Premieră în medicină gălăţeană. La Spitalul de Urgenţă se efectuează coronografii, iar pacienţilor cu afecţiuni cardiace le pot fi montate stenturi

Premieră în medicină
gălăţeană. La Spitalul de Urgenţă se efectuează coronografii, iar pacienţilor cu afecţiuni cardiace le pot fi montate stenturi

Prima procedură de cardiologie intervenţională realizată la Galaţi Foto: Consiliul Judeţean Galaţi

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă s-au realizat primele proceduri de cardiologie intervenţională. Unui pacient de 49 de ani i s-a montat un stent, după ce în prealabil a fost efectuată o coronarografie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Intervenţia a fost realizată de o echipă medicală condusă de şeful Departamentului de Cardiologie Intervenţională de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, dr. Lucian Câlmâc.

“Este o zi istorică pentru medicina gălăţeană. Se pot monta stenturi şi la Galaţi, la Spitalul Judeţean, ceea ce înseamnă timp preţios pentru salvarea vieţii şi şanse mai mari de recuperare. De asemenea, medicii pot realiza pentru prima oară şi coronarografii, pentru a vedea dacă sunt blocaje la nivelul arterelor inimii. Suntem singurul spital din regiune în care se pot realiza astfel de intervenţii. Până acum, toţi pacienţii cu infarct miocardic sau cu afecţiuni cardiace grave erau trimişi cu ambulanţa sau cu elicopterul SMURD la Bucureşti sau Iaşi. Dezvoltăm la Galaţi un centru puternic de cardiologie intervenţională, unde se vor putea face şi implanturi de stimulatoare cardiace”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Prima procedură de cardiologie intervenţională realizată la Galaţi a fost un succes.  

“Toate lucrurile au mers corect, procedura a fost o reuşită, iar pacientul va avea o evoluţie favorabilă în continuare. Pe viitor, în măsura în care vor mai fi astfel de solicitări, voi fi încântat să asist aici, la astfel de proceduri”, a declarat Lucian Câlmâc, şeful Departamentului de Cardiologie Intervenţională de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Din echipa medicală au mai făcut parte şeful secţiei de Cardiologie de la Spitalul Judeţean, dr. Teodor Chiscăneanu, şi Mihai Marinescu, medic primar cardiologie intervenţională la Spitalul Judeţean.

În acest moment, două cadre medicale gălăţene efectuează stagii de pregătire în cardiologie intervenţională, la spitale din Târgu Mureş şi Bucureşti. Consiliul Judeţean Galaţi a alocat peste 8 milioane de lei pentru amenajarea unui centru de cardiologie intervenţională la Spitalul Judeţean.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările