FOTO Bucătăriile bisericilor, ultima speranţă a bătrânilor singuri şi a sărmanilor din Galaţi. Peste 2.000 de porţii de mâncare pleacă zilnic către ei

FOTO Bucătăriile bisericilor, ultima speranţă a bătrânilor singuri şi a sărmanilor din Galaţi. Peste 2.000 de porţii de mâncare pleacă zilnic către ei

Hrană caldă de la biserică pentru cei aflaţi în nevoie FOTO Costiuc Petrică

Toate parohiile din Eparhia Dunării de Jos s-au implicat în această acţiunea amplă. Unele biserici asigură doar 20-30 de porţii zilnic, însă altele sar de 100, după cum poate fiecare. Voluntarii care duc mâncare acasă bătrânilor sunt, în majoritate, preoţi şi studenţi la Teologie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Solidaritatea umană nu-i doar o vorbă în vânt, în aceste zile, la Dunărea de Jos. Zi de zi, parohiile din judeţul Galaţi prepară şi distribuie gratuit peste 2.000 de porţii de mâncare, în cadrul unei acţiuni umanitare fără precedent. Beneficiarii hranei sunt în mod special bătrânii singuri, fără sprijin, izolaţi în casele lor de epidemia de Covid-19.

GALERIE FOTO

Însă mâncarea preparată în bucătăriile cantinelor bisericeşti ajunge şi la cei fără de adăpost, şi la persoanele carantinate sau izolate din cauza virusului, şi la personalul din spitale, ba chiar şi la lucrătorii greu încercaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. De distribuţie se ocupă, cu echipament adecvat şi cu respectarea reglementărilor legale, preoţii şi voluntarii, cei mai mulţi dintre aceştia studenţi la Teologie.

„În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în toată perioada stării de urgenţă provocată de răspândirea virusului SARS-CoV-2, pe lângă alte ajutoare de mare necesitate acordate spitalelor, aşezămintele sociale oferă hrană caldă şi alimente neperisabile persoanelor nevoiaşe, persoanelor aflate în carantină sau în izolare la domiciliu şi celor care se luptă pentru limitarea şi stoparea acestei epidemii”, ne-a spus părintele Rareş Bucur, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Efortul financiar imens prilejuit de această campanie socială este susţinut de Eparhia Dunării de Jos, de preoţi, de credincioşii din fiecare parohie, dar şi de o serie de firme care au înţeles să ajute în aceste momente de cumpănă.

120 de oameni  sunt hrăniţi zilnic de „Sfântul Nicolae”

Cantina socială „Sfântul Nicolae” din cadrul Centrului eparhial este în prima linie a omeniei. Şi nu azi, de ieri, ci de 14 ani (din 2006 mai exact), când a pus în funcţiune noua clădire şi a obţinut toate avizele necesare pentru funcţionare. Şi de la Primărie, şi de la Sanepid, ba chiar şi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

De aici pleacă zilnic, în regim de catering, 120 de porţii de hrană caldă, care ajung la 50 de persoane nevoiaşe, 20 de angajaţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi şi 50 de persoane aflate în carantină instituţionalizată.

„Aparatura şi dotarea cantinei sociale au fost achiziţionate special pentru a face faţă numărului mai mare de asistaţi, hrana fiind preparată de un bucătar şi de două ajutoare de bucătar. Asistaţii au fost selectaţi prin anchete sociale, fiind periodic vizitaţi de către personal specializat care urmăreşte nivelul de trai şi evoluţia socială a acestora. Sursele de finanţare provin din fondurile proprii ale Centrului Eparhial şi din sponsorizări”, spune preotul Bucur.

„Sfânta Cuvioasă Parascheva“ hrăneşte 100 de nevoiaşi zilnic

Parohia ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galaţi prepară şi oferă zilnic hrană caldă pentru 100 de persoane nevoiaşe.

„Încă din anul 1998, de la inaugurarea cantinei, parohia a asigurat o masă caldă pe zi, unor categorii sociale defavorizate, precum copiii sărmani, bătrânii cu pensii mici şi pensionarii cu venituri reduse, bolnavi imobilizaţi în casă, dar şi oameni ai străzii, persoane care au fost spitalizate sau care îşi au domiciliul în localităţile din preajma municipiului Galaţi şi care au venit în oraş pentru analize medicale în ambulatoriu”, spune preotul paroh Ion Gologan.

De la inaugurare şi până în prezent, prin cantina socială s-au derulat programe de ajutorare pentru familiile cu mulţi copii, cu posibilităţi materiale reduse, precum şi programe educaţionale cu elevii din cadrul Şcolii Gimnaziale ”Dan Barbilian”, care se află pe raza parohiei.

Activităţile care se derulează prin cantina „Sf. Cuv. Parascheva“ sunt asigurate de trei angajaţi ai parohiei, fondurile provenind din parohie şi din donaţii. Zeci de mii de lei în fiecare lună costă mâncarea, într-un efort teribil şi anonim, demn de luat în seamă şi de alţii. Acum, cele două săli de mese (una de 100 şi alta de 40 de locuri) sunt închise din cauza epidemiei. Însă mâncarea ajunge acasă la cei care au nevoie de ea, pe baza unei atente analize a situaţiei fiecăruia în parte.

Exemplele despre bisericile implicate în această campanie pot continua la nesfârşit. Unele fac zeci de porţii de hrană caldă, altele îşi permit mai puţine. Nu le amintim pe toate, căci am atins deja, prin cele deja menţionate, puterea exemplului  Important este că toată lumea ajută şi că Biserica nu şi-a abandonat semenii în suferinţă. 

Chiar şi parohiile fără cantine funcţionale dau o mână de ajutor. Una dintre acestea este „Sfânta Ana” din Galaţi. Acolo, preoţii Ion Jalba, Daniel Zlate şi Ionel Rusu au identificat din timp locurile unde ajutorul este mai necesar ca oriunde, aşa că, periodic, duc pachete cu alimente neperisabile bătrânilor şi nevoiaşilor. Şi aici sunt la mare preţ voluntarii, fără de care nimic nu s-ar putea duce la bun sfârşit. 

Hrană caldă de la biserică pentru cei aflați în nevoie FOTO Costiuc Petrică

Imagini din aceeasi galerie
  • Hrană caldă de la biserică pentru cei aflați în nevoie FOTO Costiuc Petrică

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: