Scandal la trecerea cu bacul spre Galaţi. Un şofer „posibil drogat“ a forţat coloana de maşini, s-a luat la bătaie cu oamenii de ordine şi a încercat să se sinucidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este al doilea incident de acest fel petrecut la trecerea cu bacul dintre malul tulcean al Dunării şi oraşul Galaţi. Zona este extrem de aglomerată în sezonul cald (din cauza fluxului auto către şi dinspre Litoral şi Delta Dunării), cozile de maşini întinzându-se pe sute de metri, iar timpii de aşteptare sunt foarte mari.

Cozile infernale din ultima perioadă de trecerea cu bacul dintre judeţele Galaţi şi Tulcea provoacă, aşa cum era de aşteptat numeroase incidente între şoferi sau între aceştia şi oamenii de ordine.

Cele mai frecvente cauze ale scandalurilor sunt legate de timpul foarte mare de aşteptare la coadă (s-a ajuns şi la peste 2-3 ore în momentele de vârf), dar şi de la faptul că unii şoferi vor să intre în faţă, depăşind cu aroganţă coloana de maşini.

În nici o săptămână s-au înregistrat două scandaluri imense la amintita trecere cu bacul. Cel mai recent a avut loc miercuri după-amiază, în jurul orei 17,00, pe malul tulcean, când un agent de pază angajat al companiei Navrom Bac a fost lovit cu maşina de un şofer din Niculiţel (Tulcea) care forţa intrarea pe ambarcaţiune. 

La vederea scenei, mai mulţi şoferi au sărit şi i-au oprit motorul şoferului violent. Acesta, de supărare, a încercat apoi să se sinucidă aruncându-se de pe bac în Dunăre, dar angajaţii companiei de navigaţie au reusit să îl oprească.

„A depăşit toată coloana, a venit în faţă  şi-a luat bilet de la casierie,   eu l-am oprit de două  ori, l-am rugat să se ducă la rând, nu a vrut a intrat pe pasarela bacului , cred ca era beat, drogat, nu ştiu. Eram în faţa maşinii şi am sunat la 112 când el a accelerat şi a dat peste mine  cu maşina “, a spus Cosmin Gherghe, agent de pază Trecere Bac.

Sesizaţi telefonic, poliţiştii tulceni de la postul din localitatea I.C. Brătianu (unde se află pontonul de acostare de pe malul tulcean) au spus că au terminat programul şi i-au îndemnat pe cei de la Trecere Bac să sune la 112. 

După şapte încercări le-a răspuns cineva de la 112 şi după o oră şi jumătate poliţiştii au ajuns la locul incidentului. Circulaţia bacurilor a fost întreruptă în tot acest timp, cozile crescând şi mai mult pe ambele maluri. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru lovire. Urmează să se stabilească dacă era sub influenţa unor substanţe.

O altă agresiune a avut loc cu doar câteva zile mai devreme când un lucrător de la Trecere Bac a fost bătut, tot pe malul tulcean, de câţiva tineri din IC Brătianu. Mai devreme bărbatul nu îl lăsase pe unul dintre ei să urce pe bacul care deja pleca, tânărul nu voia la bord ci să sară iar de pe bac pe mal. Amicii lui l-au batut apoi pe angajat. 

„Unul m-a provocat prin faţă şi când am văzut că celălalt vine pe la spate am scos sprayul paralizant. Degraba. Au dat în mine , m-au trântit pe  jos, mi-au spart ochelarii, mi-au spart ceasul”, povestea Lucian Croitoru, angajat Trecere Bac. 

Reprezentanţii Trecere Bac Galaţi-Tulcea spun că în ultima vreme pe malul tulcean angajaţii lor nu au voie să stea noaptea deoarece riscă să fie bătuţi.  

„Nu este prima dată când se întâmplă astfel de evenimente. Ideea este că cerem ajutorul, dar nu avem cui. Programul  acelui agent de la post este până la ora 16, se întâmplă tot felul  de evenimente urâte, bătăi, săbii, ameninţări. Angajaţii mei nu au voie seara să stea pe malul tulcean, acolo unde ar trebui să stăm cu Bac-ul mic, Poienari 2, pentru a prelua salvările care vin de la Tulcea. Nu sunt în siguranţă”, a precizat Mara Vasilache, administrator Trecere Bac. 

„Din cauza a ceea ce se întâmplă stăm la Galaţi, este pierdere de timp şi astfel, automat, orice urgenţă medicală are întârzieri. Cred că este cazul să suplimentăm numărul de agenţi. Noi respectăm legislaţia cu privire la preluarea casierei , a siguranţei pe bac, dar trebuie să fie  cineva şi pe cheu care să menţină ordinea, să se implice”, a adăugat aceasta, 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite