Primarul de la Galaţi, atac la Guvern: „Toate proiectele de infrastructură sunt lăsate fără nici un leu“

Primarul de la Galaţi, atac la Guvern: „Toate proiectele de infrastructură sunt lăsate fără nici un leu“

La podul peste Dunăre se lucrează deja la fundaţia uriaşilor piloni FOTO Arhiva Adevărul

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, a amintit că licitaţiile pentru drumul expres Galaţi-Brăila şi pentru centura oraşului au fost suspendate din cauza CNAIR. De asemenea, achiziţia de tramvaie noi a fost anulată. Edilul a amintit şi faptul că podul peste Dunăre a primit doar 5% din necesar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Controversele legate de finanţarea proiectelor de infrastructură din zona de sud a Moldovei devin tot mai încinse după anunţarea bugetului de stat pe 2020. De departe, zona cea mai afectată este Galaţi-Brăila, care s-a pomenit, peste noapte, cu cinci proiecte de infrastructură (trei dintre ele comune) suspendate sau lăsate cu un buget minuscul.

Ne referim aici, în primul rând, la proiectul podului peste Dunăre (cel mai mare şi mai scump obiectiv de acest fel din istoria României), care conform bugetului pe 2020 va primi doar 97 de milioane de lei, adică doar 5% din cât ar fi trebuit conform graficului de execuţie semnat cu constructorul.

Situaţia a provocat îngrijorarea autorităţilor locale din Galaţi şi Brăila, însă replica prefectului de la Brăila (în calitatea de reprezentant al Guvernului în teritoriu) a fost dezarmantă: „Banii vor veni la rectificarea bugetară din august”. Acesta a mai spus că, oricum, finanţarea este preponderent europeană, deci primarii se sperie degeaba.

Explicaţiile prefectului de Brăila sunt contrazise însă de reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura (cel mai important ONG românesc în domeniu) care spun că finanţarea europeană este o decontare a lucrărilor de trebuie mai întâi făcute din bugetul naţional. Mai mult decât atât, aceştia atrag atenţia că depăşirea termenului contractual (din cauza nefinanţării) va duce la retragerea sprijinului financiar al UE.

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi-a exprimat, la rândul lui, îngrijorarea cu privire la abandonarea tuturor proiectelor de infrastructură din zonă.

Practic, licitaţiile pentru drumul expres Galaţi-Brăila şi pentru centura ocolitoare a Galaţiului au fost suspendate din vina CNAIR (care nu a furnizat ofertanţilor niciun răspuns la cererile de clarificare a unor aspecte din caietul de sarcini), iar cea pentru achiziţia a 10 tramvaie a fost anulată după ce toate ofertele au fost respinse. De această din urmă decizie au fost afectată şi Brăila, care urma să primească tot 10 tramvaie.

„Ca primar al Galaţiului trag un mare semnal de alarmă, pentru că Galaţiul are nefasta şansă de a rămâne izolat de restul ţării,  pentru că proiectele de infrastructură începute acum câteva luni de zile sunt lăsate de actuala guvernare fără nici un leu, sunt subfinanţate sau au licitaţiile suspendate. Fac un apel pe această cale către toţi factorii politici, cei care reprezintă partidul de guvernământ, să-şi întoarcă faţa şi către gălăţeni şi să înţeleagă că nu doar negocierile politice pe funcţii contează”, a spus primarul Galaţiului.

„Am avut discuţii cu toate ministerele responsabile, cu cel al Transporturilor, cu cel al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi cu cel al Fondurilor Europene, au avut loc şi discuţii şi cu factorii politici din actuala guvernare, însă până acum nu am primit nici un răspuns. Dacă nu sunt prinse în buget aceste obiective, cu fondurile necesare, probabil ne mai aşteaptă trei-patru ani de zile de izolare din multe puncte de vedere faţă de restul ţării”, a mai spus Ionuţ Pucheanu.

Precizăm că ofertele pentru adjudecarea licitaţiilor privind construcţia drumului expres Brăila – Galaţi şi pentru construcţia drumului de centură al municipiului Galaţi ar fi trebuit să fie depuse până pe 10, respectiv, 12 decembrie, însă procedurile de licitaţie au fost blocate la începutul lunii noiembrie.

Drumul expres ar urma să aibă 11 km şi să fie construit cu circa 133 de milioane de euro, iar drumul de centură al municipiului Galaţi ar urma să aibă 33 de km şi să fie construit cu peste 227 de milioane de euro, finanţări asigurate din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: