Doi funcţionari de la Serviciul de Evidenţă a Persoanei Galaţi, condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie

Doi funcţionari de la
Serviciul de Evidenţă a Persoanei Galaţi, condamnaţi definitiv pentru fapte
de corupţie

Foto: arhivă Adevărul

Două femei, referente în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Galaţi, au primit, în mod direct, diverse sume de bani, bunuri sau alte foloase pentru primirea şi verificarea documentelor necesare eliberării cărţilor de identitate, precum şi eliberarea acestora.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anchetatorii au descoperit că, în cursul  anilor 2013 -2014, două femei, referente în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Galaţi, au primit, în mod direct, diverse sume de bani, bunuri sau alte foloase în vederea îndeplinirii, neîndeplinirii sau urgentării unor acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, respectiv primirea şi verificarea documentelor necesare eliberării cărţilor de identitate, precum şi eliberarea acestora.

”Totodată, una dintre cele două inculpate, cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, a determinat mai multe persoane să declare/să completeze, în fals, pe cererea pentru eliberarea actului de identitate, că au consimţământul titularilor spaţiului de locuit, unde urmau să-şi stabilească domiciliul, semnând personal la rubrica ”Consimţământul titularului spaţiului de locuit”, în locul acestora”, precizează reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie.

În perioada august-septembrie 2014, o gălăţeancă, fără calitate specială, a pretins şi primit, sumele de 2.310 euro şi 850 de lei de la mai multe persoane, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Galaţi, Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi, Registrul Auto Român, precum şi asupra angajaţilor unei şcoli de şoferi din municipiul Galaţi.

În schimbul acestei influenţe, a promis că îi va determina pe funcţionarii publici să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv eliberarea unor documente cu privire la verificarea tehnică a autoturismelor fără efectuarea acesteia, eliberarea unor cărţi de identitate fără respectarea prevederilor legale, eliberarea unor permise de conducere fără susţinerea probelor teoretice şi practice, întocmirea unor dosare cu privire la absolvirea cursurilor pentru susţinerea examenului în vederea obţinerii permisului de conducere, fără urmarea acestora.

Pedepse cu suspendare

Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de către două dintre persoanele inculpate, a desfiinţat în parte sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Galaţi şi, în rejudecare, a dispus:

– condamnarea unei referent din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi de instigare la fals în declaraţii în formă continuată, la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare cu suspendare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, aplicându-i-se totodată pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării aceluiaşi drept, cu suspendare pe durata termenului de supraveghere.

– condamnarea unui referent din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare cu suspendare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, aplicându-i-se totodată pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, pe o perioadă de 2 ani.

– aplicarea celei de-a treia persoane (persoană fără calitate specială), pe lângă pedeapsa principală de 3 ani şi 8 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, ce este concurentă cu infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, sancţionată într-un dosar penal anterior, pentru care susnumitei îi fusese aplicată pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani cu suspendarea sub supraveghere a executării (ce a fost anulată), şi a pedepsei accesorii constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie publică ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului  de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Totodată, instanţa a dispus confiscarea de la inculpată, în folosul statului, a sumelor de 2.310 euro şi 850 lei.

Hotărârea este definitivă.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Instructor auto trimis în judecată pentru corupţie. Le promitea cursanţilor că „are trecere“ la examinatori

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările