va trimite la Zlatna escortat de 50 de soldaţi şi 10 husari sub comanda sublocotenentului Neustadtler. Va trimite tot odată şi pe fiul lui Crişan, prins şi el, pe soţia şi pe servitorul lui”, spune David Prodan în lucrarea „Răscoala lui Horea, volumul II.

Ulterior, capii Răcoalei au fost aduşi la Alba Iulia. Horea şi Cloşca au fost încarceraţi în Cetatea ridicată  de austrieci la Alba Iulia pe spatele ţăranilor români. Crişan a fost întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor. Cercetarea căpitanilor Răscoalei a durat aproape o lună. „Scopul cercetărilor şi a procesului era doar pentru stabilirea cauzelor răscoalei şi a implicaţiilor acesteia, precum şi necesitatea de a se regiza o judecată şi aduse dovezi pentru confirmarea sentinţei deja hotărâte de împăratul de la Viena“, crede David Prodan. În final, au fost condamnaţi la moarte prin zdrobirea cu roata,trupurile lor urmând a fi dezmembrate şi expuse în diferite părţi din Munţii Apuseni, ca exemplu şi avertisment pentru cei care ar mai îndrăzni să se răscoale. (Articol scris în colaborare cu NICU NEAG)

Citiţi şi:

FOTO Elie Bufnea, un simplu erou din Primul Război Mondial. Odiseea voluntarilor români în Siberia şi Extremul Orient Personaj care poate fi oricând inspiraţie pentru un film, Elie Bufnea a fost un ofiţer român care a luptat în Corpul Voluntarilor Ardeleni, în Siberia şi Extremul Orient, împotriva pericolului bolşevic. Aventurile acestuia în Asia, împreună cu alte sute de voluntari români din Transilvania şi Bucovina, au avut loc în perioada 1918 – 1920 şi au rămas în istorie prin fotografiile şi însemnările realizate de Bufnea.

FOTO Rămăşiţele partizanului Alexandru Macavei, ucis în 1949 într-o pădure din Apuseni, nu au fost găsite nici la a patra încercare Osemintele luptătorului anticomunist Alexandru Macavei, decedat în 1949 în urma unui schimb de focuri cu miliţieni şi securişti în Apuseni, nu au fost găsite nici la a patra încercare. Timp de trezi zile, în satul Muşca din comuna Lupşa, au avut loc săpături în locul unde se ştie că a fost îngropat partizanul. Acţiunea a fost organizată de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Muzeul Unirii din Alba Iulia.